Din aberațiile sistemului de învățământ

Azi, am luat copilul de la școală și ca o mamă foarte interesată de soarta lui l-am întrebat ce a făcut la școală și dacă are teme.

Răspunsul a fost aproximativ așa: Am scris pe caiete și am colorat. Nu ne-a dat teme…a, ba da, mi-a rămas ceva de făcut din clasă. De fapt, n-am terminat, am ieșit în pauză și când m-am întors cineva îmi rupsese foaia de la caiet, iar doamna mi-a zis că-mi mai dă o șansă să scriu acasă…

Eu, mirată, îl întreb ce-a zis doamna că i-a rupt cineva foaia. N-a zis nimic.

Dar cine oare a rupt foaia? Păi nu știe copilul. Ba mai mult, îmi povestește că ei au ieșit toți din clasă și că asta înseamnă că a intrat cineva străin și i-a rupt foaia…Insist, întrebându-l dacă i-a spus doamnei. Îmi confirmă că i-a spus și că dumneaei nu a zis nimic. Mă rog, e vineri, școala e chiar ultimul lucru cu care să-mi bat capul, așa că nu insist.

Ajunși acasă, îmi vine ideea să facem lecțiile ca să nu mai avem bătaie de cap zilele următoare. Aduce copilul caietul și găsesc în copertă foaia cu pricina, care nu era ruptă ci era tăiată frumos cu foarfeca. Uitându-mă la ce conține foaia, pot, fără teama de a greși, să conturez propriul scenariu: le-a dat să facă câteva rânduri de puncte, cu stiloul. Victor, nerăbdător să iasă în pauză, a făcut maidegrabă niște bulgăroi, absolut oribili și ca să fie groasă rău a dat și cu mâna și a întins cerneala. Apoi a ieșit împreună cu colegii în pauză, timp în care doamna a controlat caietele și i-a tăiat foaia pe motiv că scrisese urât și i-a mai dat încă o șansă să scrie acasă mai frumos.

Minunat. În afară de faptul că nu văd de ce foaia trebuia tăiată, dacă tot a păstrat-o în copertă, nu putea la fel de bine să stea în caiet la locul ei? Ori poate caietul trebuie să arate bine, greșeala nu e omenească, urâtul nu face parte din viețile noastre? Ce-i urât, ce-i greșit trebuie musai tăiat, scos, exclus?

Și-apoi, care-a fost marele câștig educațional din toată faza asta, dacă ea nu i-a dezvăluit și copilului misterul foii rupte. Adică nu putea să-i zică, băi pulică, ai scris oribil, eu ți-am rupt foaia și te rog să mai scrii încă o dată acasă, eventual cu mă-ta ori cu tac-tu, că eu nu mai am răbdare? Că dacă-i spunea așa, înțelegea și plodul meu ceva. Dar cum a procedat doamna, copilul a înțeles că în timp ce el iese în pauză, cineva intră în clasă și le rupe caietele…

Anunțuri