Copilul din oglindă sau cum să fii un adult puternic

var 2

După ce ai încercat mai multe joburi, după ce ai schimbat mai mulţi parteneri până ţi-ai găsit alesul (sau nu!), după ce ai făcut un copil sau mai mulţi, mai pe scurt, când te consideri îndreptăţit să te numeşti adult, inevitabil observi că în viaţa ta anumite evenimente se desfăşoară parcă după un anumit tipar.

Am cunoscut persoane care permanent se află în căutarea alesului şi fără nici un efort sfârşesc prin a intra în relaţii sortite din start eşecului. Mult timp am crezut că îşi aleg partenerii după un tipar şi că tiparul este greşit. Acum cred altceva, cred că ceea ce dau aceste persoane la exterior, comportamentul lor, atrage un anumit tip de om, în general, care se mulează perfect pe problemele celui în cauză. Şi noi, cei din exterior ajungem să ne mirăm că repetă la nesfârşit aceleaşi greşeli, că nu învaţă nimic, că nu schimbă nimic…Persoana însă nici nu-şi dă seama de multe ori că acţiunile-i sunt dictate după un scenariu dinainte stabilit.

Cunosc oameni care de când se ştiu sunt în conflict cu colegii de muncă. Indiferent că schimbă locul de muncă, ori colegii, nemulţumirile sunt aceleaşi. Şi nu pot să nu mă întreb dacă chiar este o întâmplare că nimeresc peste colegi nesuferiţi sau ceva din comportamentul persoanei îi face pe cei din jur să se fie într-un anumit fel?

Am o prietenă care de ani de zile se plânge de nedreptăţile pe care i le face şeful. Îmi povesteşte, îi dau dreptate, este de bun simţ ce spune acolo…dar odată ajunsă în faţa şefului, lasă privirea în pământ şi îşi ascunde nemulţumirea. Niciodată nu a găsit acea putere interioară care să o facă să ridice capul, să privească în ochi autoritatea şi să-şi spună nemulţumirea.

De 7 ani şi ceva, de când sunt mamă mă confrunt cu alt tip de problemă. Şi nu numai eu ci şi alţi părinţi din jurul meu.

Îmi aduc aminte de lucruri care m-au deranjat în copilăria mea. De exemplu de criticile mamei. Şi cu toate că nu-mi place, cu toate că ştiu că nu e bine, mă trezesc în momente de criză că încep să-mi critic copiii. Îmi dau seama, îmi impun să nu mai fac asta şi, ca un făcut, data următoare reacţionez exact la fel. Acest comportament este mai presus de raţiune, este ceva adânc săpat în mine care mă face să reacţionez la fel de fiecare dată.

Am cunoscut o mămică cu un copil grăsuţ care trăia o adevărată teroare că bietul copil nu mănâncă destul. Pusă în faţa realităţii admitea că nu are motive raţionale să se teamă şi totuşi ceva o împingea să verifice pe diferite căi ce şi cât a mâncat copilul.

O altă mămică care spune despre ea că a fost constrânsă când era mică să nu facă diverse lucruri pentru a nu se pune în pericol, îşi îndeamnă acum copiii să încerce orice, chiar cu riscul de a se răni. Şi chiar dacă la nivel raţional acceptă că nu e tocmai ok, ceva din interior o face să-şi încurajeze în permanenţă copiii către pericole.

De multe ori lucrurile curg după aceste tipare de neînţeles, până când ceva, o dramă, se produce în viaţa individului, şi realizează atunci ce îl împingea să se comporte aşa. Se întâmplă apoi să găsească şi resursele pentru a remedia situaţia.

Alteori scenariul se desfăşoară în acelaşi fel mult timp, până când, din senin omul dă semne de boală. Începe să se caute, merge pe la tot felul de doctori şi toţi îi spun că e sănătos. Şi atunci se instalează nemiloasă, depresia.

Situaţia cea mai tristă e atunci când mersul la doctor dezvăluie vreo boală reală, unele banale şi fără urmări prea grave, altele…fără leac. Acestea sunt adevărate tragedii. Se adânceşte atunci omul în propria durere, capitulează în faţa vieţii şi a morţii şi îşi dă seama într-o clipită cine şi cum îi conducea viaţa. Şi se vindecă. Asta e varianta optimistă. E posibil însă şi să nu-şi dea seama…Poate ziceţi că-s minuni, dar chiar se întâmplă în jurul nostru.

Şi mai există o variantă, pe care extrem de puţini o iau în calcul: intrarea într-un grup de suport, sub îndrumarea unui terapeut. Oamenii nu prea fac lucrurl ăsta. Când citiţi aici, pe blog, vă spuneţi probabil, în chiar clipa asta, că vă simţiţi ok, că relaţia cu partenerul merge, cu colegii vă înţelegeţi bine, ba chiar ieşiţi şi la o cafea după orele de lucru, şeful e de treabă, copilul creşte oricum…Şi atunci de că să intri într-un grup?

Pentru că într-un grup, ascultând poveştile celorlalţi ajungi să le vezi pe ale tale.

Pentru că într-un grup, regăsindu-te în povestea fiecăruia, începi să nu te mai simţi singur, te poţi simţi îndreptăţit şi securizat.

Pentru că atunci când te simţi în siguranţă şi acceptat, încet încet, laşi scutul jos şi găseşti curajul de a privi către problemele tale.

Pentru că într-un grup ţi se pun la dispoziţie instrumentele necesare pentru a vindeca, pentru a remedia, pentru a schimba.

Pentru că într-un grup găseşti suport din partea celorlalţi.

Pentru că într-un grup nu eşti judecat.

Pentru că într-un grup poţi găsi ceea ce tu nu ai.

Pentru că într-un grup ai şansa să reconstruieşti ceea ce alţii au stricat în copilăria ta şi pentru că reconstruind ai. A avea este condiţia necesară şi suficientă pentru a putea dărui. Când îţi doreşti să dai şi constaţi că nu poţi, este pentru că nu ai de unde. Iar într-un grup poţi să începi să ai.

 

Mai multe informaţii despre grupul pe care îl propunem găsiţi aici. Pentru mine grupul a făcut întotdeauna minuni, ceea ce vă doresc şi vouă!

Anunțuri

6 gânduri despre “Copilul din oglindă sau cum să fii un adult puternic

  1. Pingback: Copilul din oglinda | Meseria de parinte

  2. Pingback: Doamnele cu O | Olandezul Zburător...

  3. Foarte bine ai punctat. intr-adevar influenta grupului e majora. si in bine si in rau. un grup gestionat bine spre avantajul membrilor va avea rezultate in dezvoltarea/vindecarea fiecaruia.
    Felicitari ptr initiativa.

    si eu am facut parte doi ani dintr-o scoala unde se accentua terapia pe grupuri si am vazut rezultate mari. nu doar la mine ci si la ceilalti.

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s