Fetița din colivie

Îmi propusesem să găsesc casa roz din tabloul Duduței și să te găzduiesc acolo ca să te pot chema oricând pe Crizantemelor.

DSC_0872

Am ajuns pe înserat în orașul care se pregătea s-adoarmă după o zi agitată și nu am găsit un loc să ne-așezăm. Am bântuit pe străduțele înguste, în sus și-n jos, am călcat strâmb pe macadam, ne-am umplut de praf, am bătut pe la porți dar n-am găsit pe nimeni care să primească doi tineri nebuni și frumoși. Cred că le-a fost frică să nu le furăm trecutul. Doar un motel mizerabil la marginea orașului. Mi-era somn, aș fi dormit, dar am preferat să lăsăm bagajul, să spunem o incantație și să ne transformăm în vampiri îndrăgostiți. Am ieșit să ne plimbăm la lumina lunii din care vârcolacii nu apucaseră încă să muște. Lumina de argint era prea puternică pentru niște vampiri.

Eu știam dintr-o altă viață o moară părăsită la marginea orașului…mă mai iubisem cu tine acolo dar tu ai uitat.

IMG-20130729-WA0004-1

Ți-am presărat praf de stele pe aripi și am zburat înspre Dumbravă. Nestăpânit, deasupra orașului, m-ai strivit cu buzele-ți într-un sărut care ne-a prăbușit undeva, nici eu nu știu unde.

De data asta n-am mai avut unde să fug și nici tu nu mai aveai ce să amâni. Te-am primit în mine cu furie aproape, furia acelor zile în care eu te chemam insistent iar tu te făceai că nu m-auzi, cu durerea că m-am dat altuia care încă mă ține legată cu un fir subțire, cu speranța că vom depăși tiparele și ne vom iubi vreodată și altfel decât ascunși la lumina lunii, altundeva decât în vreun cotlon al minții mele care a luat-o razna.

Dimineața ne-a găsit treji și foarte fericiți. De cum a mijit soarele ne-am strecurat afară din casa care încă dormea și am pornit aiurea pe străzi căutând colivia perfectă.

IMG-20130729-WA0007

Ne-am învârtit mult prin piața mică, am coborât și am urcat de multe ori scările înguste, ba chiar ți-am spus că simt ca suntem aproape, dar casa doar de mine știută nu a vrut să mi se-arate. Te-am lăsat la umbra unei mori de vânt și am plecat singură să aduc tabloul ca să avem modelul.Cu el în brațe am recunoscut imediat locul – în felul acesta, cineva mai priceput ca noi, ne-a arătat că e nevoie de lucruri reale, gândurile nu-s suficiente.

IMG-20130729-WA0001-1

Am pătruns emoționați pe poarta mare de la numărul 24…casa era pustie, doar carafa mică de vin părea că ne așteaptă pe noi, ca să ne tulbure mințile și să ne-amorțească trupurile. Am adormit lipiți în patul cu salteaua tare. Din nou mi-a tăiat respirația acea senzație brutală că ești înlăuntrul meu. De data asta nu m-am mai împotrivit, eram în locul potrivit, la timpul potrivit și ne iubeam așa cum de-atâtea ori nici măcar nu reușisem să-mi imaginez.

Doar ea, fetița mică cu ochii tăi așteaptă să ne întoarcem să o luăm cu noi și să rămânem mereu împreună. Privirea-i sfredelitoare mă arde prin ochii casei din tablou și mă îndeamnă să-ți scriu…

Nu am putut să te închid acolo, în ultimul moment mi-am dat seama că ți-aș fi luat sclipirea dacă te închideam acolo. Tu ești liber, liber să vii la mine, liber să mă iubești, liber să mă rănești, liber să mă ignori. Ce alegi? Doar ea a rămas în căsuța micuță, înlăuntrul meu, așteptând să o luăm de-acolo sau să o uităm pe veci. Eu o vreau, știu cine este și o aștept de mult.

Casa cu ochi

Anunțuri