Ce îmi propun eu să fac

Încep să scriu acest articol impresionată fiind de iniţiativa câtorva mămici, pe care nici măcar nu le cunosc, dar pe care sper să ajung să le cunosc. Despre iniţiativa lor găsiţi mai multe aici, în comunitatea Beezy Mami.Şi cititnd ce au scris ele mi-am dat seama că eu nu am spus niciodată în spaţiul public, cam ce-mi propun eu să fac. Aşa că profit de această ocazie ca să scriu şi eu povestea mea.

După ce am născut primul copil şi după ce „m-am relaxat acasă” doi ani, am trăit coşmarul înscrierii copilului la creşă, a adaptării la colectivitate (a lui, a copilului), a reîntoarcerii la serviciu şi a (re)adaptării la colectivitate )de data asta a mea). Şi a fost destul de greu, chiar spre foarte greu. Nu pentru că suntem nişte anti-sociali, ci pentru că a trebuit să renunţăm la libertate. Libertatea de a face ce vrem, când vrem. Am renunţat la posibilitatea de a alege locurile şi orele care ne conveneau cel mai mult. Am renunţat la luxul de a ne respecta propriul ritm. După cei doi ani, am şters practic cu buretele cele 8 ore de creşă/serviciu, iar restul orelor le-am petrecut cu zgârcenie între parc, casă şi alte activităţi, evident de prea puţine ori reuşind să fim mulţumiţi. Cel mai urât a fost vara când am fi vrut să mergem în atâtea locuri, dar concediul era limitat…am inventat concedii medicale, nesimţit de multe…dar asta m-a costat, mi-am creat un prost renume la serviciu.

Au trecut aşa 2 ani şi iată că am rămas din nou gravidă. Am intrat în concediu cât de repede s-a putut şi ne-am bucurat iar de timpul petrecut împreună, la fel ca altădată. Am hotărât să scăpăm şi de groaznica grădiniţă, pentru că între timp avansasem de la creşă la grădiniţă. Am născut, şi urmau alţi doi ani de vis.

Deja experienţa sfârşitului primilor doi ani de după prima naştere mă făcea să tresar. Aveam în minte şi în gând să fac ceva, să nu mă mai întorc la serviciu, să pot sta cu copiii atât cât au ei nevoie. Dar toate astea erau la stadiu de dorinţă, de speranţă, fără ca eu să ştiu ce anume aveam să fac concret în acest sens. Până în noiembrie anul trecut, când am mers la un curs de Antreprenoriat. Trebuia să vin cu o idee de afaceri, ceva formal, necesar doar pentru înscrierea la curs. M-am gândit puţin ce ştiu să fac şi ce-mi place să fac şi m-am prezentat la curs cu ideea mea de afaceri: un spaţiu de joacă în satul Cornetu, sat în care urmează să ne mutăm. Cursul s-a desfăşurat pe parcursul a 8 module, de multe ori ne-am prezentat ideile de afaceri, cu mulţi profesori am discutat, am legat frumoase prietenii cu celelalte participante la cursuri (nu cu toate, să ne înţelegem :)) iar ideea s-a transformat. Mult. De fapt s-a concretizat în Studio Olandezul Zburător. Încă sunt la început. Încă încerc marea cu degetul. Vreau să păstrez ideea de dezvoltare a unei afaceri la Cornetu. Şi pentru asta sunt atelierele pentru copii la Casa de Cultură din Cornetu. Le ofer copiilor din acea zonă un spaţiu unde să poată da frâu liber imaginaţiei. Să se poată afirma. Să-şi crească stima de sine. Într-unul dintre ateliere crează o poveste, ei singuri, şi apoi dau viaţă personajelor din poveste confecţionând jucării din şosete, din sârmă pluşată sau din ouă de polistiren.

Imagine

Imagine

In celălat atelier se vor conecta la starea lor interioară, vor reuşi să-şi recunoască şi să-şi denumească stările, sentimentele şi mai mult le vor da contur şi culoare în desene fantastice. Apoi îşi vor structura cunoştinţele referitoare la simţuri şi pentru ca totul să fie mai concret şi mai uşor de pătruns, vor desena ceea ce simt 🙂 Pare uşor! Vor învăţa să se relaxeze şi să se conecteze cu trăirile lor. Vor deveni conştienţi de propria lor corporalitate. Aici aş vrea să spun doar că atunci când copilul învaţă primii paşi el deja îşi defineşte corporalitatea. Primii paşi sunt începutul nu numai în mersul biped ci şi în definirea lui ca persoană. Corpul, conştiinştiinţa propriului corp este începutul şi totodată pasul cel mai important în devenirea omului. La intrarea în colectivitate, fie ea creşă, grădiniţă ori şcoală copilul este obligat să stea la masă, pe un scaun, multe ore, în timp ce el simte nevoia să se mişte, să sară, să alerge…acela este momentul în care mulţi dintre noi pierdem contactul cu propriul nostru corp şi ajungem peste ani complexati de un mers ciudat, ori stam pe un scaun mare doar cu o juma’ de bucă plângându-ne de poziţia incomodă, fără a ne trece prin cap că putem oricând să ne ocupăm TOT spaţiul de care avem nevoie…Ei bine, la atelierele mele vreau să-i ajut pe copii să scape de aceste neajunsuri, devenind conştienţi de propriul lor corp.

Imagine

La finele unui modul voi organiza, împreună cu copiii participanţi o expoziţie a lucrărilor lor şi mă gândesc chiar să le propun să vândă acele lucrări. Asta pentru că mie mi-a fost de folos antreprenoriatul şi mai ales pentru că am descoperit că la cei 36 de ani ai mei nu aveam mari cunoştinţe despre antreprenoriat. Şi mi se pare util să înveţe de mici. Vreau să le propun să-şi găsească ei singuri un proiect, de exemplu să viziteze un muzeu din Bucureşti. Pentru asta au nevoie de bani, iar banii îi pot strânge vânzându-şi lucrările. Va trebui să se ocupe de invitaţii, părinţii şi toţi ceilalţi vor fi invitaţi. Vor face o prezentare a evenimentului. Se vor ocupa de publicitate. Vor stabilii un preţ. Vor prezenta lucrările şi vor negocia cu cumpărătorii…sunt lucruri utile pe care le vor face la finele acestor ateliere.

ImagineImagineImagine

Tot la Cornetu voi organiza mini-tabere comunitare, de vineri până duminică. De câte ori nu aţi avut nevoie de un weekend numai pentru voi dar nu aţi avut unde lăsa copiii în aşa fel încât şi ei să se distreze şi nici pe voi să nu vă mustre conştiinţa că i-aţi abandonat cine ştie pe unde? Sau poate trebuie să mergeţi la o nuntă şi nu aveţi cu cine lăsa copilul. Nu vă vine să lăsaţi casa şi copilul pe mâna vreunei bone de pe la vreo agenţie…Pentru toate astea exista această soluţie: mini tabăra comunitară de weekend. La un preţ rezonabil, cu distracţie la maxim. Un fel de stagiu comunitar, copiii vor participa la toate activităţile legate de pregătirea mesei, vor dormi în paturi pliante, împreună, după ce înainte vom spune poveşti…Lecţii de prim ajutor, tiroliană, photovoice, jocuri şi concursuri, improvizaţie, prieteniile legate, toate acestea îi vor face să-şi dorească să revină în tabăra comunitară.

O dată pe an fiecare copil îşi serbează ziua de naştere. Şi îşi doreşte să se simtă bine. Sau asta ne dorim noi, părinţii. Eu asta mi-am dorit mereu pentru aniversările copiilor mei. La Studio Olandezul Zburător, împreună căutăm să găsim soluţii pentru ca măcar o dată pe an, visele copilului să devină realitate. În funcţie de preferinţele copilului putem organiza petreceri tematice cu jocuri, concursuri, dans şi poveşti. Sigur, putem chema şi un animator care să umfle baloane şi care să picteze copiii pe faţă. Dar nu cred ca va mai fi nevoie, distractia va fi maximă.

Şi pentru că din toamnă ne mutăm la Cornetu şi rămâne gol apartamentul în care locuim acum, şi pentru că e într-o zonă centrală, şi pentru că e un apartament mare, spaţios, mă gândesc la încă ceva. Este un proiect tare drag mie. Este ceva ce mi-aş fi dorit să am şi nu am avut. Îl văd ca pe un spaţiu în care să se poată desfăşura toate activităţile enumerate mai sus plus încă altele. Ar putea fi un spaţiu în care să se desfăşoare diverse cursuri pentru părinţi. Eu organizez astfel de seminarii pe teme de parenting propuse de părinţi şi în funcţie de temă invit diverse persoane care să dea greutate evenimentului. Am văzut că mai sunt şi alţii care oferă astfel de cursuri. Decât să plătească sute de euro pentru o sală de conferinţă,  se poate folosi acest spaţiu mai puţin formal, dar la un preţ mult mai mic. Poate fi un spaţiu de întâlnire pentru familiile cu copii. Mulţi evită să mai iasă la o cârciumă din cauză că stau mereu cu grijă să nu facă copiii vreo boacănă, mai ales dacă sunt mai mulţi copii. Ei bine, în acest spaţiu mai mulţi tătici ar putea vdea meciul la o bere decentă, în timp ce mamele pot socializa într-o altă cameră, iar piticii se joacă. Îl vad ca pe un spaţiu fără prea mult mobilier, doar perne pe care să se poată sta şi jucării…

Imagine

Ar putea deasemenea să fie un spaţiu unde mamici, tătici sau familii întregi, aflate în tranzit prin Bucureşti, pot înnopta. Asta dacă se mulţumesc cu o saltea pneumatică 🙂 Şi lista întrebuinţărilor ar putea continua.

Când am început să pun pe hârtie planul de afaceri, multe mi s-au părut idei nebuneşti, mai ales aceasta cu spaţiul din Bucureşti. Dar cu acest plan de afaceri am participat la concursul organizat de S.C.European Project Consulting S.R.L. în parteneriat cu ESSEC Business School Paris, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București și Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Femini. Premiul III pe care l-am obţinut a valorat mult mai mult decât cei 750 E câştigaţi. Acest premiu a venit ca o validare a ideii mele de afaceri. oamenii aceia din comisie, oameni cu afaceri adevărate, oameni cu experienţă, au găsit că ideea mea este bună, au crezut în ea şi în mine. Cu o aşa confirmare îmi este un pic mai uşor să pornesc.

Imagine

Cam asta îmi propun eu să fac. Nu sper să mă înbogăţesc, cu toate că nu mi-ar displăcea. sper doar să reuşesc să am un venit care să-mi permită să nu mă mai întorc la serviciu.

Anunțuri

Un gând despre “Ce îmi propun eu să fac

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s