1 an

28 august, o dimineață mohorâtă și friguroasă. Cana de cafea se odihnește pe bușteanul de zi cu zi. Azi nu privesc cerul așa cum mă obișnuisem ci sunt cu laptopul în brațe. Este unul din momentele zilei pe care-l petreceam singură. Doar azi scriu la cafea.

Acum un an nu exista bușteanul. Și nici cafeaua nu cred că am băut-o aici. Ba chiar cred că era cald afară…Acum un an, într-unul din accesele mele de nebunie sau poate doar inconștiență, am luat copiii și m-am mutat într-o casă goală, gresie și faianță în baie și bucătărie, racordată la apa rece din puţ şi la curent, în rest doar pereții văruiți. Dușumeaua au pus-o într-o zi, după ce ne-am mutat. Apoi am adus mobila și în timp ce eu mă ocupam de mobilă, Leontin construia soba. Aveam apă rece. Apa caldă a venit mai târziu. La fel și aragazul și mașina de spălat, cam la o lună de la mutare le-am montat. Cum este să stai într-o astfel de casă cu doi copii, unul de 7 ani și celălalt de 2? Eu zic că e curaj și aventură, ceilalți din jurul meu au numit-o nebunie. Acum zâmbesc, atunci însă nu mi-a fost ușor. Eu, fata de oraș, fără nici măcar o rudă la țară, dar cu părinți frumoși, care-au făcut pe dracu-n patru și m-au dus an de an, luni întregi, la țară, aveam impresia despre mine că mă descurc. M-am descurcat, nu zic, dar e o mare diferență între vacanța la țară și locuitul la țară, între a face focul sau doar a-l privi, pentru un grătărel la pădure și a face focul ca să faci mâncare…Este o mare aroganţă să-ţi închipui că o vacanţă în casa părinţilor sau a bunicilor te face mai…natural. Acela e doar turism, poate unul excentric, dar nimic mai mult. O lună de zile am gătit la foc, în curte, fie grătar fie la tuci. Când a venit Leontin să facă soba, în prima zi, m-a prins fără mașină, fără bani, fără apă potabilă, fără cărbuni. Doar lemne de brad cât vezi cu ochii și 25 de mici în frigider (da, frigider am avut de la-nceput). Am pornit încrezătoare să le fac grătar, haha, focul nu s-a aprins din prima iar lemnul de brad ardea atât de repede și nu lăsa nimic în urmă. Nu am știut cât lemn să ard, nu am avut jar, am chinuit rău micii ăia, băieții nu ziceau nimic, dar îmi dădeam seama că le era foame, mi-am dat seama și că nu le-a ajuns mâncarea, dar ce puteam să fac?

Lucrurile au început apoi să se așeze. Am aranjat casa, am pus perdele (hihi, zicea Diana că acasă e acolo unde-ţi faci tu perdelele), am montat lustrele, totul prindea contur…Așteptam cu nerăbdare primul foc în sobă și a venit. După primul foc au urmat apoi încă 6 luni de foc. Ei bine da, e frig în casă mai bine de jumătate de an. Mai făcusem focul în vacanțele mele în Bucovina, foc de plăcere, ca să trosnească-n sobă. Acum l-am făcut de nevoie, ca să ne încălzim. Dacă atunci aveam tot timpul din lume, dacă atunci îmi permiteam să nu reușesc, acum n-am mai beneficiat de acest lux. Acum trebuia să fac focul, trebuia să-l fac la timp ca să prind jarul de la ultimul foc și să-mi ușurez munca. Acum nu mi-a mai dat gazda lemne uscate cu care să mă joc, ci a fost grija mea să le aduc în casă din timp ca să mă pot folosi de ele. Dar mi-a fost drag şi a fost bine. Nici iarna asta nu vom avea gaze şi încălzire prin calorifere, tot soba ne va încălzi.

De când a plămădit Leontin soba mi-am dat seama că ea e vie, că are suflet. Mâinile lui nu lucrau, mâinile lui mângâiau pământul, îl îmblânzeau și îl rugau să asculte de om. O sobă nu este doar o construcție, ea are personalitate, pământ cu apă şi cu dragoste de om. Sobița Tea cea micuță, din bucătărie se-ncinge repede, dă căldură mare atâta timp cât bagi lemne, apoi moare, la fel ca o domnişoară ieftină pe care-o cumperi dintr-un club – nu-i de mirare, şi Tea e cumpărată dintr-un supermarket. Ea ne-a fost consolare în zilele în care lipseam mai mult de-acasă și se făcea frig. Soba Leontin e altfel, mai complexă, sofisticată, rafinată, trebuie să ajungi să o cunoști ca să te înțelegi cu ea. Ea dă întâi spectacol, se-ncinge greu, îi trebuie lemne mari, esență tare…ea radiază abia după ce nu mai e flacără, este de cursă lungă, te-ndeamnă să stai lângă ea, să te lipeşti, să nu mai pleci. Am învățat cât lemn îi trebuie seara ca să-mi ofere o dimineață caldă. Am învățat și cum funcționează hornul…de fapt am pătruns expresia toate lucrurile au un scop. Trebuie să fie frig afară pentru ca hornul să tragă fumul, dacă nu-i frig tot fumul vine în casă. Ăsta e rolul sobei, să încălzească când e frig, nu-i pentru plăcerea orășanului, ci pentru nevoia omului înfrigurat. Plăcerea e beneficiu secundar, vine la pachet cu confortul pe care ți-l dă focul.

N-am știut câte lemne o să ardem, am crezut că sunt 3 luni de iarnă, trei luni de foc…nimic mai greșit. Am rămas fără lemne în cel mai prost moment, primăvara, noroaie mari, imposibil de intrat cu vreun transport de lemne. Tehnologia să trăiască cu a sale invenții pe bază de rumeguș. Pentru iarna ce stă să vină am adus lemn mult, am învățat lecția.

Primăvara m-a găsit așteptând să înverzească totul. Așa credeam eu, că se face cald și crește iarba, înverzesc pomii. De fapt este o luptă. Te uiți la pom și-l vezi că a-nviat, dar pare mort. Afară-i cald iar el nu poate încă să răsară. Are nevoie de-un timp, să acumuleze căldură…are nevoie de constanță, să fie cald și ziua dar și noaptea. Ce primește ziua consumă noaptea când încă-s diferențe mari de temperatură. Are nevoie de timp ca să agonisească. Iarna trăiește din rezerva ce și-a făcut-o vara. Primăvara îl găsește pe 0, începe să strîngă ziua, iar noaptea pierde tot. Abia când reușește să-ncline balanța, când reușește să-l găsească dimineața cu ceva provizii, abia atunci înmugurește. Este nevoie de răbdare şi de încredere. Din balconul meu de pe Calea Victoriei nu se vedea asta. Lalelele, alte figuri! Când am plantat bulbii, i-am provocat la joc, i-am amestecat ca să nu mai știu ce culoare au…În primăvară au scos capul din pământ, cap verde, urâțel. În fiecare dimineață încercam să ghicesc ce culoare va exploda din pumnul mic și când, mai ales când. A fost o încântare jocul lalelelor.

Am învățat fazele lunii – acum știu cum crește luna, pentru ca apoi să scadă, știu pe care geam îmi face cu ochiul.

Am descoperit pădurea de lângă, cu sute de salcâmi…n-am mai mâncat flori de salcâm de când eram copil. Am aflat că imediat după salcâm înflorește socul, că pădurea este o femeie sofisticată cu multe haine și care-și asortează parfumul la ținută.

Am privit stelele și le-am smuls o promisiune. Stelele nu mint niciodată.

Am învățat să simt ritmul pământului, cum se-ncălzește ziua și se răcește noaptea, cald, rece, lumină, întuneric…așa-i mereu, așa-i și viața noastră, dar ne revoltăm tocmai pentru că nu-nțelegem ritmul.

Pe Calea Victoriei era cald ziua, iar noaptea era tot cald, betonul radia, nu simțeam pulsul. Chiar am crezut la un moment dat că nu sunt 4 anotimpuri, ci doar două, iarnă și vară. Abia acum mi s-a dezvăluit adevăratul mers, oscilația între o extremă și cealaltă, abia acum am acceptat provocarea de-a mă acorda cu ce e-n jurul meu. Nu-mi iese încă nici pe departe față de cum îi iese lui tataie care se duce la pădure fix în ziua-n care poate culege leurdă, pentru ca apoi să-ncalece pe bicicletă în ziua de urzici. Dar măcar știu că se poate.

Viața la țară nu e fiță şi mai ales nu-i pentru oricine. Desigur, poți locui și-n vârful muntelui și să nu te conectezi niciodată la natură. Când căldura vine pe țeavă, când focul vine pe țeavă, când apa izvorăște dintr-un robinet, natura e doar un tablou pe care-l admiri din fotoliul comod din Calea Victoriei. Când însă toate ți le faci, când te folosești de creativitatea cu care-ai fost înzestrat pentru a aduce natura în casă și a o face să lucreze în favoarea ta, atunci devi părtaș la tablou, dai tonul muzicii și-ncepi s-o simți, dansezi pe ritmuri vechi de când lumea. Sunt secvențe în care conduci tu și-atunci te simți puternic, ai senzația că deți controlul. Dar în secunda următoare te vezi mic și neputiincios în fața altor forțe pe care nici nu le-nțelegi. Dar rămâi acolo, parte din întreg, cumva te acordezi.

Și-am mai căpătat ceva în anul ăsta, am căpătat drag de București. Mi se părea scârbos și împuțit, cu oameni răi, gri, prăfuit și fără nici un farmec. Cu oamenii n-am rezolvat-o încă, dar mă gândesc că n-o fi chiar cum cred eu. Orașul însă…a fost nevoie să mă distanțez, să ies din joc, să-l uit ca să îi simt chemarea. A fost trist să-mi părăsesc orașul în care m-am născut și am trăit și să nu simt nici o urmă de regret, doar bucurie. Acum mi-e dor de el, din când în când, și-l vizitez. Acum îi văd clădirile vechi şi frumoase, văd istoria locurilor, simt viaţa din Centrul Vechi – nu, nu viaţa de cârciumă care e acum, ci viaţa care-a fost şi care încă animă locul în ciuda cârciumilor fără noimă. Acum nu mai mi-e ciudă pe locul în care m-am născut, nu-l mai văd sterp, acum am aflat că am cu ce să-mi hrănesc rădăcinile. Şi am aflat un lucru important despre mine, anume că pot face să mă simt acasă acolo unde-mi aştern să dorm.

A trecut 1 an, repede, plin, cu bucurii şi greutăţi, am învăţat multe, sunt mai bogată, privilegiată chiar.DSC_0249

Anunțuri

11 gânduri despre “1 an

  1. Am citit cu mare plăcere, bucuria ta de a primi totul ca pe o provocare şi de a şi trata ca atare e rară… Felicitări! Să te bucuri din plin de fiecare zi alături de cei dragi!

  2. Ai măcar idee cât te invidiez ? Acum o lună găsisem o casă de vânzare, undeva cam la 40 de kilometri de Constanţa, casă situată, ceea ce e destul de rar pe-aici, în vecinătatea unei păduri. Am stat în cumpănă dacă să o cumpăr sau nu (preţul era unul de râsul lumii : 7.500 de euro în condiţiile în care în el intrau şi 2.800 de metri pătraţi de teren cu vie şi livadă pe rod) până ce s-a vândut, moment în care e logic că m-am apucat să îmi smulg părul din cap şi să mă cert pentru indecizia mea. O viitoare pleaşcă din asta, n-o să-mi mai scape însă. Mi-am învăţat lecţia.

      • Nu, asta este clar. Chiar nu sunt pregătit. Oricum, casa nu era locuită de vreo şase anişori. Dar ca investiţie, atâta vreme cât nu eram forţat să mă şi stabilesc definitiv acolo, mergea făcut pasul. Numai când îmi amintesc ce nuc falnic era lângă fântână şi mă apucă iar 1.619.347 de nervi !

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s