Din misterele stelelor

“Se spune că atunci când vezi o stea căzătoare îți poți pune o dorință și se va îndeplini. Îmi amintesc că am văzut câteva stele căzătoare când eram copil, pe toate mi le amintesc. M-a învățat tata să-mi doresc ceva. Mi-l amintesc și pe tata. Dar nu-mi amintesc dorința. Nu mai știu ce-am vrut atunci, dar știu că dorința mi s-a îndeplinit. Pentru că stelele nu mint niciodată. Dacă o stea îți promite ceva poți fii sigur că se va ține de cuvânt. Lumea se bucură când vede o stea căzătoare. Oferă un spectacol frumos cerul brăzdat de steaua care cade. Dar este trist. Steaua aceea a murit acum mult timp iar tu, fată, o privești cum piere. E ultima pâlpâire. Nu steaua moartă îți va îndeplini dorința. Dorința ta a fost suflată în acea stea acum mii și mii de ani lumină și a strălucit pe cerul negru atâta cât a fost nevoie pentru a se împlini la timpul potrivit. Apoi dorința a început să se realizeze și steaua a murit, nici o dorință nu mai respiră-n ea. Fiecare stea de pe cer luminează dorința cuiva și așteaptă să-i vină vremea. Iar tu, fată, stai întinsă și privești cerul, închipuindu-ți că stelele căzătoare îți vor îndeplini dorința…Cerul îți face cu ochiul și-ți spune că o dorință de-a ta de-acum mii de ani se va fi împlinit cândva. Cerul îți trimite un semn că e complice la viața ta veșnică. Iar tu vezi sclipirea ultimă și-n loc să spui mulțumesc, îți mai pui o dorință, dorință care aprinde o nouă stea. Mi-am dorit să fiu din nou față-n-față cu tine…și steaua s-a aprins, promisiunea e făcută. E scris în stele, iar stelele nu mint niciodată.

Sau

Se spune că atunci când vezi o stea căzătoare îți poți pune o dorință și se va îndeplini. Îmi amintesc că am văzut câteva stele căzătoare când eram copil, pe toate mi le amintesc. M-a învățat tata să-mi doresc ceva. Mi-l amintesc și pe tata. Dar nu-mi amintesc dorința. Nu mai știu ce-am vrut atunci dar știu că dorința mi s-a îndeplinit. Pentru că stelele nu mint niciodată. Dacă o stea îți promite ceva poți fi sigur că se va ține de promisiune. Întinsă în grădina mea, lăfăindu-mă în tristețea pe care o sufli către mine, am privit cerul…Știi și tu că n-am răbdare, așa că nu am așteptat să văd steaua cum cade, ci mi-am pus dorința, ca într-un joc – îmi pun dorința și dacă până număr la 10 cade o stea, înseamnă că se-ndeplinește. Mi-am dorit să fiu din nou față-n-față cu tine și-n clipa aia cerul a fost brăzdat de steaua căzătoare. A plecat de deasupra mea și ți-a străpuns inima. Stelele nu mint, acum știu că ai simțit și tu cât de mult îmi doresc. Și mi-am dorit să-mi vorbești. O altă stea a pornit către tine…Ca și când și cerului îi plăcea jocul meu, eu îmi doream ceva și el îmi trimitea o stea care să ducă dorința mea la tine. Dar eu știam că tu nu vrei, eu știam că te-am rugat și nu mi-ai răspuns, așa că mi-am dorit să te uit, mi-am dorit să dispari, mi-am dorit să nu mă mai gândesc la tine. Și cerul a rămas nemișcat, n-a mai trimis nici un semn, nici o stea n-a mai căzut. Pesemne că nu i-a plăcut dorința mea.”

Așa i-am scris eu iubitului meu acum ceva timp, intuind parcă mersul lucrurilor. Cât de mirată am fost când, acum câteva zile am ascultat o muzică veche de mai bine de 150 de ani care spunea exact povestea mea, cea pe care nici măcar n-am scris-o ci doar o trăiesc, poveste care se pare că este despre o dorință veche, de dinainte de muzică.

Și-atunci cum? Cum se face că am călătorit în timp, cum se face că viitorul se întâmplă chiar înainte ca trecutul să se fi născut, iar prezentul va veni cândva să confirme că lucrurile se întâmplă cu un scop?

Cine este cel ce face asta?

Sufletul.

Dacă privești la stele cu sufletul vei auzi cum cântă povestea dorinței ce-a fost pusă acolo de un alt suflet. Doar chipurile noastre diferă, sufletele sunt la fel, aceleași dorințe le fac să tresară. Numai cu sufletul poți aprinde o stea. Numai cu sufletul poți auzi cum cântă o stea. Numai cu sufletul poți citi povestea scrisă într-o stea. Numai vrăjitorii privesc și ascultă cu sufletul.

Sunt doar câteva povești pe lumea asta. Nu există timp și spațiu. Sunt povești ale sufletului, toate la fel, iubire, ură, dezamăgire, tristețe, furie, singurătate, voluptate, curaj.

Cel ce aude povestea cântată de orchestră este privilegiat, un vrăjitor care aude neîncetat cântecul stelelor și le intuiește dorința.

Sunt puțini vrăjitori pe lumea asta. Nu există timp și spațiu.

Oamenii de rând și-au pus dorințele în stele într-un moment de grație când și-au deschis sufletul, apoi au venit câțiva vrăjitori au citit misterul stelelor și au scris o poveste, mereu aceeași. Alți vrăjitori au luat povestea și au făcut muzica. Asta e tot, dorințe, stele, muzică, poveste, fără de timp și spațiu, doar cu suflet. Și câțiva vrăjitori care se joacă de-a magia. Ordinea nu e una data, vrăjitorii au darul libertății. Pot asculta muzica, aud povestea și trimit dorința în stele. Sau văd steaua, îi aud muzica și mai apoi scriu o poveste despre dorință.

Oricine ar putea fi vrăjitor și totuși atât de puțini sunt. Nici măcar nu e un secret, sunt doar patru elemente, dorința, stelele, muzica, povestea, dar toate-s ale sufletului. Dacă te folosești de gând, de ochi, de urechi, ai căzut, ești doar un om care imaginează dorințe, care vede luminițe pe cer, ascultă muzică, scrie sau citește povești…Când toate le faci cu sufletul treci într-o altă dimensiune, o dimensiune în care nu există limite, în care lucrurile se întrepătrund ca o ceață și totuși sunt atât de clare, o dimensiune în care totul devine posibil iar imposibilul e aventură, unde la tot pasul întâlnești surprize, te miri, te bucuri și trăiești.

Când acum sute de ani, cineva a cântat povestea pe care o trăiesc eu acum, inspirată fiind de dorința dintr-o stea care a murit cu foarte mult timp înainte ca oricine să o fi zărit, ajung să nu mă mai îndoiesc că fac și eu parte din strania familie a vrăjitorilor. Când eu privesc la steaua căzătoare și-mi pun o dorință despre care un alt vrăjitor va povesti peste sute de ani, inspirat de o muzică pe care altcineva a compus-o cu mult timp înainte ca eu să-mi fi dorit ceva, înseamnă că am intrat în horă, că s-a închis cercul, sunt înăuntru și stă în puterea mea să fac lucrurile să se întâmple, cu sufletul.

Anunțuri

10 gânduri despre “Din misterele stelelor

  1. Eu imi scuip in san cand vad stele cazand. Si nu mai beau bere ca sa nu vad stele cazand. Scuipa in san, incet, apoi ma mangai pe stern. Sunt bland.

  2. Da ,sta in puterea ta…esti vrajitoarea propriului destin,siiiiii nimic nu e intamplator pe lume.De prea multe ori m-am convins de asta..Dar suntem oameni,doar oameni,si nu le putem intelege pe toate…si atunci ne punem nadejdea in stele.Sunt un reper mai sigur…

  3. Se pare ca eu sunt singura persoana din lume ce nu a vazut pana acum stele cazatoare. 😦

    P.S. Este superba fraza aceasta: „Dorința ta a fost suflată în acea stea acum mii și mii de ani lumină și a strălucit pe cerul negru atâta timp cât a fost nevoie pentru a se împlini la timpul potrivit. „

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s