Copiii crescuţi fără etichete se fac Oameni Mari

Stau cu tastatura în braţe, cu ochii pierduţi în titlul Copiii fără etichete, mai citesc o dată comunicatul campaniei lansată de Salvaţi copiii şi habarnam de unde să încep. Îmi trec prin faţa ochilor imagini în care eu am fost violentă cu Victor, apoi, cu viteză mare apar amintiri din copilăria mea cu etichete puse de alţii: afoană (la muzică), grasă, neatentă…toate dor şi mai mult decât atât, sunt încă lipite de mine, nu foarte puternic, dar încă mai stau agăţate de mine. Pe cele care au căzut le-am şi uitat. Dar astea pe care le port, constat că le împart cu dărnicie şi celor din jur…

Am citit multe articole pe bloguri în ultima perioadă, poveşti triste care m-au atins dar cel mai de impact pentru mine este o bucăţică din sloganul campaniei

”Etichetele din copilărie prind viață în adulți. Dezlipește eticheta! Copiii crescuți fără etichete se fac Oameni Mari”

Copiii crescuți fără etichete se fac Oameni Mari – asta doare cel mai tare. Şi doare pentru că în afară de etichetele grosolane, chiar agresive care mi s-au pus, a mai fost una, tare subtilă, de care nici măcar nu am ştiut până de curând. Atunci când unui copil i se aplică eticheta „Copil rău”, să zicem, sunt persoane care aruncă priviri dezaprobatoare părinţilor. Dar când unui copil i se lipeşte eticheta „Eşti mic”, nimeni nu pare să o sesizeze ori să fie deranjat prea tare. E o etichetă chiar drăguţă, pare inofensivă, nu pare să jeneze prea tare…

Este eticheta pe care eu am purtat-o aproape toată viaţa mea, fără ca măcar să ştiu de ea. Este eticheta pe care dacă nu aş fi purtat-o, aş fi ajuns OM MARE, ceva mai devreme.

„Nu te urca pe tobogan! Eşti prea mic”

„Nu te duce alături de copiii mari, tu eşti încă mic, îi deranjezi”

„Stai să-ţi tai mărul, nu-l poţi mânca aşa, eşti încă mic”

„Spune-mi cine-s prietenii tăi, eşti prea mic ca să poţi alege singur”

„Nu te duci singur în vacanţă cu alţi copii, eşti prea mic”

„Nu trebuie să găteşti, îţi fac eu. Tu eşti mic”

„Fă-ţi patul! De mic trebuie să înveţi asta”

„Eşti mic, nu mă interesează părerea ta!”

„Ce ştii tu, eşti prea mic?”

„Eu mă ocup de tot, nu te stresa. Eşti prea mic ca să ai grija zilei de mâine…”

„Ai făcut o prostie? Te iert, eşti încă mic…”

„Te iubesc necondiţionat, toată viaţa o să fii copilul meu mic”

„Eşti atât de dulce, mi-aş dori sa rămâi mereu mic, să nu creşti niciodată” – şi când mama pe care o iubeşti nespus îţi spune aşa ceva, te hotărăşti să rămâi mereu mic, să nu creşti. Mai ales că ai şi atât de multe beneficii: nu ai nici o grijă, sunt alţii care se ocupă de tot, tu trebuie doar să vrei şi să le comunici că vrei, te poţi juca tot timpul, nu-ţi baţi capul cu treburi de adult, în permanenţă este cineva care te protejează, nu trebuie să evaluezi riscurile, altcineva o va face pentru tine…Eşti vesel tot timpul şi chiar şi atunci când o mică supărare apare, cineva se găseşte să-ţi şteargă lacrimile, să-ţi ofere o jucărie nouă ca să uiţi.

Bun, şi ce-i rău în asta? Rămâi mereu persoana veselă, plăcută, relaxată, o adevărată oază de bucurie pentru cei din jur. Este suficient să te privească pentru a simţi că viaţa este iar frumoasă.

Este rău, este foarte rău chiar. Pentru că ajungi adult şi nu ai putere. Nu ai puterea de a decide în ceea ce te priveşte. Nu poţi alege cu cine să fii prieten şi cu cine nu. Eşti prieten cu toată lumea, chiar dacă asta îţi face rău uneori.

Este rău pentru că-ţi întemeiezi o familie şi la prima greutate te sperii şi fugi în căutarea unei jucării noi, care să te ajute să uiţi.

Este rău pentru că ajungi să ai copiii şi pentru că tu eşti încă un copil, nu le poţi oferi securitatea de care au atâta nevoie din partea adulţilor. Eşti pentru ei partenerul de joacă perfect, dar doar atât. Eşti un frate mai mare şi jucăuş, nu eşti nicicum adultul de care au nevoie.

Este rău pentru că te opreşti la a spune „vreau aia”, exact cum face orice copil, fără să-ţi pese dacă se poate, vrei aici şi acum, lucru care poate falimenta familia, îl poate face pe cel de lângă tine să fugă, ori să muncească până cade ca să-ţi satisfacă ţie dorinţele.

Este rău pentru că nu reuşeşti să creşti. Rămâi un copil cu corp de adult şi nu faci altceva decât să te joci, să acumulezi noi şi noi jucării, fără să acumulezi însă şi puterea adultului. Dezvolţi un adevărat talent în a evita grijile şi greutăţile vieţii de adult şi rămâi mic. Iar cei din jur te plac un timp aşa cum eşti, dar caută compania altor adulţi cu care pot împărtăşi lucruri de adult. Iar tu rămâi singur. Un copil singur şi trist. Şi asta doar pentru că eşti încă mic.

copii fara etichete

Anunțuri

3 gânduri despre “Copiii crescuţi fără etichete se fac Oameni Mari

  1. Pingback: Copiii fara etichete | Despre sufletul meu

  2. Foarte bine ai espus. asta cu esti mic este asa de dureroasa… tocmai ptr ca e acceptabila si trecuta cu vederea. si fiul meu are un prieten care frecvent il pastileaza cu „esti mic, tu nu sti. eu sunt mai mare” am stat de vorba si separat cu ei, si impreuna, insa ptr ca stiu situatia din familia lui si cauzele care au dus la comportamentul acestuia, incerc sa vorbesc si cu parintii. chiastia e ca ei se impaca si se cearta, dar oamenii mari cand spun asa ceva, copilul chiar o ia de buna.. 😦

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s