Să ne jucăm cu focul

După ce mai bine de o săptămână a tot amânat să-şi strângă jucăriile, marţi nu am mai rezistat şi le-am strâns eu. Nu mare mi-a fost mirarea când am găsit sub pat, ascunse în culcuşul câinelui câteva obiecte: 3 brichete frumos colorate, o ţigară arsa puţin (Marlboro, preferatele mele în tinereţe), un pai topit şi el şi un mic ştrumf din oul Kinder, cu scufia carbonizată – arăta cel puţin interesant.

Vă vin în minte o grămadă de întrebări? Ia să încerc să ghicesc :)))

Are 6,5 ani. Nu fumează şi nici nu cred că asta intenţiona să facă. Eu nu fumez, m-am lăsat de mai bine de 7 ani. Taxo fumează dar nu acasă, deci îl vede destul de rar. Ştiu că e suficient să-l vadă că fumează, chiar dacă aşa de rar. Nu i-am interzis vreodată să se joace cu focul, ba chiar mai mult de-atât, încă de pe la un anişor a început să-şi arate interesul şi plăcerea de a face focul pentru grătar şi l-am lăsat. Nu cred că exagerez dacă cred că ar fi în stare să facă focul în sobă ori un grătar în curte.

Bun, şi în cazul acesta cum se justifică minunatele obiecte găsite sub pat? Nu ştiu, n-am aflat încă. :))

Eu sunt o persoană reactivă. Dacă ar fi fost acasă când am facut descoperirea, probabil că i-aş fi cerut explicaţii imediat…aşa, am respirat adânc, m-am gândit, am respirat adânc, am informat tatăl din dotare, am respirat adânc amândoi, am făcut câteva glume proaste pe tema fumatului la vârste fragede, după care am concluzionat : NU ŞTIU SĂ GESTIONEZ ACEASTĂ SITUAŢIE.

Este prima dată când consider eu că s-a pus în pericol, pe el, dar şi pe noi. Zic eu, pentru că am convingerea că atunci când voi primi o explicaţie, voi realiza că de fapt pericolul nu era aşa de mare.

Şi atunci aş vrea să valorific situaţia, să scot ce e mai bun din ea. Nu vreau să-l cert şi nici să-i explic că nu e bine ce a făcut, pentru că, EVIDENT, ştie deja acest lucru, din moment ce s-a ascuns sub pat. Nu vreau să-i inerzic să umble cu focul. Nici măcar nu vreau să-i interzic să se joace cu focul. Cui nu-i place să scormonească în joacă jarul într-o sobă? Nouă clar ne place, de-asta şi avem sobă în casă. Aşadar e clar ce nu vreau.

Şi apare întrebarea: ce vreau de fapt de la copilul meu, strict în acest context? Ei bine, dupa ce rumeg deja de 2 zile, cred că aş putea încropi un răspuns nu foarte savant: aş vrea să ştie care sunt locurile unde nu e periculos să faci focul, pe de o parte, iar pe de altă parte aş vrea să ştie bine, atât de bine încât să nu intre în panică, ce are de făcut în cazul în care ceva ia foc.

Uitându-ma la dorinţele mele, mi se par chiar rezonabile şi de bun simţ. Temeri nu am, dacă cumva vă macină curiozitatea. Nu mi-e teamă că va arde casa. Nu mi-e teamă că e piroman. Privesc în interiorul meu şi mă văd oarecum liniştită. Zic oarecum, pentru că de fapt există acolo o teama, care e chiar mare şi suficient de înspăimântătoare pentru mine încât să mă facă să amân discuţia. Îmi este teamă că în momentul în care-i voi spune că am descoperit joaca lui, se va speria, se va aştepta să-l cert, se va închide, iar eu nu voi reuşi să-mi fac mesajul să ajungă la el. Chestia asta mă paralizează. Mi se pare un moment crucial în relaţia noastră, un moment în care relaţia poate evolua către încredere şi prietenie sau poate derapa într-o prăpastie imensă de neîncredere.

Şi uite aşa stau de 2 zile deja şi simt cum mă joc cu focul. Sper doar să nu mă ard.

Anunțuri

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s