Excursie în afara ideilor preconcepute

Acum jumătate de an am câştigat primul meu premiu consistent de blogger şi anume o noapte de cazare cu mic dejun inclus, pentru două persoane la Atra Doftana. Primul lucru pe care l-am aflat atunci a fost că este o pensiune de cinci margarete şi că a câştigat în 2011 Premiul Anualei de Arhitectură, în 2012 a câştigat premiul Bienalei Naţionale de Arhitectură la secţiunea Arhitectura Dotărilor Comunitare iar în mai 2013 a fost onorată cu titlul de Pensiunea Anului 2013, acordat de Gala Premiilor de Excelenţă în Turism.

Şi cred că merită menţionat aici că Proiectul Pensiunii Atra Doftana a fost realizat de Bogdan Babici şi Alexandru Maftei.

Asta e ceea ce citisem eu despre pensiune şi deja suna bine şi îmi doream să merg. Numai momentul potrivit părea să nu mi se arate. Dar uite că la început de iunie astrele s-au aliniat şi s-a creat conjunctura perfectă pentru escapada mea la Atra.

Drumul a fost destul de lejer, doar ultima parte, cea pe drum neasfaltat poate da dureri de cap, mai ales iarna. Din fericire noi am ajuns bine, fără peripeţii. Am urmat indicatoarele întocmai şi brusc, după un colţ a apărut pensiunea, iar până să ne dumirim noi, deja eram parcaţi pe acoperiş. Mda, parcarea este pe acoperiş.

DSC_0305

A fost momentul în care am realizat cât de bine e integrată mediului această construcţie. Nu ştiu ce şi cât au modificat din peisaj, însă acum, aşa cum arată pare că este de când lumea acolo, că relieful deluros a cuprins cumva şi Atra.

Am coborât de pe acoperiş pe o scară ce ne-a dus direct la recepţie. Nici ţipenie de om nu era. Şi totuşi, de nicăieri a apărut cineva care părea să ştie de sosirea noastră. Am fost cazaţi imediat în camera verde. Camerele nu au numere ci culori. Idee faină, aplicabilă la un spaţiu mic. Atra pune la dispoziţia turiştilor 8 camere, fiecare de altă culoare.

DSC_0320

Aici este momentul să spun că, în mintea mea pensiune este asociat întotdeauna cu   casă kitsch-rustică (nici nu ştiu dacă există termenul), în încercarea disperată a proprietarilor de pretutindeni de a replica case ţărăneşti în variante cât se poate de comerciale. Ei bine, Atra este o construcţie modernă, cu personalitate. M-a cucerit din prima, poate şi din cauză că are aerul casei mele. Arhitecţii care au proiectat casa mea au primit şi ei premiul Bienalei Naţionale de Arhitectură la secţiunea Locuire. Poate de aici. O fi vreun nou curent. Cert e că este o construcţie simplă, cubică, fără spaţii inutile, bine organizată, compactă, solidă. Predomină materialele naturale, lemn, piatră, marmură, fier. Culorile predominante sunt alb şi negru, la fel ca la mine acasă. Rece. Căldura e dată de combinaţii, de detalii, de oameni. O măsuţă roşie, un tablou colorat, pernuţe şi şerveţele roşii şi Paul.

DSC_0321

Toate camerele dau înspre lac. De pe terasa oricărei camere poţi ajunge la lac, la restaurant, la locul de joacă, oriunde. Spaţiile sunt accesibile. Oriunde te-ai afla există mai multe variante de a accesa un alt spaţiu. Din restaurant poţi ajunge în cameră prin interior sau prin exterior. Copilul care se joacă în micul spaţiu de joacă poate veni în cameră pe terasă, prin restaurant ori pe la recepţie. Cu toate că recomandarea, atunci când am câştigat premiul, a fost pentru o noapte romantică, fără copii, eu găsesc că este un spaţiu prietenos cu copiii într-un fel pe care nu l-am mai întalnit până acum. În interior, făcând parte din decor parcă, sunt tot felul de jucării care cu siguranţă ţin copiii ocupaţi. Restaurantul este dotat cu scaune pentru copii. Există locul de joacă despre care am amintit, cu tobogan, leagăne, trambulină şi o căsuţă. Plus accesul gratuit la biciclete, atât pentru copii cât şi pentru adulţi. Şi tot gratuit se oferă acces la două caiace cu care se pot face plimbări pe lacul Paltinu.

DSC_0290

Curtea este un spaţiu mare, neîngrădit, pe care fiecare îl poate folosi după bunul plac, în mod creativ. Nu există hamace, atât de la modă pe la pensiunile clasice, în schimb există şezlonguri comode, ori buturugi, ori chiar iarba…Nu există iepuraşi drăgălaşi închişi în cuşti, spre deliciul copiilor. Nici ponei care să se lase călăriţi. Însă zona oferă o diversitate de direcţii de plimbare, per pedes ori cu bicla. Exista sala de fitness. Şi contra cost există şi două ATV-uri.

Prin iarbă sunt puzderie de ciuperci. Pe marginea drumului sunt frăguţe. Satul e aproape, o simplă plimbare poate dezvălui copiilor animalele domestice în habitatul lor natural.

DSC_0297

Camerele nu sunt exagerat de mari, dar sunt suficient de spaţioase. Mobilierul este la fel de minimalist ca tot ansamblul. Şi iarăşi materiale naturale. În baie marmură şi piatră, pe pereţi lambriu de lemn, mochetă gri cu buline de culoarea camerei. Poţi să respiri, nimic opulent, nimic apăsător.

DSC_0294 terasa

Restaurantul are o sală de mese în interior în acelaşi spaţiu cu zona de relaxare şi două terase, una mai mică şi una mai mare. Mobilierul alb, fără cârpe, feţe de masă inutile, fără covoare pe jos…un alt aspect care mă face să-l apreciez ca pe un loc prietenos cu copiii. Întotdeauna mă simt prost când intru în cârciumi cu extra-cârpe peste tot din cauză că fără doar şi poate copiii mei vor lăsa ceva pete în urmă. Un spaţiu aerisit cu mese şi scaune lucioase, cu marmură pe jos, permite oricui o curăţenie rapidă, înspre relaxarea mea ca părinte.

Spaţiul comun în care se poate lua şi masa este dominat de o sobă atipică. Ca un cazan imens, ori clopot, din tablă groasă, arsă, permite focuri nebune dedesupt. Nu am mai văzut astfel de sobă şi doar ne-am documentat temeinic când am purces la construcţia sobei noastre. Frumoasă, m-a cucerit, aproape că-mi doream să fie ger ca să mă pot bucura de foc.

DSC_0325

Şi ca să nu iasă din tiparul Atra sau poate ca să nu intre în tiparul pensiunii clasice, meniul este la fel de simplu. Preparate pe toate gusturile, însă din paginile lui lipsesc cu desăvârşire şniţelele, micii, cartofii prăjiţi, tochiturile, bulzul etc. Cu toate că şi ei folosesc produse tradiţionale din zonă, cum este Caşcaveaua ori peştele pescuit din lacul Paltinu, meniul sună destul de modern. Paul, omul care ne-a fost gazdă, suficient de deschis dar şi rezervat totodată, ne-a informat că putem comanda orice, inclusiv chestii care nu sunt în meniu. Explicaţia a fost simplă: ceea ce nu este în meniu este suficient de simplu de făcut încât să se poată executa la comandă. Noi am preferat să spargem puţin tiparele şi să comandăm ce aveau ei în meniu. Impecabil gătit şi servit. Singurul regret a fost că nu am mai apucat din desertul bunicii, un soi de tort rusesc preparat din dulce de leche. Ne-a povestit Paul şi chiar şi numai pentru asta şi tot o să mai revin la Atra.

DSC_0317

Cam asta a fost experienţa mea. Aş mai fi stat, măcar încă o zi. Şi chiar dacă preţurile sunt de 5 margarete, mi-am propus să revin aici. Când o să mă simt sufocată de turismul clasic categoric am opţiunea de a respira Atra Doftana.

Anunțuri

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s