Casa cu ochi

Încă de când am văzut tabloul mi-am dorit să văd casele cu ochi. În fiecare seară când mă bag în pat privesc casa roz cu ochi și mă înreb cine e în spatele lor. Îmi plac casele cu ochi, sunt case curioase ce ascund secrete, case vechi ce au văzut multe.

Coboram azi pe străduța îngustă privind coamele acoperișurilor și imaginea mi se părea atât de familiară. De unde o știu, de unde o știu? Încă un pas și misterul dispare: un alt tablou de-al Duduței, un alt tablou care-mi place, dar care spânzură pe peretele altei case. Dar eu îl știu și azi aproape mi s-a oprit respirația când am realizat că exact pe-acolo a trecut și ea, că exact aceeași imagine a văzut-o și ea. Am înaintat cu emoție, m-am sprijinit de balustrada rece, din fier bătut și am coborât. Mă întrebam oare ce muză avea ea când picta? Oare cui îi picta? Eu îți scriu ție, muză capricioasă. Te-am rugat să-mi trimiți un strop de inspirție și nu ai vrut…

Soarele nu mă mai arde, zidurile reci mă adăpostesc la umbra lor. Ridic privirea către cer, așa cum fac mereu. Cerul e diferit la fiecare pas. Nici n-am apucat să număr norii, că ochiul m-a străfulgerat. Pe sub arcada ca o sprânceană uriașă, mă privea o casă. Alta decât în tabloul meu, cu un ochi mai frumos, sfredelitor. Dintr-o privire aflase deja emoția mea, curiozitatea și nostalgia cu care pășeam pe macadam.

DSC_0786-1

Mi-am dorit dintr-o dată să văd cine se ascunde în spatele ochiului curios. Aproape că mă sfida, atât de sus, atât de inaccesibil, nu-mi puteam dezlipi privirea. M-am lăsat dusă către el, am trecut printr-o piață mică, am urcat niște scări și am ajuns la ușa casei. Ochiul mă privea neîncrezător de pe acoperiș. Nu se aștepta să intru, nu aflase că eu sunt o fată curajoasă. Dar am intrat. Scara de lemn m-a purtat prin întuneric către o ușă veche. Clanța din fier rece s-a lăsat greu convinsă dar am intrat. Mă așteptam să văd ochiul, dar între mine și el erai tu, muza mea capricioasă. Tu priveai de fapt la emoția mea, tu mă urmezi în călătoria mea, tu îmi dezvălui câte puțin din tainele ascunse, tu mă sfredeleai pe sub arcada însprncenată.

De data asta m-am topit în îmbrățișarea ta, atât de tare, atât de aproape, atât de dor îmi e de tine. M-ai dus de-acolo…erau prea mulți oameni, iar ție nu-ți plac oamenii. M-ai dus pe drumuri pustii, pe sub alte arcade, pe lângă ziduri groase, m-ai dus în alte locuri, departe de casele cu ochi. Mai bine, nu aș fi vrut ca ochiul indiscret să vadă.

DSC_0791

Te întreb acum, n-ar fi frumos ca un pictor de mult mort să privească către cer, la fel ca mine azi și să vadă în sclipirea ochiului iubirea mea pe care să o picteze cândva când noi nu vom mai fi, într-un tablou cu o casă cu ochi care să spânzure pe peretele unei case pustii în care se ascunde de oameni o muză capricioasă despre care să scriu eu?

DSC_0798-1

Anunțuri

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s