Rasfăţ şi siguranţă

Aşa s-a numit evenimentul pentru mame bloggeriţe la care am fost sâmbătă. Organizat de Mămica Urbană şi WhitePR, deci m-am simţit bine.

Ideea era să testăm un sistem de monitorizare, Yousee, aşa se cheamă el. Ce am auzit acolo suna foarte ok, adică cumperi şmecheria, o bagi în priză şi gata, îţi vezi şi-ţi auzi copilul, în timp real, de pe telefonul deştept sau de pe tableta pe care descarci gratuit o aplicaţie care-ţi permite să fii în legătură permanentă cu sistemul de monitorizare. Sună absolut minunat pentru aceia care folosesc aşa ceva.

5D3_5186

Eu nu îmi las copiii singuri în casă şi dacă îi las cu altcineva – bunică, bonă, tanti ori nenea de pe stradă – o fac NUMAI ŞI NUMAI dacă am deplină încredere. Aceasta este condiţia unică. Dacă aş avea nevoie de un sistem de supraveghere ar însemna că nu am încredere, deci nu mi-aş lăsa copilul cu persoana respectivă. Simplu, mie aşa îmi place să gândesc, simplu. Dacă am încredere în persoana cu care-mi las copilul nu am nevoie de sistem de supraveghere.

Ni s-a mai spus şi că sistemul poate fi folosit la supravegherea casei atunci când suntem plecaţi în concediu. Şi cred că aşa e, poţi vedea în timp real ce se întâmplă la tine în casă. Desigur, cu preţul ratării concediului. Iarăşi revin la încredere. Dacă mi-ar fi atât de frică să-mi las casa singură, nu aş pleca. Nu reuşesc nicicum să mă văd pe malul mării, c-un mojito îngheţat atârnat de-un pai colorat şi cu ochiu’ pe telefonul mobil, îngrijorată fiind de soarta murăturilor abandonate în cămară.

Dar altfel părea mişto sistemul. Pentru cei care nu sunt însă atât de naivi ca mine o să citez aici o informaţie primită de la organizatori, în caz că e careva interesat, da-ţi un semn ”

Cei de la YouSee, s-au gandit sa puna la dispozitia cititorilor blogurilor, conturi demonstrative care sa fie publicate si pe care acestia sa le foloseasca pentru a autoevalua solutia YouSee. Exista cateva camere YouSee montate in diverse locatii publice si ar fi de un real interes, pentru ca acestia sa poata testa produsul inainte de a lua orice decizie de cumparare.

De asemenea dupa sarbatorile de Paste, YouSee doreste sa ofere fiecarei bloggerite care a participat la eveniment, spre testare, timp de 1 saptamana, solutia YouSee. In aceasta perioada veti primi un produs pe care sa il puteti testa si folosi cum doriti. In urma testului va puteti face o parere si veti putea informa cititorii despre experianta voastra cu solutia YouSee.

Mai mult decat atat, bloggeritelor care doresc sa testeze li se va oferi un voucher de reducere de 25% la solutia YouSee pe care il puteti utiliza sau il puteti face cadou unor persoane care au nevoie de solutia YouSee.”

În timp ce eu îmi făceam auto-terapia cu sistemul Yousee, copiii din dotare se distrau cu un etaj mai sus, la o mică petrecere organizată de cei de la bluparty.

5D3_5300

Am uitat să spun că evenimentul a fost găzduit de Orhideea Spa şi nu numai că a găzduit dar ne-a oferit şi un răsfăţ de sâmbătă, care mie mi-a picat bine de tot după o perioadă tare obositoare. 15 minute m-am bucurat  de un masaj antistres al scalpului, cefei si umerilor care a fost fix ce-mi trebuia, aproape că am adormit. Apoi ne-am echipat şi am luat cu asalt piscina. O piscină mare, luminoasă, curată şi ce era cel mai important, destul de liberă. Copiii s-au distrat maxim şi în timp ce ne bucuram de jacuzzi, ne-am propus, eu, Cristina şi Laura să revenim în aceeaşi formulă, cu voucherul oferit de Orhideea Spa pentru a socializa copiii, ceea ce şi sper să reuşim cât de curând.

5D3_5392 5D3_5362

La Orhideea Spa toate au fost cu plus, doar un minus le-aş da pentru faptul că am avut acces la piscină doar eu şi copiii, pentru că evenimentul a fost pentru mame şi copii, însă multe dintre noi am venit cu aparţinătorii care au supravegheat copiii la petrecere…Am întrebat şi mi s-a spus că partenerul ar trebui să  plătească sau să nu intre la piscină…Îmi şi imaginam cât de minunat m-aş simţi la piscină ştiindu-l pe Răzvan că mă aşteaptă în maşină cu ochii pe ceas…Aşa că am negociat pentru el o intrare la piscină pentru a zace pe un şezlong cu promisiunea fermă că nu va intra în apă. Oricum nu ar fi intrat, însă elegant la maxim ar fi fost să nu existe această negociere. O iau ca pe o scăpare şi le acord totuşi credit, ba chiar mă gândesc să-mi achiziţionez un abonament la piscină pentru că mi-a plăcut.

Au fost şi cadouri la final oferite din partea sponsorilor Aquacarpatica, Vavian pharma, Weleda, Prăjiturel.com, Boutique Bebe, Cadouri Altfel.

A fost şi tombolă, un voucher de la Boutique Bebe, pe care l-am câştigat.

Şi, aşa cum era de aşteptat a fost distracţie, râs şi voie bună. Şi mai vreau!

Iar Brioşele Vesele de la Prăjiturel au fost un deliciu. Categoric o sa comand din cele colorate, un platou numai pentru mine 🙂

 

Anunțuri

3 gânduri despre “Rasfăţ şi siguranţă

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s