De ce ne-am separat?

Este aproape un an de când mă întreb cum se face că oameni mișto, cupluri ce păreau solide se destramă. Și aici simt nevoia să clarific ceva. Nu mă frapează acele cupluri în care ea este bătută, înjurată, înșelată și după 100 de ani se decide în sfârșit să plece. Am observat că, în special cupluri de oameni faini, cu copii, părinți foarte implicați, dăruiți pentru copiii lor, ajung să se despartă. Sunt cupluri de cunoscuți, de prieteni, oameni pe care-i știu bine, în care atât ea cât și el sunt buni și frumoși. Apoi sunt cupluri pe care le-am aflat în online, despre care nu știu mare lucru, dar care par faine. În aceste cupluri am ajuns cumva să le cunosc pe Ele, și-s mișto, chiar nu par genul care să se încurce cu vreun bărbat nasol. Știu că e extrem de subiectiv, că poate să fie o prejudecată, dar totuși…Sunt cupluri din online care s-au separat și printr-un concurs de împrejurări am ajuns să-i cunosc pe Ei, pe bărbați. Sunt bărbați ok, cu care poți evolua într-o familie, sunt bărbați pe care multe femei și i-ar dori. Și totuși ajung să se despartă, Ei, bărbații de cele mai multe ori ajung să fie părăsiți. Dacă le întrebi pe Ele de ce au făcut pasul, nu o să auzi motivele clasice “m-a bătut”, „mă înjura”, „lipsea de acasă”, „era bețiv” etc. Și-atunci nu pot să nu mă întreb de ce? Am mai observat eu, tot la cel mai subiectiv nivel, că sunt cupluri de părinți atașați, care-și cresc copiii după ultimele tendințe, părinți de copii alăptați, cosleepuiți, respectați, valorizați. Deci par niște părinți cel puțin citiți, deschiși către dezvoltare personală. Și-atunci nu mă mai întreb de ce, ci cum dracului de?

Am mai întrebat și pe alții, am împărtășit nedumerirea mea…în sfârșit mi s-a conturat un răspuns, fără pretenția de a fi cel adevărat. Încerc să scriu tocmai ca să-mi clarific și mie…pentru că, la o scară mai mică am fost și încă mai sunt și eu acolo.

În genul acela de familie în care femeia se mărită la o anumită vârstă pentru că așa se cuvine, după ce a devenit o gospodină desăvârșită desigur, face copii pentru că ăsta-i rostul familiei, după care îi crește cum poate mai bine, iar seara, epuizată, se dușează și-și desface picioarele, placidă pentru a fi penetrată înspre satisfacția și nevoia soțului și stăpânului ei, nu se prea întâmplă divorțuri. Mai ales dacă binecrescuta a fost suficient de deșteaptă încât să-și ia un bărbat bun, muncitor, care nu bea, familist convins. Dar pe ăștia nu-i prea vezi pe forumuri, ori pe bloguri. Ăștia-s oameni serioși, cu treburi, eu când îi întâlnesc îmi vine să le vorbesc cu doamnă și domnule. Nu ei îmi ridică întrebări, la ei lucrurile sunt clare.

Mă gândesc mai ales la acele femei neconstipate, care cu siguranță nu s-au măritat virgine și care știau că bloody mary nu este sângele sfânt al fecioarei, care, în drum spre facultate au mai încălecat și motocicleta și n-au compostat de fiecare dată biletul în autobuz, care în repetate rânduri s-au întors de la mare albe ca branza pentru că nu au reușit nicicum să se trezească înainte de asfințit…Da, știu, domnii și doamnele de mai sus le-ar numi într-un singur cuvânt și nici că și-ar mai bate capul cu ele. Pentru mine însă, astea-s femei libere în gândire, rebele, nonconformiste, care și-au trăit tinerețea frumos, capabile acum să accepte idei noi, să asculte, să fie de acord sau nu, să susțină o idee chiar dacă nu-i pe placul tuturor, sunt femei puternice, neconvenționale și le privesc cu maaaare admirație, pentru că…mvai, cum de-ați ghicit, sunt și eu una dintre ele J

Astea își găsesc de obicei bărbați pe măsura lor, poate că nu-s cei mai familiști oameni, cu siguranță beau măcar bere, dar sunt la fel de liberi să învețe, la fel de flexibili, sunt oameni cu care poți să crești.

Și-i vezi cum se distrează, cum evoluează ca familie fără să se streseze că e sezonul murăturilor iar ei au uitat să pună, îi vezi pe la concerte savurând o muzică bună pe care au dat ultimii bani, acceptând senini că mâine vor mânca iaurt, îi vezi optimiști și frumoși. Și ce mai fac ei? Mai fac și sex și vine o vreme când fac chiar și copii. Și tot nu se potolesc, citesc, află, se dedică copilului. Îi recunoști apoi când îi vezi pe terasă, la bere, cu plodul după ei, îi recunoști la concerte după plodul ținut în cârcă, o recunoști pe ea după tricoul negru cu capete de morți de sub care scoate o țâță cu care hrănește în cel mai firesc mod copilul. Îi vezi în fața cabanei, fără prea multe bagaje specifice cuplurilor cu copii, pentru că ei nu au nevoie nici de pătuț pentru că dorm cu copilul în pat, nici de mii de hăinuțe pentru că își țin copiii mai mult dezbrăcații și nici fobia microbilor nu o au…sigur i-ați remarcat! Se distrează, sunt în mișcare, râd, se joacă, sunt fericiți.

Și deodată afli că s-au separat. WTF? Cum naiba? De ce? Te bătea? Nu. Se purta urât cu copilul? Nu, deloc, este un tată minunat. Avea pe alta? Nu. Și-atunci?….

Cred că are legătură cu multiplele laturi ale femeii. Zic specialiștii că femeia este și mamă și soție și amantă, uneori chiar și bărbat. Femeia este un animal complex. Ceea ce se pare, că nu-i este permis bărbatului. Bărbatul trebuie să fie tată și iubit, dar în același timp. Atât. El nu are voie să fie mamă. Mamei îi este permis și chiar e indicat să fie și tată. Tatăl însă nu are voie să fie mamă. Femeia poate să fie ce vrea ea, pe rând, are dreptul să-și ia tot timpul din lume pentru a fi mamă, de exemplu. Bărbatul însă, trebuie să fie tată și iubit, în același timp. Altfel își pierde familia.

Ăsta e răspunsul. L-am căutat un an de zile, din perspectiva mea de femeie. Am căutat acele lucruri pe care le au în comun femeile astea mișto pe care le știu eu și care s-au separat de partener. Am așteptat să văd greșeala pe care ele au făcut-o. Ntz, ele-s perfecte. Ei, bărbații au greșit. Dap, știu, acum ei mormăie în barbă “mda, alta care crede că noi suntem de vină! Ce cretină!” Dar nu-i chiar așa. Tot specialiștii zic că atunci când apare un copil, sarcinile trebuie împărțite între cei doi părinți, că el, masculul, trebuie să se implice ca să existe echilibru. Și așa este, zic și eu. Doar că nimeni nu zice și cum să se implice și atunci se propagă numai modul acela prost înțeles de “spală dracului și tu vasele alea!” sau „mai stai și tu cu copilul că vreau și eu să mă spăl fără grabă”…Mereu aud asta, „trebuie să-i faci și tu baie copilului”, „să-i schimbi și tu pampersul plin de căcat”, „să te joci și tu cu copilul”, „să-l adormi și tu”…Da, sunt de acord că amândoi părinții trebuie să facă toate astea, cu toate că nu mi se par chiar obligatorii. Ele ar trebui să existe firesc, iar dacă nu există să nu fie mare tragedie. În definitiv nici eu nu gătesc clătite și n-a murit nimeni din asta, tot așa cum Victor e ok chiar dacă taxo nu i-a schimbat niciodată pampersul. Au făcut ei alte chestii împreună, suficiente cât să aibe o relație bună.

Eu cred că în aceste cupluri care-au ajuns să se separe, bărbatul a fost numai tată și a uitat să fie iubit. Am zis mai sus că bărbații nu se bucură de privilegiul de a putea fi ori tată, ori iubit, ei trebuie să fie amândouă. Și mai știu și că toate revistele glossy spun că femeia trebuie să fie mereu și mamă și iubită, dar nu-i așa, asta nu-i treaba femeii, mai ales în prima perioadă a mămiciei. Vă rog mult, nu săriți de cur în sus, dacă tot ați citit până aici mai aveți puțintică răbdare! Sunt și eu femeie, sunt și eu mamă, una devotată, și știu că este foarte greu să mai fii și iubită când ești mamă. Sunt basme alea cu dușul, epilatul, parfumatul, coafatul făcute doar pentru că femeia, în perfecțiunea ei își dă seama că e necesar și își depășește condiția de mamă. Este greu ca o mamă din asta totală să-și programeze o seară romantică. Efortul este mare, ea ar trebui în primul rând să ia decizia de a lăsa copilul cu cineva, ceea ce e peste puterile mele de a-mi imagina. Apoi să se aranjeze, ceea ce îi poate lua o zi întreagă, deci iar trebuie să lase copilul cu altcineva. Altcinevaul trebuie să fie de foarte mare încredere ca să poată ea să fie relaxată. Unde mai pui că în perioada asta ea este mamă în totalitate, deci nici măcar nu-și dorește să facă aceste eforturi. Ar trebui să fie prea calculată, ar trebui un efort imens, un consum mare de energie, pe care de cele mai multe ori alege să nu-l facă. Desigur, sunt și excepții, dar atât de puține! Dacă toate acestea ar fi preluate de bărbatul-iubit, cu totul și cu totul ar sta lucrurile. Și aici vorbesc despre mine. Nu mă încălzește cu nimic, dar cu absolut nimic, să-mi văd bărbatul curățând copilul de căcat sau de vomă. Dar dacă în primul an de mămicie, el mi-ar fi spus „uite păsărică, stau eu azi cu copilul, tu du-te și te aranjează ca să fugim mâine până la mare să tragem o beție ca-n vremurile de demult. Am aranjat și lăsăm copilul cu prietena ta cea mai bună, aia în care ai tu încredere. (a nu se citi aici musai mama sau soacra)” aș fi fost peste măsură de surprinsă și chiar dacă mamă devotată, probabil că aș fi acceptat o escapadă…Dar nu, specialiștii, revistele și chiar femeile, de fapt mai ales femeile, ne îndeamnă să facem noi, mamele, aceste aranjamente, noi trebuie să fim și mame și iubite, pentru că așa a fost lăsat de pe vremea bunicii și a străbunicii. Uite că eu nu cred în asta, eu cred că o mamă este mult prea ocupată ca să mai fie și altceva, așa că asta cade exclusiv în sarcina bărbaților. Care bărbați, prin natura lor egoistă și puternică, o cam fac, adică bărbații sunt tați, desigur, dar le mai vine și a fute din când în când, ba chiar ar vrea să meargă și cu barca ori la o cățărare și-și revendică drepturile, își strigă nevoile, ceea ce este excelent, că o forțează un pic pe femeie să mai fie și altceva decât mamă. Cea mai mare parte dintre ei așa fac, dar mai sunt și ăștia atât de buni că devin doar tați. Greșit! Dar nu-i suficient să-i spui “Draga mea, eu am chef să plecăm la munte, ocupă-te tu de asta!” – e bine să-i ceri să-ți fie iubită, dar pentru reușita evenimentului este indicat să faci tu lucrurile să se întâmple, nu să le lași în sarcina ei, pentru că atunci cu siguranță nimic nu se va întâmpla, poate, cel mult niște reproșuri și eventual o ceartă. Deci, ca să complic lucrurile maxim, nu-s buni nici ăia care nu țin cont nicicum de latura materno-hormonală a femeii și care doar revendică fără a ajuta în nici un fel, dar nici ăia care încurajează și tolerează maternitatea desăvârșită până la adolescența copilului, nu-s buni. Echilibru domnilor, cheia este la voi, intră în atribuțiile voastre să echilibrați femeia! (cât de nașpa sună asta, atât pentru bărbați cât și pentru femei?) Acceptați faptul că există o perioadă în care ea este doar mamă, dar, creați-i confortul maxim pentru a-și putea lua și o pauză din când în când, chiar dacă ea poate nu-și dorește în mod explicit asta. Pofta vine mâncând! Faceți în așa fel încât să nu vă mulțumiți cu ea doar ca mamă a copilului vostru, cereți-i constant să vă fie iubită dar nu așteptați de la ea să facă demersurile, faceți-le voi! Și mai mult, rămâneți iubiți în preajma ei, chiar și atunci când sunteți tați pentru că hormonii, cum vin așa și pleacă, brusc…

După naștere femeia se transformă în mamă. PUNCT. Așa a făcut-o natura, să aibă o perioadă în care e doar mamă. Doamnele constipate despre care vorbeam la început, din cauza educației primite și însușite (că și celelalte au primit educație, dar se pare că nu s-a prea prins de ele) sunt mame câteva luni, după care, când scade cantitatea de hormoni, își aduc aminte că trebuie să fie și soții, și iubite etc. La această aducere aminte rapidă contribuie și faptul că ele, de fapt, nu se lasă niciodată total în rolul de mamă, ele dețin în permanență controlul. Astealalte, rebelele –hai să le numim așa – sunt libere, ele se lasă pradă total rolului de mamă, se abandonează în noua postură. Ele nu înoată împotriva hormonilor, ci curg în ritmul lor, mult, trec lunile, trec anii și ele-s tot îmbătate cu statutul de mame. Eventual mai fac încă un copil. Așa a fost mereu viața lor, mereu au lăsat lucrurile să se întâmple, au fost aventuriere, au fost iubite, acum sunt mame, total, fără jumătăți de măsură, femei pasionate și pasionale, ard în ceea ce fac. Și aici apare greșeala bărbatului. În loc să încerce să echilibreze lucrurile, să fie și iubiți, nu numai tați, ei se dedică și ei total, culmea, din iubire pentru femeia lor. Devin tați, totalmente tați, cei mai înfocați susținători ai mamelor devotate. Trec ani de zile, în care totul pare perfect, mame fericite și tați fericiți cu copii și mai fericiți. Până când ultimul strop de hormoni se scurge în cea mai recentă ovulație și uite cum se scutură mama precum mârțoaga răpciugoasă din poveste și vrea să devină și iubită și amantă și aventurieră. Dar are lângă ea un tată. Nasol, cel mai nasol moment! Iar el nu-și dă seama și rămâne în continuare doar tată, cel mai bun tată pentru copilul lui. Iar ea, ființa complexă care este, continuă să fie mamă devotată dar poate acum să fie și iubită, numai că nu are cui să-i mai fie. Dar asta se rezolvă, că doar nu toți bărbații din lume sunt tați….și uite-așa se duce dracului cuplul.

Așa că, dragi bărbați, aveți grijă, când deveniți tați, păstrați-vă trează și latura de iubiți, susțineți mama în demersurile ei materne, dar rămâneți mereu cu un pas înaintea hormonilor, cum dă semne că poate să vă fie din nou iubită, deveniți stăpânii situației, nu lăsați pe altul să facă ceea ce puteți face și voi.

Anunțuri

32 de gânduri despre “De ce ne-am separat?

  1. Eu zic sa mai iei in calcul si varianta cand, de la natura (lui), nu gaseste muieti posmagii, nu mai are chef sa fie nici tata, nici iubit, si ii place al naibii de tare situatia de stapan frecator de menta. Si daca nu pica, atunci mai asteptam, ca o sa bata vantul si o sa pice ceva pana la urma.
    Eventual o alta, care sa-l inghita si sa-l digere asa cum e, cu toate laturile lui alea minunate, pe care nu le-a descoperit la timp… si din atata panica si singuratate, o sa aiba revelatia ca poate fi si tata, si iubit… dar uite ce ghinion de nesansa, nu s-a trezit la timp, si nici langa cine trebuia…

  2. Minunat, absolut minunat! M-am regasit in fiecare rand, eu, rebela, mama totala care, trezindu-se la un an de la nasterea copilului, a descoperit ca nu mai are iubit, ci doar tata la copil si nici macar in acea postura nu excela, dupa cum au dovedit-o anii care au trecut de atunci!

  3. Cred ca trebuie sa intelegem ca viata inseamna echilibru..si cand esti doar mama..si atat …e normal ca totul sa se duca..Noi femeile..din pacate si din fericire suntem foarte decicate in ceea ce facem si de asta nu cred ca putem face mai multe lucruri o data..De obicei..femeile de cariera sunt doar femei de cariera..fara relatie ..fara familie…mamele sunt doar mame…si uita sa fie sotii, prietene..Daca am invata sa fim si mame si iubite si prietene si femei de cariera si sotii..atunci probabil am fi ceea ce inseamna a fi femeie si nu barbat. Pana la urma cred ca la varsta asta..dupa copii si casatorie deja cunoastem barbatii foarte bine..si stim ca ei trebuie impinsi de la spate si ca trebuie sa ii spui ce trebuie sa faca..altfel…nu ai la ce sa te astepti..dar stim asta..cumva cand v-ati casatorit s-a ocupat el de ceva..? poate de cantitaea de alcool necesara …cand ati planificat vacantele s-a ocupat el de ceva..?poate doar s-a interesat daca berea e buna in acea tara..asa ca despre ce vorbim…?? intodeauna a trebuit sa fin noi cu initiativa…dar…dar trebuie sa ii lasam sa le faca..daca cum am vorbit cu o prietena le faci tu pe toate e normal sa nu mai ai timp sa te epilezi si apoi maimutica fiind sa te intrebi de ce naiba nu se mai atinge de tine…Am iesit de curand cu o prietena si imi spunea..pai ii spun sa faca aia..pai pana ii explic si ii arat mai bine fac eu…pai pe rincipiul asta e normal ca sotul sa se simta musafit si tu sa ajungi maxi de frustrata ca el nu face nimic..eu zic ca cuvantul magic e echilibru..in tot ceea ce facem..scuza ca suntem dediate copiilor..nu cred ca se potriveste unei femei inteligente..nimeni nu spune ca e usor..dar trebuie sa fin constiente ca daca dam jumatate din responsabilitati si sotului..castigam timp pentru noi..la inceput..pana invata e mai greu..dar nici noi nu ne-am nascut invatate..intr-adevar la noi e instinctul matern care te ghideaza in ingrijirea unui copil..el trebuie sa isi dezvolte acest instinct..la el nu se dezvolta hormonal..Iar in final..exista mii de motive pentru care oameni se despart..nu cred ca putem generaliza ..nu sunt doi oameni la fel daramite doua relatii la fel. Dar va recoamnd dn inima atunci acnd simtiti ca ceva se duce in relatia voastra..si va doriti sa o pastrati..consultati un psiholog. o terapie de cuplu poate salva o relati…asta daca vreti sa fie salvata..

    • Eu am incercat psiholog si tot ce a facut pentru mine aceasta noua indeletnicire a fost sa imi dea timp si spatiu de reflectie. Dar nu am gasit raspunsuri. Si cred ca problema este nu ca nu stim ce sa facem, cum zici si tu, suntem fete istete si destupate la minte, intelegem foarte bine ce este si ce nu mai este, construim
      un plan de bataie, dar…el ne duce doar in postura femeii „bine educate

      • Depinde mult de psiholog…Se spune, îngașca psihologilor pe care-i agreez eu că ești un bun psihoterapeut abia atunci când le-ai cam încercat pe toate.Experiențele diverse îți lărgesc perspectiva, așa că îndrăznesc să cred că psihologul la care ai ajuns tu era, poate, doar bine educat:)

  4. Big like, doamnă!
    Ca şi Cris, aş mai adăuga o categorie: o combinaţie între cele rebele şi cele descrise la început, „docilele”, să le spunem. Combinţia dintre o astfel de muiere şi băiatul rău, „golanul” cartierului + un plod schimbă total situaţia. El se transformă în cel mai bun tată şi numai când face muierea crize că vrea să se simtă şi femeie îşi aminteşte el de vremurile bune şi parcă mai mişcă ceva… Cuplurile de genul acesta ţin cât le ţin pe muieri nervii, cred. Adică durează atâta timp cât ele au chef să apese pe butonul care să-l comute pe bărbat de la stautul de tată, la ăla de iubit.

  5. Interesant…
    Dacă soțul știe să fie tată când trebuie, sunt convins că va ști să revină la statutul de iubit, când soția se va fi întors din ”călătoria hormonală” de mamă. Separările nu sunt unicauzale (soțul care este doar tată, și nu știe să fie și iubit, când trebuie). Deteriorarea relației este mai degrabă o chestiune de picături, de aspecte neobservate care se strecoară, ne scapă și se agravează. Lipsa de atenție reciprocă față de persoana celuilalt, în sensul cel mai complet cu putință, este cea mai dureroasă, după părerea mea. Deși înțeleg preponderența sentimentului matern, cu toate implicațiile practice, eu cred că efortul unei comunicări și colaborări pe multiple planuri trebuie să vină din ambele direcții. Am un vag sentiment că este mai comod să invoci efectul schimbărilor, decât să cauți să faci și tu 50% din drum pentru păstrarea vie a laturii de iubiți, spre exemplu. Evident, asta când soțul se implică suficient de mult cât să-ți creeze un confort efectiv, ponderat de un corect simț al realității, nu exagerat sau panicat. După două trei încercări sincere ale soțului de ieșire la un ceai (ca să nu spun altceva), tratate cu refuz justificat (cum s-ar putea oare altfel?) de sarcinile materne și consecințele acestora asupra disponibilității soției, nu știu ce soț mai îndrăznește să repete neplăcuta experiență, și nu se va ocupa doar de statutul de tată. Știu, perseverența este bună, dar în acest caz… devine neplăcut. Și atunci? Nimic, rămâi la statutul de tată, și speri. Speri să-ți fie recunoscute efortul și devotamentul, printr-o ieșire la suc odată la 6 luni, una la cinema la 12 luni, și așa mai departe.
    Mi se pare utopic să crezi că dacă doar unul face un demers, celălalt își va însuși dorința celuilalt. Cum să spun, este ca și când ne-am ține de mână, dar numai unul strânge mâna, celălalt ținând-o moale, în jos. Din exterior, așa, se țin totuși de mână, nu?

    • Iti multumesc ca ti-ai facut timp sa citesti si sa-mi si dai o replica. Chiar apreciez,mai ales ca nu esti un cititor al meu (inca !!!!) In mare ai dreptate, asa este, dar,in realitate, ca mama, ca femeie, ca iubita, chiar cred ca sta in puterea voastra sa faceti lucrurile sa se intample, in ciuda mediatizarii masive a multi-valențelor femeiești.

  6. Holy-sheise… Olandezo, ai scris o mie de cuvinte numa’ ca să fabrici o teorie care ți se pare ție c-ar explica situațiile pe care zici că le observi. Well, mie mi se pare că complici inutil lucrurile și ajungi la niște concluzii aiurea rău.

    Mă lasă rece afirmația aia cu bărbatu’ care-i dator să fie și una, și alta, și-n același timp, și deodată, și simultan :). La fel de rece m-ar fi lăsat dacă-n loc de bărbat ar fi fost femeia. Amândoi sunt într-o relație (dacă sunt), așa că amândoi au datoria de a menține relația funcțională. E joc de echipă, nu individual.

    E treaba fiecărui cuplu cum își împart sarcinile casnice/profesionale (preferabil mi s-ar părea-n așa fel încât să existe oareșice echilibru’ dpdv efort/timp investit), dar în materie de romanțisme *amândoi* partenerii sunt datori să facă și să dreagă, al’fel nu cred că ține meciul pentru că cel care e activ va să se plictisească la un moment dat de pasivitatea celuilalt.

    Parafrazându-l pe Gandhi: Be the change you want to see in your partner! 🙂

  7. Buna!

    In primul rand vreau sa multumesc celor care au postat pe facebook aceasta povestioara cu personaje fantasmagorice cu mamele rebele care calaresc motociclete sau compostoare.Observ ca in general ideea de femeie rebela sau neconventionala se confunda cu cea de femeie realizata care este emancipata capabila sa fie si mama si tata.sunt curios despre ce fel de femei vorbim?…Despre cele care is rebele care raman in intunericul mediocritatii sau despe cele care sunt preocupate sa lase ceva in urma lor?.In lupta asta acerba multe isi pierd din complexitate si raman doar animale.Un copil inseamna ceva nou pt ambii parteneri si fiecare accepta elementul de noutate asa cum poate cum stie sau cum a fost crescut, iar acolo partenerii invata pe parcurs este foarte simplu sa ne ascundem in spatele afirmatiilor specialistilor si sa debitam tot felu de basme

    • Si eu iti multumesc ca ai citit povestioara. Asa cum am spus, nu este o generalizare, este doar constatarea unui fapt din realitatea mea si curiozitatea, dorinta de a intelege de ce se intampla asa…e drept ca la cate sugestii am primit as putea scrie chiar chiar si o carte, insă incerc sa-mi pastrez simtul realitatii.

  8. La inceput mi s-a parut bizara teoria ta. Am citit de cateva ori (m-a frapat faza cu familia de tricouri negre si evolutia lor – da, acolo suntem si noi, cu astia mici pe umeri, da, eu eram aia alaptand copilul de 4 luni la Dream Theater sau Scorpions sau sute altele…) si cred ca de fapt ai pus punctul pe „i”. Ca eu incerc sa le fac pe toate (mama, sotie, prietena, femeie de cariera, scriitoare si spalatoare de vase in acelasi timp), dar am bafta sa am langa mine un om cu potential egal, care pe langa ca e tatal perfect, e acelasi care ma prinde la colt cand nu vad copiii si imi spune vreo doua vorbe la ureche de ma inrosesc toata (si le si pune in aplicare). Da, dupa 13 ani de casnicie, inca rosesc. Deci cred ca ai dreptate, asta e Solutia 🙂 Sau ma rog, scenariul ideal 🙂

  9. olandezulzburatot, saru’mana ca m-ai luminat, de 5 ani incerc sa aflu „de ce”. Atat de prinsa cu rolul de mama si toate celelalte am fost, incat nu am reusit sa-mi dau seama, crede-ma. Iti multumesc Acum pare amuzant, dar in anii astia in care m-am autoflagelat , nu am avut suficiente resurse/ timp/ nervi/ neuroni, nu mai conteaza ce, am trecut prin sumedenie de stari si nu am ajuns la concluzia asta sau mi-a fost jena s-o recunosc.

  10. Daca s-a ajuns la separare este clar ca fiecare a avut un motiv si nu se mai putea juca rolul de tata sau iubit sau mama sau amanta .Se poate discuta zile intregi pe tema asta si tot la acelasi raspuns ajungem :ambii parteneri sunt vinovati chiar daca procentul de vina al unuia este mai mic decat al celuilalt .Peste toate studiile si tratamentele psihologice din terapiile de cuplu intotdeauna ne vom gasi linistea prin credinta si suflet curat fiindca totul ne este dat de la Dumnezeu .Va pup .Fiti tari .Viata e frumoasa ….Totul e frumos in jurul nostru..

  11. Pingback: Ce mai scriu,ce mai citiți… | Olandezul Zburător...

    • Am vazut de indata ce l-a publicat si mi-au mai semnalat cateva persoane acum ceva timp. Na, ce sa zic? Sexul dupa nastere este un subiect absolut banal, deci ar fi stupid sa ma supar ca si altcineva a abordat acest subiect. Stilul de a scrie, unele expresii sunt intr-adevar extrem de asemanatoare, nu contest dar atata vreme cat articolul meu este scris cu o luna inainte de al ei si asta poate vedea oricine, eu sunt linistita. Nimeni nu poate sa ma acuze ca am copiat-o. In rest…ata ete, se intampla si la case mai mari. Noi sa fim sanatosi!

  12. Pingback: Viața de cuplu înainte și după apariția copiilor | Olandezul Zburător...

  13. Bine ca mai intra si cate un domn in discutia dintre fete, sa mai restabileasca echilibrul fervoarei cu care va plangeti una pe umarul alteia… 🙂
    Desi constientizati ca voi sunteti problema intr-o relatie din momentul aparitiei unui mostenitor, ca doar voi va trasformati in „mame” datorita instinctului, barbatul ramane cu „hormonii” intacti si devine tata doar de conjunctura, tot voi aveti pretentia a dupa ce trece perioada „maternala” care o blocheaza pe cea de partenera, sa-l gasiti pe sot neafectat de „abstinenta impusa” si gata sa va puna „capra” cu grabire atunci cand va vine in sfarsit. Si asta cu referire doar la „sentimente” indiferent cine spala cacatul, cine freaca pruncul pe spate la baita, cine il schimba.
    Probabil ca ipostaza in care niste cupluri se separa din vina lui ca a ramas doar tata este mai mult ipotetica caci in realitate, taticul se refugiaza in perioada voastra de abstinenta maternala, intre piciorusele altei partenere ce ii ofera ce-i lipseste acasa datorita refuzurilor repetate, caci din fericire nu toate partenerele devin mamici simultan.
    Eu zic ca pana la urma echilibrul tine tot de doamne care chiar devenite mame trebuie sa simuleze, asa din cand in cand macar, ca au ramas si femei nu doar mame si sa roseasca, asa cum bine spunea o doamna, de ce aude si face, cat copilul dorme dupa ce a papat, a ragait, s-a cacat, a fost imbaiat, scarpinat, etc… 🙂
    O fi prin natura femeii sa aiba copilul in prim plan dupa ce-l produce dar daca pune barbatul, in aceasta perioada, chiar pe ultimul plan, dupa spalatul vaselor si dusul gunoiului, pai macar sa nu se mai planga de consecinte ca vai, cand se trezesc din letargie nu mai are cine sa le calareasca, ca pe sot la izbit „instinctul patern” si a ramas asa… 🙂
    Si nu vorbesc doar din „inchipuiri” cum s-ar deduce ci am trecut si eu prin 2 episoade „maternale” intr-un cuplu ce dureaza de peste 30 de ani dar copii n-au fost chiar o piedica transformandu-se in „moartea pasiunii” ba chiar se mai dezlantuie cate un episod tantric ce ne face sa rosim pe amandoi… 🙂

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s