Când doi vrăjitori se ceartă, unul din ei moare…

…ei bine da. Știu că de obicei, când doi se ceartă al treilea câștigă, însă într-o poveste cu vrăjitori, niciodată nu există al treilea. Sunt doar ei doi și nimeni altcineva.

Acum pot să dezvălui cum e treaba cu magia. Apare un bărbat, frumos, misterios și mai ales singuratic, fără nici o putere, el e doar un om singur și neiubit așa cum merită. Aruncă o privire, lipsită de orice fel de intenție – asta e principala condiție, și o ea îl vede. Ea care nu era nicicum în căutarea sufletului pereche, ci doar socializa, fără alte interese ascunse. Se întâlnesc privirile, cei doi sunt scurtcircuitați, dar el nu recunoaște, orgoliul e mare și-n plus de-o viață căuta iubirea ideală iar ea era doar o femeie banală. Ea însă îl iubește brusc și sincer cum nu a mai iubit vreodată cu toate că nu-i e străină iubirea. Dar îl iubește în așa fel încât el capătă puteri, privirea ei se transformă în baghetă magică, darul pe care ea îl are îl pune în slujba lui, iar el, mișelul, mânuiește bagheta folosindu-se de cunoștințele strămoșilor lui…în scurt timp devine vrăjitor în toată regula, poate să înfurie marea, pictează cerul, face luna să strălucească în haină de argint. Ea, doar o umilă pământeancă, fără puteri, doar cu curaj și multă iubire, atât de multă cât să hrănească un vrăjitor capricios cu mințile aiurea.

Distanța era deja mare între ei, el strălucea sidefiu, ea înflorea ce-i drept, dar palid ca o muritoare. Până când el, într-un moment de slăbiciune (vrăjitorii sunt cu atât mai puternici cu cât se hrănesc mai mult cu slăbiciuni lumești) i-a făcut cadou o baghetă magică. I-a șoptit ușor două cuvinte care-au transformat-o și pe ea în vrăjitoare. Din acel moment au fost doi, două baghete, două suflete, alb și negru, cald și rece, bucurie și tristețe…împreună au stăpânit cerul, pământul, soarele și luna. Împreună au respirat cele mai mari bucurii și s-au afundat în cele mai mari tristeți, și-au deschis aripile și au străbătut dintr-o sărutare cel mai mare ocean de durere. Nu și-au promis nimic, lui îi era foarte frică, ea era prea orbită de ce are…

Până ieri. Ieri s-au certat. El a fost copleșit. Prea multe senzații, prea multă emoție, preamultă iubire, prea mult timp fusese singur. Ea a fost furioasă. Știa că-l hrănise cu magie atâta timp. Puterea lor era în baghetele magice. Când doi magicieni se ceartă nimic nu mai există, cerul se-ntunecă, soarele fuge, luna se ascunde, stelele dispar, vântul îngheață, marea tace, plantele mor, animalele tremură. Iar oamenii…ei sunt prea mici pentru povestea asta. Când doi vrăjitori se ceartă, nu mai există nimic, doar ei…Unul dintre ei trebuie să moară.

Mi-aș fi dorit să murim amândoi, dar jocul nu-i așa, doar unul moare, iar celălalt își pierde puterile, cade și cine știe dacă se mai ridică vreodată.

Anunțuri

5 gânduri despre “Când doi vrăjitori se ceartă, unul din ei moare…

  1. Probabil ăsta-i motivul pentru care există un magician şi-o asitentă. Frumoasă, cu o prezenţă mai mult decât agreabilă, dar dispusă să intre în cutie şi să fie tăiată în două cu fierăstrul.

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s