Spune-mi ce copil ai ca să-ţi spun ce fel de părinte eşti

În grupul nostru social (prieteni şi nu numai), copiii noştri sunt foarte apreciaţi, sunt nişte copii plăcuţi, liniştiţi, se consideră că au primit o bună educaţie. Urmând firul logic, ar trebui ca noi să fim nişte părinţi apreciaţi pentru rezultatele noastre. Ei bine, nu. De multe ori sunt privită chiorâş când afirm că al meu copil simte sau că eu ca mamă simt ceva legat de copiii mei. Şi oamenii ăştia cred în zodii, le este mai la-ndemână să creadă că nush-ce stea le poate influenţa viaţa, decât că propriul copil le poate simţi dorinţele ori supărările şi bucuriile.

Sunt privită cel puţin ca o ciudată pentru că nu mă încred în orice prostie debitată de un pediatru, nu de puţine ori mi s-a replicat „dacă copilul îmi e bolnav, nu mai stau să ascult sfaturi de la unul ori de la altul, fac cum îmi spune medicul.” Nimic mai adevărat, şi eu procedez la fel, dacă are copilul ceva fug cu el la urgenţă, nu mai stau să caut pe forumuri ori aiurea. Dar fug la urgenţă, mă asigur că nu mai e o urgenţă şi apoi cer analize. Ce înseamnă pentru mine urgenţă? Când copilul nu respiră bine ori când are febră peste 41. Dacă respiră bine şi dacă reuşesc să controlez febra cât să nu facă convulsii, îmi permit să aştept nişte analize.

Dar astea deja sunt chestiuni mult controversate…eu sunt luată în derâdere pentru simplul fapt că susţin că bebeluşul se naşte gata învâţat în braţe, că doar stă 9 luni conţinut în mama sa….el vine pe lumea asta şi singurul lucru pe care-l ştie e să stea la mă-sa în braţe. Sunt părinţi care intuiesc lucrul acesta, sunt alţii care-l aud de la cei ca mine şi le licăre un beculeţ şi sunt alţii care-l aud şi care tac ca să nu mă simt eu jignită dar gândesc că probabil sunt vreo tâmpită care nu ştiu ce vorbesc…dar asta după ce mi-au admirat copiii care-s tare liniştiţi şi relaxaţi :)) Acestora din urmă aş vrea să le spun ceva: dacă tot vă doriţi atât de mult un copil care să stea cuminte în patul lui, măcar lăsaţi-i timp să se obişnuiască, nu vă aşteptaţi ca el să se nască şi să ştie deja să stea singur, pentru că nu ştie, habar-nu-are ce e aia să stea singur, el toata viaţa lui a stat cu mumă-sa.

Dacă întrebi orice părinte cam cum ar vrea să-i fie copilul peste ani, îţi va răspunde că îşi doreşte un copil care să ştie ce vrea, să fie hotărât, să lupte pentru visele sale, să nu se teamă de vreun şef cu pretenţii absurde, să nu se lase umilit şi alte variaţiuni pe aceiaşi temă. Ei, aceiaşi părinţi, cu sârg şi perseverenţă îşi învaţă copiii încă de când se nasc cum că există autoritate, şeful e mama şi cu tata, şi şeful ăsta hotărăşte în locul micului omuleţ când trebuie luat în braţe, când trebuie să mănânce, cît să mănânce, când trebuie să doarmă, unde trebuie să stea. I se bagă în cap încă de mic că există un program care nu trebuie încălcat pentru că altufelu se năruie lumea.

Dragi părinţi, cu toate regulile astea, care în mare parte sunt dictate încă din maternitate de către medici extrem de pricepuţi, veţi obţine doar nişte adulţi confuzi, umili, care vor merge la şef cu capul plecat şi care vor face în pantaloni de frică atunci când, forţaţi de împrejurări, au încălcat programul.  Acest gen de adult va fi premiul vostru în locul copilului curajos şi liber la care visaţi, dar căruia i-aţi tăiat încă de mic aripile.

Deja îmi sunt familiare privirile condescendente când lumea aude că dorm în pat cu copilul cel mic. (de mai bine de o lună dorm şi cu cel mare, dar asta e deja altă poveste:)))). Cei mai curajoşi m-au întrebat cum mai fac sex cu bărbatul dacă eu dorm cu copilul :))) De parcă oamenii ar face sex în somn şi vezi doamne eu dacă dorm cu copilul sunt privată de sex. Dacă dormeam cu bărbatul, în timpul somnului mă puteam bucura şi de o bună partidă de sex:)))

La primul copil am avut şi eu idei din astea în cap, cum că dacă nu dorm cu bărbatul în acelaşi pat clar nu o să mai facem sex. Şi, ca o soţie conştiincioasă am culcat copilul în altă cameră. Şi nu am reuşit încă să uit cum mă chinuiam eu seară de seară să adorm copilul, după o zi agitată şi obositoare…şi cum, atunci când în sfârşit ajungeam în patul conjugal, lipsită de orice fel de dorinţă legată de barbatul meu, ori măcar de un alt bărbat. Şi asta pentru destul de mult timp după ce am născut. Şi da, cu toate că omuleţul mic dormea în altă cameră, noi nu făceam sex pentru că eram mult prea obosiţi.

Aşa că acum, la al doilea, mi-am spus că nu are nici un rost să mă mai chinui aşa, dacă tot nu există dorinţă şi nici nu facem sex, măcar să dorm cu copilul, că el îşi doreşte cel mai mult să mă aibă aproape. Şi nu mică mi-a fost surpriza să constat că mă odihnesc muuuult mai bine aşa, mi-am revenit mult mai repede după naştere, mult mai repede a apărut şi dorinţa şi, ceea ce este chiar mai important, am reuşit să văd că în casa noastră mai sunt şi alte paturi în care se poate face sex în afară de patul în care până nu demult dormeam cu bărbatul. Nu mă obligă nimeni să mă încadrez în tiparul clasic al oamenilor care prestează în acelaşi pat în care şi dorm:))) Avem 3 camere şi ne bucurăm că le avem!

Când am rămas gravidă pentru a doua oară mi-am făcut ordine în gânduri şi-n trăiri pentru că vroiam să ştiu clar ce m-a deranjat cel mai tare la primul copil. Şi toate demersurile mele cognitiv-emoţionale m-au dus fix în acelaşi loc: îmi era imposibil să-mi aud copilul plângând. Plânsul lui mă scotea din minţi. Când plângea simţeam că aş da orice, aş face orice ca să tacă. Şi iar am căutat printre amintiri ca să-mi dau seama ce-l făcea să tacă. Răspunsul, fix unu la număr a fost că reuşeam să-l fac să tacă dacă-l luam în braţe :))) Şi cum mă aflam deja în posesia celui mai mare adevăr, am privit încrezătoare înainte. La al doilea copil, de cîte ori plângea, aplicam metoda luatului în braţe. Vă spun cu mâna pe inimă că a mers de fiecare dată. Niciodată nu am dat greş cu luatul în braţe. Şi în ciuda celor care susţin că este obositor, eu vă mărturisesc că am creierii mult mai relaxaţi, sunt mult mai calmă şi ca urmare nu simt nici un fel de oboseală. Şi ştiu că or să fie mulţi care nu o să creadă. Încercaţi aşadar, ca să vă convingeţi 😛

Şi mai sunt multe de spus, dar nu acum, poate mâine…

Anunțuri

17 gânduri despre “Spune-mi ce copil ai ca să-ţi spun ce fel de părinte eşti

  1. eu am dovezi ca exista copii relaxati si educati si draguti si tot ce vrei chiar daca au dormit de mititei in patutul lor noaptea…bineinteles ca fara plansete ….ca ma gandesc ca daca plangeau mamale respective ar fi aplicat tactica ta….care nu este nici pe departe de judecat.

    finutza mea noaptea a dormit de cand s-a nascut in patutul ei….doar noaptea…ca ziua la somn a cam facut mofturi pana cand a descoperit ca somnul ei ideal e in carut afara (pe timp de iarna chiar 😀 ) … in cazul acesta…daca un copil doarme linistit in patul lui…o noapte intreaga…fara plansete si urlete la adormit…nu cred ca e de inlocuit cu somnul in patul parintilor, nu credeti?

    am si exemplu de copii care pana la un an au dormit cu parintii(si au fost luati in brate si mai ales alaptati exclusiv la san, fara biberon never ever in viata lor) iar dupa un an incet incet au vrut in patul lor….deci cand simt ei ca pot fi autonomi….iti dau de inteles…trebuie doar sa fii atent la semnalele pe care ti le da copilul tau.

    a fi parinte nu cred ca inseamna sa respecti intr-u totul niste reguli dictate de pediatri sau de societate….ci inseamna sa iti urmezi instinctul si sa faci ceea ce e mai bine pentru tine, copii si familie….deci pentru asta te admir!

    si apropo de plans….s-a demonstrat stiintific ca bebei plang pe o frecventa pe care mama nu o poate ignora, ii este imposibil sa nu o auda….pe acelasi principiu functionand si regula „imi recunosc plansul copilului dintr-o mie” …. deci asta e … mamele sunt facute in asa fel incat sa nu isi poata trata cu indiferenta copii 🙂

    multa sanatate familiei tale!
    Simona

  2. adevarat :)si noi dormim cu fetitza de un an in pat,inca de la nastere doarme cu noi :)Prima noapte cand am pus-o in patutz nu am putut deloc sa adorm imi faceam griji :)A doua seara a dormit cu noi in pat,m-am simtit mai linistita ca o aveam aproape de mine :)Si la mine se uit urat anumite persoane cand le spun k doarme cu mine,dar nu bag in seama.E copilul meu si stiu ce e mai bine pt el

  3. Si inca ceva am parte de sex :)daca imi doresc sa fac cu sotul dragoste,avem rabdare pana cand adoarme a mica si atunci mergem in cealalta camera si ne facem de cap :))

  4. Cand s-a nascut copilasul nostru,l-am pus in patutul lui,acolo dormea ,in camera cu noi Pe la 3 luni se trezea din jumate in jumate de ora si plangea Doar daca il alptam se potolea Apoi il puneam la loc Am rezistat asa 3 zile dupa care l-am adus in patul nostru ca a treia noapte am lesinat in baie de oboseala (nu avea cine sa ma ajute nici peste zi )si acolo a ramas si acum cand are 2 ani si 2 luni Si stam in garsoniera Si exista si sex :))

  5. s-o spui mai tare, foarte tare si de foarte multe ori, de cat de multe ori poti. macar 1 pers daca pricepe, e un mare castig pentru adultii de maine.
    fain 🙂

  6. @ simona: sigur ca exista si copii care sunt f ok in patul/camera lor. cu siguranta nu vor avea probleme de niciun fel cand vor fi mari. sigur ca sunt si astfel de cazuri. dar mi se pare ca vorbim de cazurile alea in care copilul plange cand e lasat signur, in patul lui, in camera lui si cand parintele se incapataneaza sa-l lase asa, pentru ca asa a fost invatat, asa stie/crede el, fara sa caute si alte moduri, atat de simple si atat de la indemana, de a-l linisti. in rest, foarte pertinent comentariul tau.
    ai mei au dormit 3 luni in patul lor, in camera lor, cu noi pe alaturi. fara nicio probolema. apoi n-a mai mers, si-am inteles cum e cu co-sleeping-ul. au 3 ani jumate si inca dorm cu ei, de cele mai multe ori si cu sotul. ne place tuturor, suntem ok asa, nu vad unde e problema… la fel si cu tinutul in brate. asa se linistesc, deci facem asa, fara nicio teama. beneficiile, adevaratele beneficii, se vor vedea cu siguranta mai tarziu.

  7. Pingback: Joc si emotii – ce ne merge la 18 luni « Leverinasgaard

  8. buna,

    Mi se pare foarte bine ca ti-ai dat seama cum sa alinti copilul tau cand are nevoie. De asemenea, sa si doarma cu tine cand simte nevoie, e foarte ok.
    Ideea e ca daca asa ii obisnuiesti, le ar putea fi greu pe urma cu alt ritm.

    Fetita mea ne cam ia prizonieri la ea in camera la culcare…prima ora, ma joc cu ea si ma distrezi si eu; pe urma cum e obosita, desi ne jucam incepe sa planga.
    Evident, o iau in brate, aporape adoarme si cand sa plec, dupa ce am mai stat o juma de ora langa ea, se trezeste plina de plansete pentru ca m-am miscat sau pentru ca si-a dat seama ca plec.

    Ideea e ca la inceput dormea singura foarte bine si ca cum de fiecare data prietena mea a adormit-o in brate si mergand, nu mai merge decat asta acuma. Cand are peste 10kg, nu e chiar asa de frumos sa fii obligat de prichindelul tau sau umblii prin casa 1 ora de te rupe spatele pentru ca asa vrea copilul.

    L-ai vrut, l-ai facut, asuma…da. Dar asta nu trebuie sa te faca sa te simti in celula copilului tau.
    Asta am simtit mai devreme si imi iubesc fetita. Cu totul asta, avem cu toti un prag de rabdare la toate.
    Cred ca luatul in brate este foarte pozitiv si e bine sa ai grija cum iti obisnuiesti copilul. Da, cu iubire e mai bine dar nu neaparat cu solutii mai usoare cu luat in brate la orice semn de plansete.
    Plange diferit, face grimase diferite, joaca si cu mintea ta, te testeaza…nu e dracusor, doar descopera unele abilitati si e bine; doar ca poate avem noi alta dispozitie in acel moment.

    Oricum, mi-a placut articolul tau!
    Sa cresti copii sanatosi si bucurosi!

  9. Buna dimineata Olandezule Zburator, uite cum incet incet iti descopar fascinata intregul blog. Noi deocamdata il avem doar pe Matei, si am fost si noi bombardati cu tot felul de sfaturi care mai de care stiintifice, comunicare stiintifica, mancare stiintifica, etc….Cea mai dureroasa experienta a fost cea cu hranitul la san si aici am niste dinti foarte ascutiti impotriva asa ziselor moashe si mamici atotstiutoate care stiu cel mai bine si care m-au dus in pragul septicemiei datorata unei mastite urite. Ei, dar nu mai conteaza. De la doctorita pediatru a lui Matei am invatat regula de aur si pe aceasta o urmez, pemtru ca pina acum s-a demonstrat infailibila chiar si atunci cand Matei a fost bolnavior: fa ce-ti dicteaza instinctul de mama, este cel mai bun sfatuitor. Matei a dormit fara probleme in camera lui din ziua intai, insa a avut nopti de neliniste si plans ca orice copilas, asa cainima mea de mama imi spunea ca Matei are nevoie sa fie langa noi si in secunda doi dormea bine si frumos cu noi in pat. Evident eu stateam si il priveam toata noaptea. Nu am reusit niciodata sa dorm cu el pentru ca nu ma satur sa-l privesc cum doarme…stiu, par o nebuna….La o luna jumate am simtit ca ceva nu e in regula cu Matei, doi doctori idioti imi explicau ca copilul meu e ” fitzos” si nu mai vrea san….instinctul m-a impins spre al treilea doctor, cea din prezent, care mi-a confirmat un rosu in gat urat de tot. De cate ori Matei a plans ca vrea in brate, ca nu se simte bine, de fapt si eu simteam ca-mi doresc sa-l tin langa mine….tot din instinct….

  10. Tot ce am citit aici mi-a bucurat sufletul! Dumnezeiasca simtire pentru vremurile in care traim! Sa aveti parte numai de bucurii si sanatate alaturi de copiii vostri!

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s