Corabia – fantomă sau barca Olandezului Zburător

Muza mea din ultima vreme a fost într-o dispoziție de kkt de-un timp încoace. Acum dă semne că-și revine și începe să mă viziteze. Își alege cele mai nepotrivite momente, așa cum îi șade bine unei muze, așa cum am obișnuit-o, așa cum îmi place, de fapt. Cine oare și-ar dori o muză cuminte care să apară numai când e chemată, care să nu surprindă, să nu provoace?

Aseară, jap-jap, plimbare cu barca. În jurul lumii mă gândeam eu. Turul Dunării zice el. Detalii, neimportant. De fapt doar o provocare, o nouă săgeată.

Și toată noaptea m-am gândit pe cine să iau în barcă. Greu! Pe cine iau? Iau persoane care sunt acum în jurul meu sau iau persoane care au fost cândva? Ce vreau să fac în barcă în lunga-mi călătorie? De cine am nevoie? Câte persoane?

Nu mi-e clar încă, dar sunt în fața laptopului, nici nu trebuie să închid ochii ca să văd și să aud marea, iar corabia-fantomă oricum mă bântuie de ceva vreme.

De aseară de când tot scormonesc și răscolesc printre amintiri, două persoane se tot cer luate în barcă. Fără nume, numele le știu doar eu. Doar motivul pentru care fiecare este pe barcă. Așa e jocul, eu fac regulile! Cine se recunoaște are un premiu! Exact acel premiu pe care îl revendică.

Prima este o ea. Din prezent. Zice ea că ne cunoaștem dintr-o altă viață…Eu nu cred în dintr-astea. E orgolioasă, e optimistă și mai ales se ascunde bine, puțini suntem aceia care știm ce poate. O iau cu mine pentru că știu că mă iubește și că îmi dă sfaturi bune. Noroc că nu le urmez pe toate, că altfel eram divorțată de mult J În plus, cineva va trebui să ne citească horoscopul, zilnic!

Al doilea prezent încă de aseară, este un el. Din trecut. Același el care se pare că insistă să-mi stea în preajmă în ultimele zile. Pentru că vreau să am muzică și pentru că asta-i muzica ce-mi place. Pentru că mă trec fiori când îl văd cum își ține chitara, pentru că mă poate învăța cum este cu iubirea. Și pentru că îmi plac oamenii ciudați. Ok, sunt convinsă că la finele acestei scriituri o să constat că am strâns pe barca mea numai ciudați.

Și acum începe greul, pentru că nu mă pot hotărî. Aș lua un vechi prieten pe care l-am cunoscut la mare, dar pe care nu l-am mai văzut de foarte mult timp. Un ciudat și ăsta. Am aflat despre el că nu o duce prea bine…s-a pierdut pe drum. Dar l-aș lua ca să am cu cine sta de vorbă în așa fel încât să-mi aud și sufletul. El mi-ar putea fi prieten, iubit, amant, frate, ar fi oglinda mea.

Aș lua și o fată din trecut și totuși prezentă. Pentru a-mi aminti pe parcurs cum eram eu. Și pentru a mă felicita că nu mai sunt chiar așa. Și pentru că vreau să-mi spună cineva povești, iar ea știe cele mai cretine povești, cele fără final, care mă lasă noaptea cu ochii holbându-se la beznă până încep să mă usture, în căutarea unui posibil final care să nu ruineze întreaga poveste. Și pentru că mă face să râd. E o persoană tristă, dar mereu veselă. Un clown care râde este un om trist. Mda, categoric o iau.

Apoi o alta, din prezent. Pentru că nu mă judecă și chiar dacă m-ar judeca ar face-o cu blândețe. Și pentru că sigur pe o barcă m-ar apuca nebunia și aș vrea să mă cert cu lumea iar ea m-ar pondera, m-ar învăța iar și iar și iar sensul diplomației.

L-aș lua pe tata. Pentru aventură. Dar nu se mai poate. Aventura o să o aduc eu pe barcă. Și nesăbuința. Și râsul și cearta și plânsul. Și multă culoare.

Înainte să pun în litere gândurile mele, mă așteptam să fie înghesuială pe barcă și să mustească de testosteron…

Și ce nevoi se cer satisfăcute? Asta îmi doresc eu oare de la viață, asta e tot ce contează pentru mine? Să fiu iubită și să am direcție, să am muzică, să am cu cine vorbi și să aibă cine mă asculta,  să am poveste fără final ca să rămână loc și pentru imaginația mea, să am distracție, să pot să râd, să fiu acceptată, să am aventură, să am inspirație – da, da, muza a fost în barcă încă de la început, nu s –a cerut luat, s-a urcat direct. Oricum îl luam. Este tot un el. E clar, îl iau pentru inspirație. Dar și pentru altceva. Pentru provocare cred, dar doar cred. În cazul lui lucrurile nu mi-s clare. El e din viitor.

Privind la ei, un zâmbet larg îmi apare pe față. Nu se cunosc între ei…doar fata tristă cu povești fără final  îl cunoaște pe băiatul ciudat care nu a ajuns prea bine. Cred că s-ar putea îndrăgosti de el. Iar. De data asta i l-aș lăsa, cred că mi-aș îndrepta atenția către altcineva. Pentru că da, categoric m-aș îndrăgosti. Mă întreb de cine și tare mă încearcă curiozitatea J

În rest nu se cunosc. Băiatul cu chitara ar disprețui pe toată lumea.  Prietena dintr-o altă viață s-ar ascunde și nu ar vrea să vorbească cu nimeni la început. Lumea (va) spune despre ea că e scârboasă.

Cel ce a ajuns rău, probabil că ar bea mult și ar vorbi cu oricine. De fapt nu.Cu muza nu cred că ar vorbi.

Povestitoarea fără final i-ar năuci de cap pe toți. Ar găsi-o simpatică dar nu și-ar dori-o prea mult timp prin preajmă.

Mama diplomației cred că va reuși să și-i facă prieteni pe toți. Este o persoană tare plăcută. E aici lângă mine, s-a recunoscut în poveste și nu-mi dau seama prea bine, cred că e cumva mândră ce e în barcă dar este și surprinsă. Și e tare curioasă să-i cunoască pe restul.

Muza…cred că ar excela în a-mi zgândări gelozia, m-ar ține în priză în permanență, nu m-aș plictisi deloc. Ca o aschie în talpă!

Pe toți aceștia îi iubesc, sunt aparte și foarte frumoși și cred că alături de ei, în această formulă, acum, aș reuși să rămân în barcă. Mâine nu se știe!

 

Anunțuri

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s