Inimă în crustă de orgoliu la tavă de argint

Se ia una bucată tavă de argint, cu cât mai scumpă și mai valoroasă cu atât mai bine. Dacă nu e de argint ci din alt metal și mai prețios este cu atât mai bine. Este foarte importantă tava. Și se comandă și un pumnal pe măsura tăvii. Și acesta trebuie să fie valoros. Eventual cu ceva pitre prețioase pe mâner. Apoi, se înfige pumnalul în inimă, se smulge inima din piept și se așează frumos pe tavă, șiroind de sânge. Mare grijă, secretul acestei rețete este ca manichiura să fie perfectă, unghii lungi, frumos lăcuite, asortate cu culoarea ochilor, care și aceștia trebuie să fie conturați în culoarea părului. Ideal este să curgă mult sânge, să murdărească totul în jur. Abia când se întâmplă asta o să știți că tava, pumnalul și manichiura au fost alese bine. Cantitatea de mizerie pe care o faci dă măsura importanței actului. Apoi te speli bine pe mâini, speli și pumnalul, cureți și tava, o apuci cu hotărâre și chiar dacă îți tremură picioarele de durere, duci trofeul fericitului câștigător. Aștepți cu nerăbdare reacția și iată că se conturează măcar trei situații:

1. Ia cu grijă tava, privește siderat la inima sângerândă, o ia și o așează cu grijă în cea mai frumoasă vitrină pe care o deține, având grijă să nu-i mai provoace și alte răni. Și o uită acolo.

2. Te vede că te apropii cu tava, privește curios la inima băltită-n sânge și fuge ca apucat către sertarul cu lucruri de la bunica. Caută un timp prin sertar și revine apoi victorios cu o furculiță și un cuțit care se potrivesc atât de bine cu tava. Tu îți spui fericită, iată, el e alesul, deține furculiță și cuțit din același set cu tava mea! Pe mână îi atârnă un șervet cu monogramă. Tot de la bunica. Monograma e brodată cu migală de doamna X în anii cât a stat la pension. Își aranjează frumos șervetul în poală și începe să taie tacticos din inima încă caldă. Este puțin zgârcioasă, dar pare să-i placă, un firicel subțire de sânge i se prelinge din colțul buzelor. Și zâmbește. Ăsta e semn bun, e clar că-i place.

3. Te vede de departe că te apropii cu tava. Îți deslușește emoția pe chip, intuiește că pentru tine e ceva important. Are timp să-și pună pantofii sport. Scoate tacticos telefonul și sună cel mai bun prieten:

-Coane, hai, te fac un fotbal? Am o inimă de terfelit!

Aruncă telefonul în buzunar, înhață inima care se încăpățânează să sângereze, de nervi că-l murdărește îi arde un șut în praful de la colțul străzii. Puful de plopi și praful fac sângele să se tansforme într-o mâzgă. Acum e numai bună de-o miuță.

Când ai înfipt pumnalul și ai smuls inima, oricum te-a durut. Dar ce căcat mai doare acum? Că inima aia e moartă, e o carne inertă din care se scurge un lichid scârbos. Și totuși doare fiecare atingere, doare și când e pusă în vitrină, doare și când e mestecată și când e pasată.

Pai da, doare, pentru că ai servit inimă în crustă de orgoliu la tavă de argint. Și orgoliul doare.

Nici nu contează ce face cu inima ta. Din poziția ta, privești către inima pe care tocmai ai făcut-o cadou și te întrebi cărui nemernic? Pentru că pe tine te doare.

– Uite ce-am făcut eu pentru tine și tu? Cine mi-s eu să primesc așa ceva înapoi, când eu am făcut cel mai de preț dar? Cine ești tu să meriți inima mea?

Ești doar un om. Eu n-am știut să-ți fac un dar, iar tu nu ai știut să-l primești.

E weekend și avem meniu ales. Să ne înfruptăm, zic. Ori poate să jucăm un fotbal. Cât stă inima-n vitrină.

Anunțuri