Dorul nu este relație ci nevoie

Am fost sâmbătă la conferința Fii bine cu tine, organizată de Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei.

O să zic pe scurt. A fost altceva decât mă așteptam, nu mai mult, nu mai puțin, doar altceva. Mă așteptam la prezentări care să abordeze subiecte precum violența domestică, femei abuzate, copii bătuți…de-astea. La fața locului am găsit vorbitori tineri dar foarte bine pregătiți, cu practică terapeutică de cel puțin 10 ani care au țintit către noile abordări în parenting. Asta a fost… surprinzător. Acum știu că iar o să ridice din sprânceană unele persoane, dar tot zic. În ciuda faptului că în mod natural m-am îndreptat către latura pozitivă a parentingului, nu am rezonant niciodată deplin cu susținătorii lui și aici mă refer la forumuri, bloguri și mai nou grupurile de pe facebook. Desigur, este minunat să ai cu cine vorbi, să ai cu cine împărtăși, însă mie mi se par cel puțin periculoși cei care își construiesc o prelegere menită să schimbe mentalități, aflați (doar) sub influența ultimei cărți citite. Mai mult, sunt la ora actuală pe piață chiar și cursuri ținute de specialiști (!!! sunt specialiști doar pentru că nu intră sub incidența Colegiului Psihologilor) într-un anumit domeniu dar care nu au nici cea mai vagă idee despre cum să recunoască și să gestioneze o traumă la părintele în fața căruia își expune ideile. Și tocmai din cauza asta eu le consider periculoase. M-am întrebat anii aceștia de ce oare Facultatea de Psihologie care are specialiști, nu abordează acest subiect atât dela modă. Cred că accesul la informație le este mai facil psihologilor și, în plus, au și capacitatea de a prezenta dintr-o perspectivă mai…cumpătată. Cred cu tărie că în condițiile în care actuala generație de părinți a fost crescută și educată de o altă generație de părinți care au produs, fără să vrea, diverse traume, este nevoie de terapie, este nevoie de vindecare. Nu poți să creezi un atașament securizant în condițiile în care tu nu ai făcut nici un demers pe calea vindecării proprii. Chiar dacă cursul a fost mișto, chiar de cartea ți-a smuls trei lacrimi, chiar de ai avut cinci revelații pe oră, este nevoie de ceva mai mult. Și ceva-ul acela nu-l poate oferi decât un specialist, într-un anumit cadru.

Din această perspectivă, nu pot decât să mă bucur că în sfârșit există psihologi care abordează trauma într-un cadru profi și în acord cu tendința generală. Chiar dacă Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei este un susținător și un practicant al terapiilor scurte care nu-s tocmai preferatele mele, tot este de salutat inițiativa. Și aici vreau să mă dau și eu mare un pic: pe parcursul întregii conferințe au tot apărut semne de întrebare legate de funcționarea în cuplu, de împreună și separat…nu mi s-a părut că s-a oferit un răspuns mulțumitor din perspectiva terapiilor scurte, răspuns pe care modelul ontologic și modelul ontogenetic, preferatele mele, îl oferă și de câte ori eu prezint aceste modele mi se par revelatoare. 😀

Au fost multe informații care mi-au ajuns la inimă și la momentul acela eram sigură că o să scriu despre toate acum. Dar m-am răzgândit 😀

Găsesc că atunci când merg la o conferință sunt cu adevărat câștigată dacă măcar un cuvânt spus acolo îmi clarifică mie o problemă. Sâmbătă s-a întâmplat asta, deci, după criteriile mele a fost o conferință bună. Și pentru că mi-au plăcut toți lectorii nu o să spun cine a spus ce m-a atins pe mine, pentru că nici nu e important.

A zis aproximativ așa „Dorul de cineva nu vorbește despre o relație ci despre o nevoie. Când îți este dor de cineva nu este o garanție că ai o relație cu acela ci că o nevoie personală strigă ca să fie satisfăcută.” Ei bine, mie mi s-a luat vălul de pe ochi când am auzit asta…în primul rând m-am liniștit pentru că tocmai mă mistuiam de dorul față de cineva și-mi trăiam delirul relației cu acel cineva…secundo, după ce am digerat  faptul că nu există o relație, am reușit să văd și care mi-e nevoia reală ascunsă atât de romantic în spatele dorului. Vă invit să vă gândiți și voi la asta! Eu cu siguranță o să mai scriu despre…și despre încă altele abordate la conferința Fii bine cu tine. Curând!

Anunțuri

4 gânduri despre “Dorul nu este relație ci nevoie

  1. Tare rau imi pare ca nu am ajuns la conferinta. Dar ce bine ca ai scris ultimul paragraf… Astept sa povestesti ce e de facut mai departe.

    Si in alta ordine de idei… eu cred ca suntem o generatie crescuta de bunici, si toate implicatiile, care ne privesc si pe noi si pe copiii nostri, din asta decurg.

  2. Nu poți să creezi un atașament securizant în condițiile în care tu nu ai făcut nici un demers pe calea vindecării proprii………….foarte bine spus.

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s