Luna – nebuna

Noaptea ce a trecut a fost sărbătoare, Luna a băut Prosecco. Nu mult, doar un pahar, cât să strălucească mai tare. Am auzit clinchet de cristal și am ridicat privirea spre lumea de sus. Din patul meu e suficient să trag un pic de perdeaua cu flori portocalii și văd cealaltă lume. De-un timp e liniște. Nici eu nu mă uit în sus de frică să nu stârnesc iar vreo furtună, nici Luna nu mi-a mai spus vreo poveste. Prea mult timp a trecut de când n-am mai vorbit noi două…

Când apare el, misterul dispare, totul e pus în lumină. Doar secretele unor inimi rămân ascunse până la asfințit când se transformă în vise ce urcă la Lună, iar ea le scrie povestea în stele, cu raze de soare.

Prea mult timp a trecut de când nu i-am mai trimis niciun gând. Am tras perdeaua peste geam și n-am mai privit către ea. Cineva mi-a cerut să-mi ascund visele, deveniseră prea îndrăznețe și Soarele se tulbura de încântare când vedea în ce povești sunt împletite razele-i cele mai calde. Așa se întâmplă mereu cu oamenii, se sperie de poveștile strălucitoare, preferă să-și acopere ochii și să privească către umbră. E mai reconfortant așa. Strălucirea este un dar și numai ochii deschiși o pot vedea.

Aseară Luna ciocnea pahare de cristal cu stelele din juru-i. Ardea de fericire în lumină de argint. Am privit-o mult, ascunsă-n patul meu, încercând să ghicesc al cui vis o face să strălucească așa. Fericirea are haină argintie, pare-se. Am crezut că nu mă vede. Am crezut că mi-am ascuns visele bine. Chiar am vrut să te ascult, să fac ce-mi ceri. Am încercat să fiu cuminte, să adorm muza și să dispar în timp ce nu-i atentă. Am lăsat perdeaua să cadă peste geam și am căutat în sertarul cu vise să mă asigur că sunt încă acolo, neștiute de nimeni…nici urmă de ele nu mai era! Am împietrit de frică, cineva îmi furase toate visele, toată viața, sertarul era gol. În prima clipă te-am bănuit pe tine, numai tu îți doreai să faci să dispară. Am închis ochii și-ai apărut, așa cum faci mereu. Săgeți de ură în formă de întrebare am lansat către tine, iar tu ai fost mirat și mi-ai răspuns cu dragoste. Nu tu erai hoțul…Și atunci cine?

Printre clinchetele de pahare s-a auzit și-un râs. Ținându-ne de mână, eu înghețată de spaimă, tu ușor distrat, am tras perdeaua. Luna – nebuna ardea în argintiu visele mele. Atât mi-a spus, că visele nu pot fi ascunse chiar dacă Soarele-mi cere să-i dau pace.

Anunțuri

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s