Majoritatea care nu există

În 2009 aveam deja o imagine clară în ceea ce-l priveşte pe Băsescu. Realitatea evidentă mi-a forţat mâna să-l votez pe Geoană. Cu toate ca nu simpatizez cu PSD-ul. De fapt pot spune liniştită cu în condiţii normale nu aş vota în vecii vecilor cu PSD.

Sigur, exista opţiunea non-votului. Dar eu nu pot adopta această opţiune. Pentru mine ea nu există. Înainte să împlinesc 18 ani, mă uitam cu jind la ai mei cum mergeau la vot. Aveam deja „discuţii politice”, cu tata, la cafea şi mă simţeam cumva incompletă pentru că nu puteam să votez. Cumva părerile mele nu aveau greutate pentru că nu le puteam susţine cu un vot. Acum pot. De fapt acum am renunţat să mai am „discuţii politice”, uneori mă mai ambalez pe FB, dar doar pentru că sunt o persoană reactivă şi pentru că mă doare prostia altora. Mi-am păstrat însă dreptul la vot. Şi nu o să renunţ niciodată la el. Dacă stăm să judecăm puţin, părerile politice ale oricui, începând cu ţaţa Safta şi terminând cu Traian Băsescu, nu au nici o valoare atâta timp cât nu sunt susţinute de un vot. Eu aşa văd lucrurile. Şi chiar dacă mă identific mult cu femeia asta, trebuie să specific, că, pentru mine, zombi sunt cei care nu au votat. Părerea lor nu contează, ei nu există, nu mă văd obligată să le ascult sau să le respect părerile pentru că părerile lor nu au absolut nici o valoare. Ei singuri au ales să se anuleze ca şi cetăţeni, iar eu nu am puterea să le dau viaţă, să le dau înapoi statutul lor de cetăţeni. Ei au preferat să intre într-un con de umbră, au ales să nu se vadă, să nu conteze. Nu-mi va fi milă când le va fi greu, nu mă vor impresiona lacrimile lor, pentru că ei nu există.

Şi pentru că eu contez, am ales să votez. Nu pentru că-l iubesc pe Antonescu/Ponta, nu pentru că-l urăsc pe Băsescu. Ci pentru că am dreptul să o fac şi pentru că mă respect pe mine suficient de mult încât să nu-mi irosesc părerile nevalidate de un vot. Şi pentru că am doi copii care merită mai mult, mai bun, mai frumos, şi care la rândul lor vor vota.

Sigur că nu mă simt deloc confortabil când nu am între ce să aleg, dar, dacă astea sunt opţiunile, aleg. Asta e tot ceea ce pot face.

Cândva, mă plângeam unui formator, de profesorii de la facultate, cum că sunt nepregătiţi, că nu-s buni pedagogi etc. replica m-a usturat: indiferent de cum sunt acei profesori, ei rămân profesorii tăi, iar tu ai în continuare dreptul să citeşti şi să te pregăteşti, chiar dacă ei au încetat să mai facă asta. Pentru mine cuvintele astea au un rol important şi încerc să mi le amintesc în orice situaţie în care sunt tentată să zac şi să mă plâng de alţii.

Şi cam asta se întâmplă în politica românească de câţiva ani buni, prea mulţi după gustul meu. Lumea stă, nu votează, pe motiv că nu are cu cine, iar mai apoi se plânge, îi înjură pe conducători şi îşi afişează în permanenţă nemulţumirile.

Mă uitam zilele trecute la tv…oameni, puţini, extrem de puţini, care parcă cu ruşine spuneau că vor merge la vot pentru că sunt susţinători ai lui Băsescu şi votează împotriva demiterii…S-a văzut la numărătoare că au fost într-adevăr puţini. Dar merită tot respectul meu. Prefer să am un opozant real şi legitim. Pot respecta un om care are o părere diferită de a mea şi care îşi susţine părerea.

Nu am însă nici un respect pentru aceia care aleg să nu-şi exprime părerea atunci când sunt invitaţi să o facă. Aceia nu există pentru mine, nu mă interesează părerea lor, pentru că ei au ales să nu aibă vreo părere.

Au ieşit oameni în stradă, astă-iarnă. Recunosc că nu am înţeles nimic. Şi am pretenţia că sunt o femeie cu o inteligenţă sclipitoare. Da, ştiu, voi fi acuzată de lipsă de modestie. Modestia nu este punctul meu forte. Sunt plină de mine, încrezută, uneori chiar sfidătoare. Şi aşa îmi place să fiu. Revenind. Deci, lumea a ieşit în stradă, au ales chiar să şi-o ia pe cocoaşe, să stea în frig, să stea în ploaie/ninsoare. Bravo lor. Dar ce vroiau de fapt? Erau nemulţumiţi de conducere, de guvern, de preşedinte. Ba mai apoi am aflat că erau supăraţi pe toată clasa politică. Nu acceptau nimic. Nu-l vroiau în stradă nici pe Băsescu, dar nici pe altcineva. Şi atunci ce vroiau de fapt? Să plece toţi politicienii, să dispară de pe faţa pământului şi să…ce? Aceiaşi sau poate doar o parte dintre ei, au ales acum să nu voteze. Zic ei ca să-şi arate indignarea faţă de abuzurile USL. Dar USL a iniţiat această acţiune ca răspuns la abuzurile PDL-Băsescu. Şi atunci? Atunci, mie, Vasilescului de rând îmi rămâne să aleg, prin vot, care abuz îl pot tolera. Şi, în principiu, un abuz nu poate fi mai acceptabil decât alt abuz, deci mă aflu în imposibilitatea de a alege între două abuzuri. Atunci să schimb criteriile, zic. Nu aleg între abuzuri, pentru că nu ar fi corect. Şi nici nu renunţ la votul meu, pentru că nu vreau să dispar ca şi cetăţean. Atunci să aleg să mă conducă aceia de care să sper măcar că pot scăpa, în caz că se dovedeşte, iar, că nu sunt buni. Şi aici fiecare e liber să judece cum vrea. Şi să voteze. Când votează, îşi asumă responsabilitatea pentru judecata proprie, pentru alegerea făcută. Peste vreme, se poate bucura că a votat bine sau se poate simţi dezamăgit de cei pe care i-a votat. Şi are dreptul să hulească.

Cei care au ales însă să nu voteze nu au nici un drept. Ei trebuie să tacă şi să înghită. Ei, de fapt nu există.

Anunțuri

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s