Povesteam anul trecut aici despre o experiență deosebită , despre niște oameni speciali. Și o să mai povestesc un pic despre ei pentru că-mi sunt tare dragi. Este vorba despre tinerii cu dizabilități de la Centrul Prietenia, din Pantelimon și despre lucrătorii sociali care se ocupă de ei. Am ajuns acolo total întâmplător, nu cunoșteam pe nimeni. În cele cinci zile pe care le-am petrecut la Centrul Prietenia am cunoscut niște tineri cu probleme despre care nici nu vroiam să-mi imaginez că există. Am aflat în acea săptămână că în spatele unor boli cumplite care distrug fără milă corpuri și minți, există niște suflete mari, neatinse de boală, niște suflete gata să primească orice gest de prietenie, orice fărâmă de afecțiune. Sunt oameni pentru care cel mai de preț dar este accesul către normalitate, sunt oameni care învață toată viața lor cum să facă să nu ne fie nouă, „normalilor”, povară. Iar noi, „normalii”, de cele mai multe ori nici nu știm de existența lor. Și dacă cumva aflăm despre ei, ne găsim în penibila situație de a nu știi cum să ne purtăm cu ei. Pentru că pe noi nu ne învață nimeni, nu ne spune nimeni că ei există și că au nevoie de noi, de normalitatea noastră. V-am mai invitat și atunci să-i vizitați, vă mai invit și acum. Mi-a fost greu să mai ajung acolo pentru că nu dețin mașină și m-am și mutat, iar accesul îmi este mult îngreunat, dar, dacă aveți careva chef de o vizită și aveți un loc liber în mașină, aș vrea să merg și eu…

Este un loc frumos, aș merge cu copiii ca să poată alerga în voie. Acum ceva timp, o mână de oameni au cumpărat acel teren, un maidan pe vremea aceea și cu multă muncă personală, cu eforturi uriașe și cu sprijinul câtorva sponsori au reușit să sfințească locul, cum se spune, l-au transformat într-un fel de campus pentru acești tineri cu grave dizabilități. Aici ei învață cum să fie cât de autonomi le permite boala, învață tâmplărie, învață să facă diverse împletituri, se ocupă de grădinărit, pictează, fac sport și se bucură să primească oaspeți. Îi primesc cu mare bucurie și orice vizită e transformată în sărbătoare.

Pomeneam și despre lucrătorii sociali. Așa este titulatura, cam seacă și cumva nedreaptă pentru gustul meu. Acești oameni sunt mai mult decât niște angajați, pentru că ceea ce fac ei nu este o muncă pe care să o faci pentru salariul, care oricum, sunt sigură că e de mizerie. Este o muncă pe care o faci pentru că-l iubești pe celălalt. Este o muncă pe care o faci cu drag sau nu o faci deloc. Sunt niște oameni care-s dedicați total acestor tineri, aproape că nu distingi care-i mama tânărului și care-i lucratoarea în grija căreia este…se poartă la fel, îi leagă suferința și probabil că tot ea, suferința, i-a făcut mai buni.

Ei bine, ei, Centrul Prietenia, s-au înscris la Campionatul de bine și s-au calificat deja în a doua etapă. Iar pentru a merge mai departe au nevoie de susținere.

De curiozitate am intrat si eu pe www.bursabinelui.ro și am găsit o grămadă de proiecte care categoric merită susținute și vă invit să le vedeți pe toate. Eu îi susțin pe prietenii mei de la Prietenia, cu cele două proiecte ale lor, „Brutăria Bio” și „Fii nașul unui tânăr cu nevoi speciale” și vă rog și pe voi să-i ajutăm să meargă mai departe.

Aș spune doar că prin Brutăria Bio, nu numai că se produce o hrană sănătoasă, dar, ceea ce este extrem de important, ar putea asigura necesarul de pâine pentru tinerii de la Centrul Prietenia. Mai mult chiar, i-am putea ajuta să-și producă singuri pâinea, acolo, la ei acasă.

Celălalt proiect, Fii nașul unui tânăr cu nevoi speciale, ar ajuta trei tineri cu dizabilități, proveniți din familii cu posibilități materiale reduse, să-și continue activitățile în cadrul centrului. Credeți-mă și mai ales vizitați-i ca să vă convingeți că pentru ei este foarte important să rămână angrenați în comunitate.

Mai jos este mailul pe care l-am primit de la ei:

Dragi prieteni,