Din comentariile cititorilor mei. Maria

:) bloggeri fomisti…avizi dupa cate un voucher…si apoi scriu si ei articole publicitare…mi-e scarba!”

Așa mi-a scris mie o doamnă, Maria se numește. Nu ți-am aprobat comentariul, nu pentru că mi-ar fi frică de tine, ci pentru că ar fi ca și cum te-ai căca la poarta mea și apoi te-aș invita și-n casă. Dar o să-ți dedic un articol în întregime. Nu publicitar ci de mare inspirație. Și nu, nici de data asta nu o să-ți aprob comentariul.

Despre cât sunt de avidă de vouchere, cadouri și alte cele, am scris mai pe larg aici, nu reiau, te invit să citești și abia apoi să ciripești.

Despre foame. Chiar și când mi-a fost foarte foarte foame, ai cuvântul meu de om că nu am mâncat vouchere. Bine, nici căcat n-am mâncat, precum domnia ta, dar nu asta era ideea. Deci, sunt un om normal și mă hrănesc cu fructe, legume, lapte, brânză, ouă și carne. Hârtie, cartoane și alte reciclabile consum destul de rar, în special când merg la Mc. În cazul voucherului luat în discuție, este vorba despre o poză trimisă pe mail…Și chiar dacă deocamdată, cu toată magia mea, îmi este imposibil să o ingurgitez, poza zic, este destul de tentant. Adică mi-ar conveni de minune să mănânc ca vaca numai înghețate, prăjituri și alte nebunii pofticioase și mai ales virtuale. Dar nu pot.

Despre scris. Când am început să scriu pe blog, am scris despre plozi. În special despre plozii personali, ca să nu existe discuții. Fără pretenții de mare specialist cu toate că privind în jur nu pot să nu constat că sunt cu câteva trepte mai sus decât mulți. Și scriind eu despre plozi, am început să primesc invitații la diverse evenimente, de la o prietenă. O prietenă, da? Deci o muiere, la fel ca mine, pe care o cunosc de freo 13 ani și care mă invita la evenimente și înainte să am blog. Și eu mă duc, pentru că mi-e prietenă și nu-i frumos să-ți refuzi prietenii. Și mă duc și pentru că evenimentele la care mă invită sunt mișto. Și mă duc, de când am blog, pentru că la aceste evenimente am cunoscut oameni mișto și mi-e drag să mă întâlnesc cu ei. Știi, genul ăla de persoane care nu-ți sunt tocmai prieteni, adică nu ți-e la-ndemână să-i suni să „hai la un cico”, dar te bucuri totuși să-i vezi. Nu mă duc niciodată de foame, dar, categoric dacă gust o prăjitură bună, mă bucur că am făcut-o. Aș fi la fel de căcat ca tine să zic că nu mă bucur că prăjitura a fost delicioasă.

De un timp scriu pe blogul meu și altfel de bălării, mai fantezii, așea, adică nu numai mămicești. De fapt scriu pentru unul, mai nebun ca mine, pe care cică îl iubesc. Și jur că nu mă plătește ca să-i scriu.

Mai scriu, destul de rar și publicitare. Dar nu le scriu pentru voucher. Le scriu pentru că găsesc că am ceva de împărtășit cu alți oameni. Uneori primesc un voucher, alteori primesc o cremă. Sunt dăți când un prieten mă roagă să scriu despre ceva și scriu. Și primesc un mulțumesc. Au fost situații când nici măcar prieten nu-mi era, ci doar un simplu necunoscut, dar care susținea o cauză în care eu cred și am scris pentru că așa am crezut eu că e bine să fac și pentru că am avut inspirație. Au fost dăți când eu am rugat alți bloggeri să scrie despre ceva. Și le-am dat un mulțumesc. Au fost dăți când poate am primit mai mult de-un voucher și nu am scris pentru că nu am crezut în produsul respectiv sau pentru că am considerat că este sub demnitatea mea să scriu. Se poate. Să știi, în lumea noastră, a bloggerilor fomiști, ne ajutăm și moca și ne și refuzăm.

Și ca să nu te plictisesc prea tare, îți doresc din tot sufletul să ai și tu măcar un prieten care să te invite la un eveniment și să se bazeze pe tine că-ți vei munci degetele să scrii trei rânduri despre munca lui, măcar o persoană care să-ți mulțumească, chiar și cu un voucher pentru că ai onorat o invitație, pentru că ai fost dispus să asculți o poveste, să apreciezi o muncă a altuia. Îți doresc asta, nu neapărat ca să câștigi și tu un voucher virtual ci ca să ai sentimentul că măcar o persoană se bazează pe ajutorul tău. Știi despre ce vorbesc? Neeee, nu prea cred…

Și acum despre scârbă. Până acum, ce-am scris sună cumva a disculpare, vezi doamne nu scriu pentru că-s plătită. De amorul artei și ca să-ți demonstrez ce scorpie de căcat ești, am să presupun pentru câteva minute că tot ce scriu, scriu cu scopul meschin de a câștiga niște bani. Deci, luăm una bucată mamă, cu doi copii, care a ales să stea acasă cu copiii și care acceptă un fel de job part time, și anume să scrie articole publicitare. De ce mi-ar fi scârbă? Mergând pe un astfel de fir logic, ar trebui să-mi fie scârbă și de jurnalistul care scrie pentru un salariu, și de bucătarul care gătește pentru salariu și de măturătorul care mătură pentru salariu și de profesorul care predă pentru salariu și în general de orice om care muncește ceva pentru a fi plătit. Deci să ne fie scârbă de toți ăștia, fomiștii dreacului! Și să-i stimăm pe…moștenitori? Sau pe cine? A, da, știu, pe voluntari. Numai ei merită respect, noi, restul, cei care  muncim pe bani suntem un fel de căcați demni de scârba ta. Numai vezi să nu te îneci cu propria-ți vomă, când după o lună de muncă îți vei primi salariul de fomistă.

Anunțuri

11 gânduri despre “Din comentariile cititorilor mei. Maria

  1. Voluntarii au, şi ei, un salariu. O muncă plătită. Aşa că… P’nă la urmă, principiul ar trebui să fei: scriu ce vreau, pentru cine este interesat de subiect, nu? Dacă nici în propria curte nu poţi face ce vrei, atunci, la ce bun?! În plus, este o muncă – timp, efort… Dacă poate ieşi un ban, iar întreb, de ce nu?! Cred că este una dintre cele mai bune lucruri, orice scriitor, chiar dacă ce face este pură pasiune, are nevoie de bani, pentru a trăi şi a-şi scrie următoarea carte. Tot înainte, atata timp cat subiectele sunt interesante, nu văd unde ar fi problema?

  2. salutari din categoria „ne e dor de voi, cand ne vedem”:)).
    eu i-as da drept la replica. poate isi cere scuze.
    sau sa-i gasesc o scuza? a confundat oalele, unii scriu bine si pe bani… si stau in oala cu vouchere.

    • Poate să comenteze, nu o oprește nimeni, doar că trebuie să fie măcar cu bun simț chiar dacă are o părere diferită. Dacă ar fi citit măcar dou articole de-aici, ar fi văzut că aprob chiar și comentariile care nu-mi împărtășesc părerea, dar care au o oarecare argumentație. Chiestia cu mi-e scârbă…na, mai știu eu și pe alții de i-a luat scârba în autocar și au borât în punga nu pe blogul meu.

  3. Eu i-am incadrat mereu in categoria vulpilor care nu ajung la struguri pe astia care se uita cu scarba cum primim noi vouchere, bani, produse sau simple multumiri facand ceea ce ne place.
    Te imbratisez!

  4. Orice comentariu vis-a-vis de un articol reflectă personalitatea celui care-l postează. Dacă observațiile lui nu sunt pertinente și folosește un limbaj obscen, e clar că avem de-a face cu un om frustrat și needucat, care nu ar trebui luat în considerare.
    Weekend plăcut!

  5. Sunt al naibii de bune prăjiturile pe care le mâncăm când ne vedem! Sunt bune că le mâncăm în compania unora de care ne-am legat sufleteşte întâi virtual, apoi şi face to face. Şi da, merg la evenimente ca şi tine, nu de foame, ci de drag de a mă vedea cu mămici „nebune” ca tine, ca mine, ca şi celelalte din gaşca veselă…

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s