Vrei sa stai langa mine la masa?

Intru direct în subiect pentru că nu am timp, imediat mă asaltează copiii şi chiar vreau sa scriu gandurile astea…pentru mine, dar mai ales pentru cei ce vor sa auda ce am de spus.

In cautarile mele de activitati pentru copii am dat peste o formare pentru toti, in socioterapie. Suna bine, pretul este infim pentru 5 zile, asa ca am sunat…nu-mi venea sa cred ca se adreseaza oricui, ma gandeam ca e numai pentru pedagogii waldorf. Am dat peste un domn, Mircea, foarte amabil, mi-a oferit toate informatiile de care aveam nevoie, imediat mi-a transmis pe mail formularul de inscriere…si cum imi doresc pentru copiii mei cat mai multe experiente autentice, mai presus de un banal loc de joaca, l-am inscris si pe Victor. Si iata-ne de dimineata la prima din cele 5 zile de formare, la Centrul de socioterapie Prietenia. In comuna Pantelimon, se ajunge super usor, am facut mai putin de o ora din centrul Bucurestiului, cu mijloacele de transport in comun. Centrul este de fapt o ferma, uriasa mi s-a parut mie, unde locuiesc aproximativ 35 de tineri cu dizabilitati.

Am ajuns, am admirat curtea, insa la un moment dat am intrat in sala unde urma sa se intample deschiderea evenimentului. Pentru mine a fost socant. Nu e prima data, dar tot mare e impactul cand ma confrunt cu fricile mele, cu educatia primita, cu limitele si cu prejudecatile mele.

Sala era plina de tineri, adolescenti mai mult, cu probleme, atat fizice, cat si de ordin mental. Retardul, boala, handicapul era peste tot in jurul meu. primul gand a fost ca nu aveam ce sa caut acolo, ca nu e pentru mine, ca nu trebuia sa-mi expun copilul la asa ceva. Noroc ca a inceput repede cursul de deschidere si ca mie mi-a fost rusine sa plec….”Cum sa ne construim propria biografie” asa se intitula cursul. Titlul mie mi s-a parut de nepatruns, pana cand nu am ascultat abordarea nu mi-am putut imagina la ce se refera. ei bine, au fost expuse intr-o maniera amuzanta si relaxata cateva povesti despre Ludwig van Beethoven, copilul. Fiecare povestioara reflecta o anumita trasatura de personalitate a celebrului compozitor, trasatura care apoi era exemplificata prin interpretatrea la pian a unei bucati din opera distinsului. O prezentare facila si placuta menita sa atinga inimile auditoriului. Nu stiu daca din cauza muzicii am reusit eu sa ma deschis sau din cauza muzicii au reusit ei sa se deschida, probabil ca ambele…cert este ca pe parcursul celor 2 ore, am reusit sa vad numai stelute in ochii tinerilor bolnavi care ma inconjurau. de unde la inceput mi se parea totul hidos, incet incet am inceput sa-i vad frumosi.

Dupa acest inceput halucinant pentru mine, a urmat pauza de masa. La comun. Gatit cu ce aveau ei la ferma. Ei acolo locuiesc, acolo muncesc si masa era din produsele lor. Mese lungi, de lemn, cu banci sau scaune desperecheate, farfurii desperecheate, carafe de apa din metal, cei 35 de tineri ai locului, trebaluind in splendoare handicapului lor in incercarea de a fi gazde bune. Si in final lumea incepe sa se aseze la masa. Din toate partile se auzea „hei, Matias, nu stai langa mine?”, „elena, este un loc langa mine” etc. Eu ma gandeam ca ei deja cunoscandu-se si-au creat prietenii, preferinte si de-asta vor sa stea intr-un anume fel. Dupa cateva minute insa am simtit cu toata fiinta mea cata nevoie aveau ei de companie, cat de mult isi doreau ca cineva, oricine din lumea noastra, a celor sanatosi, sa stea langa ei. Niciodata nu am auzit oameni care sa-si strige nevoia in gura mare „Vino sa stai langa mine” – asta era tot ce-si doreau. Si ne-am asezat langa ei. Si a fost bine. A fost bine si pentru mine, nu numai pentru ei.

Dupa masa, m-am retras intr-un foisort la umbra. Imediat a venit un tanar cu Sindrom Down care mi-a povestit cu lux de amanunte despre faraoni, cu nume, detalii si amanunte interesante pe care eu nu le stiam. Era o enciclopedie ambulanta in materie de egiptologie. fascinant. Victor a fost profund impresionat si s-a declarat prietenul lui imediat 🙂 Pentru mine a fost clar in acele momente ca niciun profesor de istorie sau geografie nu ar fi putut sa-l invete pe Victor atat de multe lucruri faine si mai ales cu atata pasiune. el era Tudor. Sindrom Down. Mama lui il aducea dimineata si-l lua la ora 17. Venea pentru socialiyare si pentru ca in alte parti nu era acceptat. Ne-a parasit dupa aceasta discutie, pentru ca trebuia sa mearga la somn. in timp ce l-am condus catre dormitor, m-a luat de mana si mi-a spus ca-s frumoasa si ca seman cu mama unui faraon. M-am simtit bine, apreciata, iubita.

Apoi am mers la un seminar care se numea Piata de idei. Facilitatorul grupului incerca pe baza povestilor de dimineata despre Beethoven sa le sugereze faptul ca atunci cand esti special, geniu sau retard, pentru a fi acceptat de cei ce se cred normali, este important sa fi autentic. Dar ei stiau deja luucrul asta si erau autentici, mult mai mult decat mine, cel putin.

In plus, formatorii lor, care pana atunci mi se parusera extrem de permisivi, mi-au aratat cum ii ajuta sa se integreze, impunandu-le reguli mici si un cadru usor de respectat, lucruri care lor le dau o mica sansa la viata noastra normala. ei chiar fac eforturi in a se educa ca sa ne fie noua pe plac. Am cautat in trecutul meu si nu am gasit nimic care sa ma fi educat ca sa-i cunosc si apreciez pe ei. Si atunci ma intreb, daca ei pot sa faca lucruri pentru a se integra, noi de ce nu facem lucruri pentru a-i intelege?

De ce oare pana acum fi-miu nu a fost in nicio excursie la Centrul Prietenia. A fost doar la Ferma Animalelor, cu gradinita. Foarte frumos, laudabil, dar pentru dezvoltarea lui ca individ mi se pare mult mai important sa invete sa relationeze cu oameni in primul rand. Si in cazul acestor oameni atat de speciali, eu am invatat, dupa numai o zi, ca avem fiecare un dar special si ca devenim rotunzi atunci cand primim darurile celorlalti. Pana acum eu nu am primit darurile acestor oameni bolnavi si imi dau seama acum cat de bogata m-am intors dupa numai o zi petrecuta cu ei.

Ziua s-a incheiat cu atelierele. Am uitat sa va spun ca dimineata ne-am inscris la doua ateliere. Unul se desfasoara dimineata si unul dupa amiaza. Avem de ales din 10 ateliere. Noi am ales teatru pentru dimineata si modelaj in lut pentru finalul zilei. Azi am lucrat in lut. Recunosc ca nu am vrut sa aleg asta, vroiam sa aleg ceva ce-mi va folosi in activitatile mele viitoare si ma gandeam ca modelajul in lut va fi cu roata olarului si ca eu nu-mi voi cumpara prea curand o roata adevarata. dar nu. S-a modelat in lut 🙂 A primit fiecare un bulgare mare de noroi si indicatia de a face forma preferata. S-au creat multe, dar cel mai important s-au creat relatii. Oamenii au inceput sa povesteasca, din tabere, din excursii, s-au exprimat dorinte, sentimente, erau adolescenti care simteau pentru prima data ce este dragostea. In grupul nostru a fost Gabi, o fata extraordinar de frumoasa, dar care traia de mult in lumea ei numita autism. Nu vorbea, reactiona doar cand i se adresa insotitoarea ei si totusi, cand mi-am bagat mana de-odata cu ea in vasul cu apa si a simtit atingerea, s-a uitat in ochii mei si a zambit. Stiti ce inseamna asta pentru un autist?

Ceilalti au facut placinte cu mere, altii au dansat, s-a vorbit despre nutritie…lumea a fost fericita.

Iar eu am plecat incantata ca am avut inspiratia sa merg acolo. Organizeaza aceasta saptamana in fiecare an si toti o asteapta cu sufletul la gura. se bucura sa se reintalneasca si este un plus cand vad fete noi. Pana la iesirea din centru, multi cu care nu am schimbat nici macar o vorba ne-au intrebat daca mai venim si maine. Si o sa venim si maine si toata saptamana. si o sa venim si la anul. Si sper sa nu venim singuri la anul. Sper sa veniti si voi. Avem de castigat o gramada, sunt daruri care ne asteapta doar sa le luam. Si putem oferi enorm doar stand la masa alaturi de un om care-si doreste asta din tot sufletul.

Anunțuri

10 gânduri despre “Vrei sa stai langa mine la masa?

  1. M-ai facut sa plang de ziua mea. De emotie, de surprindere, de cat de mult inseamna pentru ei, putinul sau normalul nostru. Foarte frumos si emotionant scris. Felicitari.

  2. te felicit pentru felul in care iti inveti copilul sa depaseasca darierele impuse de societatea in care traim! 🙂 Este minunat evenimentul la care ati participat! Si emotionanta experienta voastra!

  3. Din cate am inteles, vineri va fi o retrospectiva a saptamanii, vor prezenta ceea ce au invatat aceasta saptamana si, am simtit ca ar avea nevoie de public. probabil ca vor veni parintii, dar daca ar mai fi si alti oameni ar fi cu atat mai bine pentru ei.

  4. Pingback: Olandezul Zburător…

  5. Dragă Mihaela, ai scris foarte frumos şi adevărat, mi-au dat lacrimile şi mie (ca şi Anei). Când mai creşte Sofia (acum are un an şi două luni) aş vrea să vin şi eu cu ea la centrul acesta.
    Tot blogul tău e foarte fain, l-am descoperit acum 2 zile şi am început să-l răsfoiesc. Felicitări!

    • Cum nimic nu e intamplator pe lumea asta, acum doua zile, Cristina (Constantin) mi-a spus despre Insula cu elice 🙂 Camd am vazut comentariile tale chiar ma intrebam daca tot Cristina a povestit si despre Olandez. Stiu ca nu ea, pentru ca nu stie Olandezul, dar ma bucur ca ne-am (re)descoperit. Antisocialul familiei nu este impresionat, evident. Cand va intoarceti din tari straine va asteptam pe la noi.

      • Nu mai ştiu cum am dat de „Olandez”, am găsit un comentariu scris de tine pe undeva şi mi-a plăcut numele şi am dat click pe el (mai întâi am dat peste contul de facebook).
        Abia ieri am descoperit, într-o postare de aici, că ei, Cristina şi Cosmin, v-au făcut casa. Sunt super! Abia aştept să văd casa, mulţumim de invitaţie!
        Salutări Antisocialului Neimpresionat – bănuiam că n-o să fie impresionat, dar ăsta e farmecul lui 🙂

  6. Pingback: Talcioc Urban « Olandezul Zburător…

  7. M-ai impresionat pana la lacrimi cu acest articol. As vrea sa am puterea a a-i ajuta pe toti cei bolnavi, care de multe ori nu cer decat o vorba buna, un zambet si o privire calda.

  8. Pingback: Campionatul de bine | Olandezul Zburător...

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s