Răutățile de joi seara

Responsabil pentru acest articol este un status de pe facebook care a strâns în mai puțin de 24 de ore peste 150 de comentarii.

Hai să încep cu mine. În afară de înghețată și de apă, care mă fascinează în toate formele ei, mie îmi plac oamenii. Orice fel de om care are sentimente și emoții pe mine mă face să iubesc. Îmi plac oamenii mult de tot. Și îmi place să-i descopăr. La prima vedere majoritatea par total neinteresanți. Dar dacă stau să-i studiez nu se poate să nu surprind ceva, un zâmbet, ori o încruntare, o umbră, orice ce poate duce la sufletul omului. Și când am găsit poarta, al meu este, m-a făcut fericită.

Ăsta e principalul și singurul motiv, de fapt, pentru care mă duc la evenimentele pentru mame bloggerițe. Nu mă interesează vedetele care vin la evenimente și „pentru că-ul” decurge tot din faptul că-mi plac oamenii. Din motive lesne de înțeles pentru oricine, o vedetă, indiferent care-i este numele, poartă o mască și din cauza măștii eu nu reușesc să văd emoția autentică. Nu-mi plac măștile, ]mi plac oamenii.

Nu mă interesează nici ce cadouri primesc la aceste evenimente. Nu sunt ipocrită, mă bucur când primesc ceva, cine nu se bucură când primește un cadou? Dar nu pentru cadou vin. Cadourile primite până acum fie au fost atât de scumpe încât oricum nu-mi permit să-mi cumpăr când se termină decât cu eforturi mari și nu-mi stă-n fire să fac eforturi mari, fie au fost atât de inutile pentru mine încât le-am făcut cadou mai departe, fie au fost atât de nașpa încât zac încă în punga lor așteptând cuminți următoarea curățenie mare pentru a lua calea tomberonului, fie, pur și simplu și-au găsit rapid locul în casa noastră, atât de natural încât mă gândesc acum că probabil dacă nu le primeam cadou oricum le-aș fi cumpărat…

Nu știu dacă pe voi vă macină curiozitatea, probabil că nu, dar pe mine mă roade și de azi dimineață tot caut răspunsul. de ce naiba bat eu drumul de la 19 km. de București, uneori chiar fără mașină, făcând adevărate acrobații cu cei doi copii din dotare, pe care trebuie să-i plasez la mama, ca să pot eu să ajung la un eveniment pentru bloggerițe care de cele mai multe ori abordează teme care mă lasă complet rece? Trebuie să spun aici că de două luni aproape în fiecare zi gătesc pentru băieții care lucrează la casă, iar o zi în care lipsesc de acasă presupune un efort suplimentar, acela de a găti ceva ce se poate mânca rece, pentru că nu au timp să încălzească. Plus copilul cel mare care refuză să meargă cu mine, rămâne cu băieții acasă. Iar ei la finele programului il iau cu ei în București. Iar eu, la finele zilei alerg sa culeg plodul cel mic de la mama și plodul cel mare de la muncitori…Și pentru ce tot consumul ăsta de nervi și energie? Simplu! Pentru că eu iubesc oamenii.

Pentru că mă bucur tare de tot să reîntâlnesc fete care m-au cucerit cu ceva, mă bucur să văd niște mărgele de purtat la mare, mă bucur să văd o burtă mare care ascunde în ea o fetiță. Mă bucur să schimb trei vorbe cu unele doamne cărora nu le știu nici măcar numele însă simt la ele așa o energie pozitivă încât nu mai contează nimic. Și apoi sunt oamenii pe care-i cunosc de fiecare dată. Oameni noi. Sau sunt bloggeri pe care-i citesc cu mare plăcere, îi văd în poze și apoi am ocazia să le întind mâna și să le zâmbesc. De-asta vin și nu-mi pare rău și merită.

Și mă enervează maxim când citesc căcaturi răutăcioase pe facebook ori pe bloguri. Și mă enervează când persoane cunoscute, care altădată păreau prietenoase, brusc se hotărăsc că nu merit să mai fiu salutată. Frățică, e chestie de bun simț, nu trebuie să fim prieteni ca să-mi răspunzi la buna ziua. Și nu, nu mă întreb de ce se întâmplă așa. Știu. Sunt persoane care în timp au hotărât că nu am suficiente relații încât să poată trage vreun folos de pe urma mea, așa că nu mai salută! Haha

Bun, să trecem la următoarea. Cică s-a săturat lumea să citească aceeași relatatre pe 15 bloguri. Asta e veche, am tot auzit-o. Băi nene, când se face un eveniment, vin 15-20 de bloggerite, care împart același spațiu, respiră aceleași bășini și, culmea, ascultă aceeași prezentare. Deci, de ce ar diferi relatările? Nu ascultă toate același drac? Vă așteptați ca unele mai cu coaie să inventeze, să fabuleze? Am văzut Danone, Danone vă servesc. Ce-ati vrea, să vă servesc Muller, ca să fiu diferită?

Și una nouă, nu o auzisem până azi: cică e enervant să citești o poveste sentimentală și la final să apară reclama. Nu știu restul, dar eu, orice am scris, fie plătit fie moca, am scris pentru că subiectul mi-a spus ceva. Nu pot să scriu fără poveste. Nu sunt jurnalist. Când mi-am făcut blogul nici nu știam că poți câștiga bani din asta. Am scris pentru mine. Și câțiva au început să citească. Eu scriu povești. Dacă sunt care vor să plătească pentru poveștile mele, minunat. Eu oricum scriu.

Categoric nici o sumă nu mă va convinge să scriu împotriva alăptării, de exemplu. Dar dacă scriu că m-am aflat în concediu pe litoralul românesc în fața unei vitrine în care unicul iaurt cunoscut era Danone, nu mănânc nici căcat, nu ling nici vreun cur și nu mă simt nici deloc deranjată să fiu plătită pentru ceea ce am scris, dacă cuiva îi place.

Apoi, s-a întâmplat să participăm mai multe la un eveniment care s-a lăsat cu tunsori, coafuri și alte răsfățuri. Noroc chior, destin ori doar întâmplare, l-am cunoscut acolo pe George (în sfârșit posed link direct către stimabilul!). Din motive diverse lumea nu a fost prea încântată de salon. Eu n-am beneficiat decât de George și am rămas cu el și el cu mine până când piticii de pe creier vor vrea. În afară de faptul că e unicul care m-a convins să nu mă mai rad în cap, că pot avea păr, m-a ajutat să înțeleg (cu toată psihologia mea am avut nevoie de cineva din afară) că așa cum alți oameni investesc sânii, fundul, picioarele și alte membre și mădulare etc.), eu investesc capul 🙂 Si îmi place să cred că nu întâmplător și nu numai părul ci și creierul – da știu că deja toată lumea știe că sunt sclipitor de deșteaptă! Revenind de pe arătură, pentru că nu se arătase nimeni atât de creativ și jucăuș cu capul meu, am decis, inconștient, din vremea liceului, să închei capitolul păr, printr-o tunsoare care mi-a fost tare dragă până la George, nr. 3 îi spune 🙂 Când tund câinele, îi zice „de vară”. Așa, și s-a întâmplat să mi se sugereze cumva cum că eu sunt singura mulțumită de salonul cu pricina și că vezi doamne îi cam perii cu articolele scrise. Articolele scrise, erau cu trimitere fățișă către George, care are toată admirația mea și nu numai a mea, pentru că am văzut că l-au mai apreciat și alte doamne. Deci, pentru cei care aveau dubi – cine-a stins lumina Ruby? – vă spun acum clar de tot: pe George îl plac, salonul unde lucrează nu mă interesează. Și ca să nu treacă nici un post fărăr reclamă, vă invit să încercați măcar o dată să mergeți la el. Nu vă spun acum în ce fel m-a plătit ca să scriu rândurile de mai sus, cu siguranță v-ați simți rușinate 🙂

Nu m-am simțit deloc lezată că bloggeri au fost asimilați jurnaliștilor, cu toate că nu mă simt deloc jurnalist. Dar mă gândesc că e totuși de bine faptul că bloggerii încep să fie luați în seamă ca și categorie distinctă, așa cum trebuie să fie de fapt.

Lezată m-am simțit când, tot la un astfel de eveniment, un tânar ne prezenta un aparat de monitorizat plozii, cu întrebări de genul „Doamnelor, cu ce seamănă acest aparat? O cameră video, un calculator, un telefon?” Băiețică, când am fătat plozii nu mi-am fătat și creierul, el e tot acolo, în zona investită și chiar dacă nu am folosit și nu voi folosi vreodată un aparat de monitorizat plozi pentru că stau bine cu încrederea, află că atunci când primesc pe mail invitația la evenimentul de prezentare a minunatului aparat, o citesc și mă informez dacă nu știu ce este.

Lezată un pic m-am simțit iar, când o tânără de la wella ne-a spus că știind că la eveniment vin mame, se aștepta să vadă femei mai neingrijite. Piți dragă, crede-mă, când mai mulți ani pleci de acasă și oricâte eforturi ai face, tot ajungi cu o urmă de muci pe blugi pentru că a plâns copilul și s-a lipit de tine,ori cu o urmă de cacao cu lapte pe umăr, ori cu ceva frimituri printre țâțe, îți dezvolți așa un simț al esteticului, un rafinament al îmbrăcatului pe scara blocului și al smăcuitului în mașină, departe de gurile băloase și murdăricioase ale copilului, încât tot glamul unei pițipoance apune în fața stilului unei mame care se vrea aranjată.

Deci, mie personal mi se rupe de confuziile unora în privința statutului bloggerilor. Recunosc că nu aș renunța prea ușor la libertatea de a scrie ce vreau și când vreau și cu câte caractere vreau și cu oricâte cuvinte urâte vreau, pentru mândria de a fi jurnalist. Pe de altă parte, sunt conștientă că un jurnalist poate asigura din scrisul lui pâinea pe masa copiilor, în timp ce eu îmi asigur mie oleacă de plăcere, pâine mai puțin. Citesc bloggeri savuroși și sunt sigură că dacă ar deveni jurnaliști, numărul fix de caractere, subiectele impuse și altele ar hali savoarea fără drept de apel. Tot așa cum, jurnaliști meseriași s-ar pierde în libertatea oferită de blog. Deci fiecare cu a măsii, dar respect pentru toată lumea. Așa zic.

Și mai zic o treabă. Că se vorbea și de respectul pentru persoanele care organizează evenimentele pentru bloggerițele mame. Întâmplarea face să am acces un pic și la culise și să știu ce muncă este, cât stres, cât timp luat din timpul copilului. Și mai știu că, la fel ca și la mine, nu numai banii contează, ci și plăcerea de a face, plăcerea de a vedea oamenii mulțumiți. Așa că, pentru mine, indiferent că uneori am fost la evenimente la care am stat în picioare și m-a durut rău spatele, ori că un neica nimeni sau o piți ne-au luat de fraiere, pentru mine cel mai mult a contat întâlnirea cu oamenii, zâmbetul, faptul că am ieșit din cotidian, găsesc că la toate evenimentele am avut ceva de câștigat (și nu mă refer la bani sau cadouri) și îmi propun ca în măsura în care pot, să onorez toate invitațiile, pornind din start de la premisa că oamenii sunt frumoși.

Mâine, articol cu poveste și pe final reclamă. Și Nicoleta Luciu bonus. Parol!

Anunțuri

10 gânduri despre “Răutățile de joi seara

  1. :))) am ras pe saturate. acum ma duc sa vad ce e cu alea 150 de comentarii.

    PS. ma bucur tare mult ca ne-am vazut, mai mult de-asta am venit!
    si caut in continuare… stii tu ce, nu l-am dibuit… ;))

  2. Imi place mult cum pui problema.
    Si eu ma intreb uneori ce naiba caut la evenimente unde nu se intampla decat chestii penibile, unde organizatori cu mult sub nivelul nostru (si includ aici si educatie, si experienta, si stil de viata, si relatii ca tot veni vorba 🙂 ) ne trateaza ca pe aplaudacii de la emisiunile TV de doi bani, sau unde suntem asimilate cu aspirantele la celebritate care ar face orice, tot pentru 2 bani.
    De multe ori plec cu un gust amar si imi promit ca gata, chiar a fost ultima data.
    Dar nu trece mult si apare din nou soarele, imi dau seama ca oamenii se cern si ei, si am eu cumva bafta asta, de a fi inconjurata doar de oameni interesanti si frumosi si ca de fapt asta e tot ce conteaza :).

    Deci, cand e urmatorul eveniment? :)).

    • Din păcate, rândurile de mai sus le sunt adresate nu organizatorilor! Nu mă aștept să mă salute Nicoleta Luciu, dar o bloggeriță care mă cunoaște, cu care până acum schimbam 3 vorbe, da, mă aștept măcar să-mi răspundă când o salut eu. Iar despre ceea ce se crede, că am face orice pentru 2 lei, mă întreb cine oare a instituit ideea că pentru un pateu vechi și o sticlă de cola scriu orice, despre oricine…

  3. Mie mi-a placut MAXIM articolul, sigur nu esti jurnalista? 🙂 si le ador pe piti-piti care se uita de sus la mine stramband din nas si gandid ca toata ziua stau sa ma aranjez pana le spun ca am doi copii acasa,un caine si tot ce mi-as dori acum ar fi sa fiu casnica si sa stau la cratita :)…aaa si de de fapt, chiar as vrea sa il cunosc pe George! 🙂

  4. Am citit pe nerasuflate articolul tau! Te apreciez pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume si de a trece mandra pe langa cei care nu stiu decat sa atace, cu motiv sau fara. Felicitari!

  5. Pingback: Carența de fier, Nicoleta Luciu și mugurii de pin | Olandezul Zburător...

  6. Pingback: Din comentariile cititorilor mei. Maria | Olandezul Zburător...

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s