Liniște că duc gunoiul!

Abia 3 pași am făcut și am auzit liniștea. E greșit să spun așa, știu! Încerc altfel…Este atât de liniște afară încât inevitabil mi-a răsunat în cap gălăgia din mine. A fost mai zarvă ca acum, a fost mult mai rău, a fost o vreme când mulți intrau când pofteau, făceau gălăgie sau mizerie, iar eu, tot ce făceam era să-i rog să se oprească, să-i cert, să fac și eu mai multă gălăgie în încercarea de a face liniște, de a munci enorm ca să repun lucrurile în ordine, fiind de la sine înțeles și niciodată pus la îndoială faptul că acesta e rolul meu în viață. A fost haos, uși și ferestre larg deschise, o vânzoleală de nedescris. Continuă lectura

Reclame

2018 – anul meu

Parcul Chindia. Târgoviște

Aș scrie romane despre anul ce tocmai se încheie, dar nu o să o fac. Este anul meu, sunt fericită, cei care nu știu ce am făcut în ultima jumătate de an probabil că nici nu trebuie să știe, cei care știu probabil că mă consideră cel puțin ipocrită pentru că spun asta. Am învățat că oamenii preferă să creadă ce vor ei, e mai ușor să se mintă decât să accepte un adevăr despre care prea puțini vorbesc.

Am descoperit în 2018 că nu am prieteni, decât vreo câțiva, cât să-i număr pe degetele de la o jumătate de mână și că ei sunt fie oameni din trecutul îndepărtat, fie oameni care au intrat în viața mea cu mâna întinsă ca să mă ridice de pe jos și să mă scuture de mizeria ultimilor ani. E și greu fără ”prieteni”, dar e și bine. E greu pentru că uneori aș vrea să ies și n-am cu cine, dar a fost liniștitor că am avut alături pe cineva care a știut să tacă și să asculte, să nu întrebe, să ajute. A fost bine chiar și când am amânat să-mi sun prietena mai veche pentru că știam că amândouă vom plânge și nu era timp de plâns, dar când a fost am plâns.

Am conștientizat că manipularea există, la fel cum există abuzatori emoționali care distrug fără scrupule, cu un cinism dus la extrem profitând că oamenii nu cred ceea ce nu-și pot imagina. Am aflat că oamenii fac rău din plăcerea de a face rău, că sunt unii care fac rău pentru că pot face asta, că râd atunci când le spui că doare răul pe care îl fac, oameni pentru care nimic nu contează mai mult decât să facă rău. Și mai ales am aflat că oamenii ăștia pot fi extrem de aproape de oricare dintre noi, atât de aproape încât ești lipsit de apărare în fața lor.

Îl iubesc și l-am pierdut pe Alexandru pentru că nu am (mai) știut cum să fiu femeia care sunt. Asta e singura parte întunecată a acestui an luminos, este prețul pe care l-am plătit pentru tot binele ce a urmat. E un preț imens și nu sunt împăcată cu pierderea, încă mă gândesc ce, cum aș putea face să îl aduc înapoi, acum când mi-am făcut curat în viață.

Este anul în care m-am întors în vechii mei pantofi comozi aruncând fără nicio urmă de regret pantofii luxoși cu care m-au încălțat alții, pantofi cu care mi-a fost greu să merg, dar i-am purtat pentru imagine până când nu am mai putut înainta nici măcar un pas.

Este anul la care mă voi întoarce mereu. L-am numit în multe feluri – anul trezirii din coșmar, anul în care s-a făcut lumină, anul eliberării, anul întoarcerii la mine, anul în care așteptarea a luat sfârșit, anul în care m-am ridicat și am mers, anul meu.

La 10 ani schimb mașina, tunsoarea, culoarea

Superblog

Îi spun în treacăt, știind că n-are habar despre ce vorbesc, că m-aș înscrie și nu prea, că n-am timp, că una alta, că începe școala și odată cu ea intru pe un nou post, că băieții schimbă clasa, mediul, metoda, viața, că schimb mașina, tunsoarea, culoarea la păr….mă rog, exagerez. La care el, candid, mă întreabă de ce m-aș înscrie. Continuă lectura

Aș vrea să zici din nou ”Ce zici?”

food nature red summer

Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Tânjesc după măcar încă o zi pe care s-o cuprind între ”Bună dimineața” și ”Noapte bună”, banale cuvinte dureroase când nu sunt, iar când au fost prea greu le-am înțeles. Cuvinte încăpătoare între care nu am știut să pun viața, am pus doar ore, ca într-un ceas mecanic care-a stat. I-am frânt arcul când l-am forțat să ticăie din nou. Acum taci, niciun tic tac, nimic, iar mecanismu-i mort și nu știu să-l repar și-aș vrea să zici din nou ”Ce zici?” Continuă lectura

Cheia spre libertate

DSC_1676-compressor

Arhiva personală

Acum mulți ani am devenit conștientă că frica de avion stă ca un zid în fața curiozității și a dorinței mele de a călătorii, de a cunoaște locuri noi și de a afla istoria acelor locuri, dorință care există fără doar și poate în sufletul oricărui copil. În mine a existat cu siguranță dintotdeauna și a fost cultivată de părinții mei care m-au dus în cât mai multe locuri, călătoritul fiind una dintre marile lor pasiuni în jurul căreia și-au construit viața de familie, cu joburi care însemnau relocări în diverse părți ale României, în fiecare an altele. Așa am ajuns să descopăr că fiecare loc are magia lui ascunsă bine în poveștile păstrate de oameni, indiferent cât de neînsemnat poate părea un sat, el are o poveste care de fapt e o comoară. Continuă lectura