Descoperă natura

Văd că-i soare afară, ce bucurie. Toată săptămâna am fost plecată și numai ploaie am avut…îmi imaginez deja cum va fugi lumea spre parcuri ca să se bucure de primăvara asta care-i ca o fată mară, tare, tare rușinoasă, se arată o zi și apoi iar fuge. Dacă ajungeți azi prin Herăstrău, în zona Gradina Japoneză, la terasa Tete a tete, aveți în vedere și o vizită la prietenii de la Dacia Plant, Asociația Descoperă Natura și Foto Union. Vă vor încânta cu povești de primăvară și cu poze faine.

Ei sunt dornici de vizitatori, azi e ultima zi în care-i mai găsim acolo, de la ora 11 și de la ora 13.

Afis-Descopera-natur

Asociația „Descoperă natura”, Dacia Plant și Foto Union

invită elevii bucureșteni să afle mai multe despre natură

19 martie 2013 – Asociația „Descoperă natura”, împreună cu Dacia Plant și Foto Union, pregătesc un program special pentru elevi, care se va derula în cadrul săptămânii dedicate activităţilor extraşcolare – ediţia 2013

 

În cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” asociația „Descoperă natura” și Dacia Plant, cunoscut producător de suplimente alimentare, cu sprijinul Foto Union, vor organiza un program prin care își propun să aducă în atenția elevilor universul fascinant al lumii plantelor.

Prin intermediul unor activități interesante în natură copiii vor afla lucruri interesante, insuficient dezvoltate sau neatinse chiar de programele școlare.

Mai jos aveți câteva informații utile legate de programul la care sunt invitați elevii din școala dumneavoastră.

 

Informații utile:

 

1      Organizator: Asociația „Descoperă natura” și Dacia Plant, cu sprijinul FotoUnion

2      Titlul activității: „Descoperă natura”

3      Domeniul activității: botanică, biologie, orientare turistică,

4      Scopul activității: De a transmite elevilor o serie de informații despre natură și lumea verde a plantelor

5      Obiectivele educaționale ale activității: Datorită caracterului său interdisciplinar și a abordării inovative, programul își propune să educe elevii în spiritul respectării naturii și a comunicării nemijlocite cu aceasta.

6      Elevi participanți: numărul de participanți per sesiune de activitate va oscila între 30 și 40 de copii. Numărul total de participanți este estimat la 800 de elevi plus cadre didactice.

7      Durata și locul desfășurării activității: Sesiunile vor avea 1h și 30 de minute și se vor desfășura în parcul Herăstrău (grădina cafenelei Tete-a-Tete)

8      Descrierea activității: Elevii vor fi primiți de personalul asociației. Programul va fi supervizat și derulat de Mugur Pop, absolvent de USAMV (Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară) Cluj, inginer horticol, ghid ecvestru şi crescător de cai. Acesta deține cunoștințe vaste despre plantele medicinale și întreg ciclul naturii și va întreprinde cu elevii o serie de activități în care aceștia vor:

  • afla mai multe despre botanizare
  • cerceta diferite tipuri de plante și caracteristicile anumitor clase
  • examina scoarța copacilor și vor învăța cum le descifreze informații despre aceștia
  • studia la microscop diferite semințe
  • compara diferite răsaduri de plante medicinale și vor învăța să le identifice

În timpul desfășurării activităților copiii vor fi beneficia de mici sesiuni foto susținute de fotografii profesioniști de la Foto Union.

 

Sperând că v-am trezit interesul pentru o un program bazat pe activități interesante și utile, cu informație diversă și surprinzătoare, vă așteptăm să ne fiți alături în săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, 1-6 aprilie 2013!

 

Programări

Înscrierile pentru acest program se fac la telefon: 0733 243 784

 

Despre DACIA PLANT:

Dacia Plant este un producător autohton de remedii naturale. De 10 ani realizează produse care au la bază cele mai bune materii prime și rețete originale. Calitatea produselor Dacia Plant le recomandă ca fiind unele dintre cele mai sigure și eficiente remedii naturiste de pe piața românească.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi daciaplant.ro

 

Despre ASOCIAȚIA „DESCOPERĂ NATURA”:

Asocia ia Descoperă Natura este o organizație non-profit în înființată cu scopul de a dezvolta programe prin care tinerii și copiii să aibă experiențe directe în mijlocul naturii, să învețe ce înseamnă conservarea naturii, să interacționeze cu animalele, să descopere farmecul tradiției și al obiectelor manufacturate din elemente naturale.

 

Despre FOTO UNION:

Foto Union este un studio de fotografie creat de Radu Bădoiu şi Cristian Şuţu în primăvara anului 2011, convinşi că oamenii îşi doresc o fotografie în care să se regăsească acum sau peste 50 de ani.

 

 

 

Anunțuri

Un gând despre “Descoperă natura

  1. Pingback: Săptămâna “Şcoala Altfel” | Olandezul Zburător...

Comentariile nu sunt permise.