Săptămâna „Şcoala Altfel”

Ce am înţeles eu, încă de anul trecut, când Şcoala Altfel s-a aflat la prima ediţie?

Că este o săptămână de şcoală, deci cinci zile, în care, şcolile şi grădiniţele, deci instituţiile de învăţământ desfăşoară cu TOŢI copiii activităţi de educaţie nonformală.

Ce NU înseamnă asta?

Nu înseamnă că mergem la Mc’Donalds.

Nu înseamnă că este deja vacanţă.

Ştiu că nu se face, dar, iar am un cui împotriva profesorilor. Am auzit săptămâna asta că „nu mergem la x activitate pentru că s-ar termina după ora 12 iar eu am program doar până la 12” sau „nu am chef să ies din şcoală pentru că e bătaie de cap” sau altele, cu siguranţă le-aţi auzit şi voi.

Băi nene, sunt 5 zile pe an, CINCI, nu mai multe. Ştiu că salariul e de mizerie, dar totuşi, suntem oameni şi se presupune că atunci când alegem o meserie, o alegem ŞI pentru că ne place. Iar în cazul profesorilor, gândindu-mă cât câştigă, ar trebui să fie chiar pasiune şi dragoste pentru copii. Şi eu, una, mă tare îndoiesc că este, în unele cazuri.

Ce-am făcut în săptămâna Şcoala Altfel?

Practic din 5 zile, la clasa lui Victor, au fost de fapt doar două.

O să o iau cu sfârşitul, că aşa îmi vine.

Vineri, am fost în Herăstrău, la invitaţia Asociaţiei Descoperă natura, Dacia Plant şi Foto Union, la o lecţie despre plante şi despre natură. Pe copii i-a încântat Mugur Pop cu poveştile lui, pe mine m-a încântat tot Mugur Pop cu felul în care arată şi cu accentul lui de ardelean 🙂

Am avut noroc de o zi cu soare, i-a plimbat puţin şi prin parc, printre tufele galbene, au făcut poze frumoase, au avut ocazia să-şi arate cunoştinţele, într-un cadru plăcut, nestresaţi de regulile şi rigorile unei ore la clasă.

Mai multe despre ce s-a făcut acolo, am scris aici.

grup baietii

Eu m-am bucurat de această ieşire, şi pentru copii că au avut ocazia (sunt copii din satul Cornetu, judeţul Ilfov…o parte dintre ei, nu au văzut niciodată Herăstrăul, cu toate că sunt la nici 20 km. de capitală) dar şi pentru doamnele învăţătoare care i-au însoţit, tot pentru că au avut ocazia…să asiste la o oră de botanică altfel.

Miercuri a fost cea de-a doua zi în care copiii din clasa lui Victor au ieşit din rutina zilnică. Dimineaţa, pe ploaie, ne-am îmbarcat în microbuzul galben al şcolii şi am pornit către Măgurele. Urma să vizităm Subunitatea Gardă de Pompieri. Nu le-am spus la băieţi dinainte pentru că nu ar mai fi dormit de emoţie.

Aşa cum îi spune şi numele, este o subunitate, mică, am găsit patru pompieri şi două maşini. Dar a fost o vizită pe cinste. Doamna învăţătoare, exact cum ziceam şi la început, era uşor…rece, asta ca să nu zic indiferentă. Eu, în schimb, m-am entuziasmat de-îndată ce am văzut casca de pompier, aşa că domnii au devenit brusc foarte amabili şi deschişi simţind că măcar cineva îi apreciază. Aşa că am avut parte de o demonstraţie pe cinste, copiii au purtat casca şi au stropit prin curte cu furtunul. Ne-a fost prezentată în amănunt maşina cea nouă de pompieri care este folosită mai ales la accidente auto, având o cisternă destul de mică. Dar este utilată cu tot felul de treburi de prim ajutor şi cu scule folosite la descarcerari. Depărtătorul au avut ocazia şi copiii să-l încerce. Ni s-a făcut o demonstraţie de folosire a buteliei cu oxigen, i-au plimbat cu maşina cea nouă prin curte, cu sirena pornită, am făcut poze…şi a fost foarte, foarte mişto.

DSCF6992 DSCF6935 DSCF6937 DSCF6941 DSCF6971 DSCF6976 DSCF6980 DSCF6987 DSCF6988 DSCF6991

După vizita la pompieri, am revenit la microbuzul galben, care ne-a dus în Herăstrău, de data asta la Balonul copiilor unde copiii au alergat şi au sărit şi au ţopăit, de ziceai că au ieşit de la duş când am plecat. Nu am poze, dar o să mă credeţi pe cuvânt că le-a plăcut maxim.

Recunosc că poate nu e cea mai educativă activitate, dar a fost fun, ei s-au distrat iar eu mă gândesc că această ieşire a contribuit un pic la sudarea lor ca şi colectiv.

De aici am plecat mai departe, dar nu foarte departe, la Miko Kids. Au avut parte de o oră de crafts, să zicem. Au lipit şi au realizat o planşă foarte drăguţă pe care au luat-o cu ei la final şi au fost tare mândri să le arate părinţilor ce au făcut ei.

DSCF7025 DSCF7022

Evident că sala de gym a fost luată cu asalt…

DSCF6995

Apoi, simpatica Daisy i-a invitat la dans:

DSCF7028

Şi nu în ultimul rând, la o clasă Learn with music:

DSCF7044 DSCF7042

Aş vrea să spun că toate acţiunile au fost gratuite lucru pe care vreau neapărat să-l subliniez. Dacă pompierii şi ora de botanică au fost acţiuni publice, gratuie, organizate şi gândite ca atare, Balonul copiilor prin Domnul Anicolăiesei şi Miko Kids prin Daisy au fost atât de generoşi şi au oferit o zi minunată unor copii care nici măcar nu ştiau că se poate şi aşa. Şi nu vorbesc de Victor, el a mai fost, vorbesc despre restul clasei pentru care o ieşire în Bucureşti înseamnă numai Mc. Eu le foarte mulţumesc pentru deschidere, pentru generozitate şi pentru implicare. Despre asta vorbeam la început, cu referire la profesori…aşa cum antreprenorii care aleg activităţile cu copii, fac asta cu pasiune şi sunt capabili să stea un pic peste program sau să-şi asume o gratuitate, tot aşa şi domnii profesori ar putea să pună un pic de suflet în ceea ce fac. Pentru că se poate.

Bun, asta a fost cu clasa lui Victor.

Dar am participat şi eu la Săptămâna Şcoala Altfel.

Am fost invitată în calitate de psiholog, la Palatul Copiilor la o discuţie cu adolescenţii, după o piesă de teatru şi un film. Luni au fost copii de 13-14 ani din Bucureşti, iar joi au fost copii de 17-18 ani de la un liceu din Titu.

Piesa este Copii răi. Cutremurător. Nu spun mai mult.

Iar proiecţia este Kiddo. Din nou cutremurător. Şi din nou nu spun mai mult. Sper să reuşesc să împart cu voi mai mult decât un articol pe blog. În curând!

Sunt producţii româneşti, profunde, prezentate în Săptămâna Şcoala Altfel ca fiind educative. Eu le-aş numi terapeutice.

Anunțuri

7 gânduri despre “Săptămâna „Şcoala Altfel”

  1. ei, la noi au fost 3 zile! joi si vineri liber… din care una a fost, normal, la mc-d…. au lucrat totusi acolo, a venit acasa cu o floare si un fluture.

    dar anul viitor ma duc la sedinta cu parintii cu temele facute. am inceput sa-mi notez de anul acesta idei, si sper sa reusesc sa le ofer o saptamana altfel.

  2. eu mă bucur pentru Școala altfel de parcă ar fi realizarea mea sau chiar a vieții mele. din fericire, la școala copilului meu a fost destulă zarvă, s-au făcut lucruri bune, eu am reușit să mă implic și în București și la Târgoviște, așa că sunt mulțumită de asta.
    eu chiar aș vrea să se predea prin lucruri interesante, mai ales că fiul meu este complet vizual, nu poate pricepe lucrurile statice.

  3. Pingback: Copii răi | Olandezul Zburător...

  4. Ziua buna. Crezi ca la Subunitatea de pompieri am putea merge in vizita si intr-o zi obisnuita? Piticul meu e topit dupa tot ce tine de pompieri, cred ca ar fi tare fericit doar sa se urce intr-o masina de pompieri …anul trecut gasisem niste activitati de genul acesta cu ocazia zilei Pompierilor, anul acesta am sunat si mi-au spus ca nu se mai organizeaza …

    • Unde am fost noi anul trecut, adica in Magurele, era o brigada mica de tot de Pompieri. Teoretic, au un regulament foarte strict, nu cred ca pot fi vizitati oricand, de catre oricine, cred cavizitele trebuiesc anuntate si mai ales aprobate…dar, traim in Romania, incercarea moarte n-are. Pe 1 decembrie, la parada militara de la Arcul de Triumf, dupa ce se termina toata nebunia, toate masinile si utilajele se retrag catre unitatile de unde au venit, in mod organizat. Si pentru aceasta buna organizare ele stationeaza pe Kiselef, de la Antipa pana la alveola, cateva ore, ore in care copiii sunt urcati de catre militari in orice masina le pofteste inimioara, pentru poze ori pentru amorul propriu. Ai mei au fost tare incantati de aceasta experienta.

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s