Nu știi

Nu știi de câte ori mi-am luat laptopul în brațe ca să-ți mai scriu ceva. De câte ori nu m-am putut stăpâni și ți-am trimis mesaje de pe telefon știi, pentru că le-ai citit. Dar nu știi de câte ori aș fi vrut să-ți scriu și m-am oprit. Sau de câte ori ți-am scris și n-am trimis mesajul. Și nu știi de câte ori am recitit mesajele pe care ți le-am trimis. De cele pe care mi le-ai trimis tu…ce să mai zic! Noroc că nu-s pe hârtie că s-ar fi tocit demult. Nu știi de câte ori te-am sărutat în buric. Nici eu nu mai știu, am pierdut șirul. Așa cum am pierdut șirul poveștilor cu tine pe care mi le-am imaginat. Și pe care nici nu le-am scris, pentru că ar fi fost prea mult chiar și pentru un laptop. Pe celelalte poate că o să ți le arăt vreodată.

Nu știi câte aș vrea să știu despre tine și mai ales câte aș vrea să-ți spun despre mine. Nu știi că atunci când ne-am văzut eram sufocată de frică, de emoție. Nu știi că mă grăbeam să fug. Nu știi cât m-a înfuriat distanța, dar și cât m-am bucurat că nu va trebui să trec prin cele mai mari emoții. Nu știi că mi-e frică de tine. Nu știi că mi-este mai ușor să-mi imaginez ce vreau decât să mă întâlnesc cu tine. Nu știi că de fapt nu vreau să te văd pentru că mi-e frică să nu te dezamăgesc. Mi-e frică să nu cumva să văd în ochii tăi că nu pe mine voiai să mă vezi. Nu știi cât de mult vreau să ne întâlnim. Nu știi cât îmi doresc ca ziua în care ne vom revedea să fie cât mai îndepărtată. Nu știi că îmi doresc să te văd acum. Nu știi că vreau să merg la mare cu tine. Nu știi ce-aș vrea să-ți fac. Nici eu nu știu. Nu știi că te urăsc pentru că m-ai tulburat. Nu știi ce fericită sunt pentru că m-ai tulburat. Nu știi.

Anunțuri

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s