Nu sunt preţul pe care vrei tu să-l plăteşti

M-am săturat să fiu preţul pe care tu-l plăteşti ca să-ţi fie bine. Nici măcar nu ai dreptul să faci asta. Plăteşti pentru confortul tău din credit, iei din bunăstarea mea ca să ai tu bunăstarea ta. Ştiu ceea ce ceilalţi nu ştiu. Ştiu că ai nevoie de timpul tău, dar nu ai dreptul, ca după ce-ţi petreci zilele şi nopţile cu alţii, să-ţi iei timpul tău de singurătate de la mine. Înţelegi treaba asta? este simplă? Ia-ţi timp liber de la cine te-a epuizat, nu de la mine. Când o să-mi oferi mie timpul tău, vei fi poate îndreptăţit să-mi ceri timp doar pentru tine. Când tu îţi oferi cu generozitate timpul altora, fă bine şi ia-ţi timp liber de la ei.

Când am pornit la acest drum, am pornit împreună. Sau măcar aşa ar fi trebuit. Eu am plătit preţul meu pentru acest împreună, am renunţat la libertatea mea, la posibilitatea de a avea câte opţiuni îmi puteam imagina. Şi crede-mă că-mi pot imagina multe opţiuni. Am ales să rămân la una singură: tu. Nu mi-a fost deloc uşor să stau pe loc şi să văd cum pe lângă mine trec tot felul de oportunităţi una mai tentantă ca alta. Nu mi-a fost uşor deloc să întorc capul după ele dar să rămân cu tine. Să-mi spun că am şi să mă mulţumesc cu ce am. Am plătit cu tendinţa mea de a mă risipi în toate părţile. Şi chiar dacă e neplăcut, ştiu că a fost bine pentru mine.Până la urmă ori că beau apă din 10 pahare, ori că beau dintr-unul, tot setea aia o astâmpăr. Asta nu reuşeam eu să văd. Acum ştiu asta.

Doar că paharul la care m-am oprit e gol. Şi e gol de prea mult timp. Şi mie mi-este sete. Foarte sete. Am încercat doar să-mi înmoi buzele în alte pahare, dar nu merge aşa. Nimeni nu e dispus să mă lase să mă bălăcesc eu într-un pahar şi apoi să plec la paharul meu. Ori îl beau ori pa şi la revedere. Nici măcar nu ştiu ce conţin alte pahare. Pare apă dar intuiţia mea îmi spune uneori că nu e bună, că e otrăvită. Şi mă întorc iar la paharul meu gol. Paharul meu e sigur, nu mă otrăveşte, lângă paharul meu gol mor încet, mă usuc, durează ceva până la sfârşit.

Şi ce-i mai bine, să mă usuc de sete lângă un pahar gol sau să beau dintr-un pahar străin riscând o otravă violentă?

Şi tu ce faci în tot timpul ăsta? Ai acceptat să mergem o bucată de drum împreună. Şi de atunci ai impresia că sunt proprietatea ta. Ai chef să vezi mii de seriale? Foarte bine, ai timp, plăteşti cu timpul de somn în patul conjugal.

Te simţi bine să ai creierul ocupat tot timpul cu proiecte? Minunat, de trei ani nu mai avem concediu împreună, mă trimiţi singură. Şi ai impresia şi că eşti foarte generos. Nu te mai minţi, îmi este greu, nu-mi place, sunt doar preţul pe care tu îl plăteşti pentru două săptămâni de singurătate. Şi îţi spui că tot ceea ce faci, faci pentru noi. Noi te vrem pe tine, viu şi cu emoţii, lângă noi. Casa, banii şi tot ceea ce crezi tu că ne oferi, nu au valoare în faţa unui pahar gol.

Simţi şi tu că nu e în regulă. Şi începi să construieşti un scenariu în care tu te sacrifici pentru binele nostru, tu munceşti foarte mult pentru ca noi să avem…să avem ce? Tu crezi că mă pot bucura de ceva când eu sunt moartă de sete lângă un pahar gol? Crezi că îmi place să fiu moneda ce-ţi scapă printre degete atât de uşor pentru ceva timp petrecut în singurătate?

Nu ai dreptul să faci asta. Nu sunt moneda ta. Nu ai dreptul să plăteşti cu mine. Eu nu am adus în casa noastră toate paharele din care mi-ar fi plăcut să beau. Nu ai dreptul să mă încui într-un sertar şi să mă scoţi de acolo numai când ai tu chef să plăteşti ceva cu mine. M-ai băgat într.un sertar fără să mă întrebi dacă mie îmi place, dacă eu vreau să stau în sertarul acela, singură. Şi nu, nu-mi place şi nici nu vreau să mai stau. Simt că mă sufoc închisă în acest sertar de care se pare că tu ai uitat.

Eşti convins, ca întotdeauna, că eu sunt cea care vrea prea mult, că din vina mea lucrurile nu merg aşa cum ar trebui. Nici o clipă nu te gândeşti că epuizarea ta intelectuală, munca ta fără încetare, detaşarea ta, calmul tău atent construit, nu fac să se umple paharul. Nu este suficient ca tu să te gândeşti cu cât drag mi-ai umple mie paharul, nu este suficient să cauţi pe internet informaţii despre cea mai bună apă pe care ai putea să o pui în pahar. Paharul rămâne gol, indiferent de cât de bune sunt intenţiile tale.

Iar eu am început să caut alt pahar. Mi-e frică încă şi nu mai am abilitatea de a-mi asuma riscuri. Mă plimb pe la uşile oamenilor cu paharul gol în mână întrebându-i dacă nu-mi dau şi mie din paharul lor. Nu prea vrea lumea. Cică să merg acasă şi să-mi umplu paharul meu, cel gol. Haha, ce dobitoci, ei nu ştiu că nu am cu ce să umplu paharul. Haha, ce dobitoacă eu, mă plimb ca o divă cu paharul gol în mână. Şi lumea îşi închipuie că tocmai l-am golit şi că din lăcomie mai vreau şi tot mai vreau. Nimeni nu ştie că sunt ani de zile de când paharul meu este gol. Doar tu ştii asta. Ar trebui să-l arunc, să scap de el, să-l fac praf şi să arunc toate cioburile. Abia atunci s-ar ivi alte pahare.

Pentru că, nu-i aşa “e creştineşte să-i dai apă omului când îi este sete”.

Anunțuri