Și ce rezolvi cu scrisul ăsta?

Pe vremea când eram eu mică și când calculatorul nu exista, despre bloguri, internet și alte chestii nici nu se punea problema, mă lăsau ai mei acasă, cu cheia de gât, cum se zice. Și după ce terminam de făcut toate prostiile pe care sunt sigură că doar puțini și le-ar putea imagina (uite, asa e o bună idee de scris) îmi luam un caiet și scriam. Nu era musai un jurnal. Mă suna bunica și când mă întreba ce fac, invariabil îi spuneam că fac o compunere…Habarnam ce scriam, ai mei nu mi-au păstrat acele caiete. Au considerat mereu că sunt bună la mate. Și sunt. Apoi mi-am descoperit eu latura empatică. Și o am. Din plin. Am descoperit mai apoi că mi-e mult mai ușor să mă exprim în scris. Abia relativ de curând am îndrăznit să scriu public pe prea-minunatul blog.

Azi, Ariel a lansat o provocare (ok, el tot timpul lansează provocări, dar azi am ales să și dau curs) povestind despre cele 5 moduri în care scrisul i-a schimbat viața.

Să le luăm pe rând pe ale lui și să despicăm firul în patru, cum ne șade bine:

1. Nu mai am blocaje în gândire, zice el. Ok, eu nu-mi amintesc vreodată să fi avut blocaje în gândire, dar asta ține de altceva. La mine scenariile la nivel mental se desfășoară tot timpul, nici când dorm nu se opresc 😀 Și uneori îmi doresc să se oprească. Oooook, rar îmi doresc să se oprească, dar tot vine și clipa când îmi zic că aș vrea oleacă de liniște și în căpșorul meu frumos. Cea mai simplă metodă de a face liniște este să scriu. Scrisul e butonul. Țac pac. Pun pe foaie sau pe blog ce-mi huruie în cap și pentru un timp se face liniște.

2. Știu să-mi argumentez punctele de vedere. Dap, îi dau dreptate omului. Și dau și-o explicație. Pentru mine, că sub dreadurile lui nu știu ce se ascunde. Io-s mai…zburătoare și la fel și ideile-mi șugubețe. Când le pun în scris capătă greutate, prind formă, când scriu creez structură 😀 altfel sunt de-a dreptul plutitoare.

3. Mă pot exprima cu ușurință. Aici aș zice că di vina este încrederea în sine, care, mda, domnule Ariel ca micuța sirenă, poate să sporească de la scris. O dată pentru că scriind nu poți să nu constați că reușești să exprimi câte ceva, secundo pentru că atunci când scrii public și găsești și ceva cititori, aceștia pun mici cărămizi la construcția încrederii în sine.

4. Nu-mi mai caut cuvintele. Fără amendamente, clar e datorită experienței, care vine cu timpul.

5. M-am transformat într-un scriitor și vorbitor (mai) bun. Mda, eu încă mai am probleme cu vorbitul, dar mă tratez. Cu scrisul însă, din bine în mai bine. Dar asta cred că seamănă cu 4.

Astea 5 le-a spus Arielu și pentru că nu puteam să le preiau fără să le comentez deloc, iată că le-am expus un pic și supus dezbaterii publice, adică eu tocat la ele în direct, voi în comentarii, că așa-i în tenis.

Și-acum, de la mine citire, dar continuând numerotarea.

6. Prin scris scap de tensiune. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să mă preocupe atât de mult un anume subiect încât să ajung să-i poluez pe cei din jur și să ajungă să se sature de perorațiile mele pe aceeași temă. Inevitabil ajung să mă abțin de la vorbit, creierul e asurzit de gânduri și ca să scap de tensiune scriu. Scriu până mă eliberez. După asta redevin un interlocutor normal la cap.

7. Scriind am acces la subiecte pe care altfel mi-ar fi jenă să le abordez. Am observat că îmi este mai ușor să scriu decât să vorbesc despre subiecte cum este sexul, de exemplu.

Și tot aici aș băga și certurile. Una e să urli ca dementul la ăla din fața ta și ăla să nu audă nimic, în timp ce, de fapt nici tu nu spui nimic, doar îți urli furia și alta e să-ți așterni gândurile în scris. În scris nu mai e doar urlet, cresc considerabil șansele să fii coerent.

8. Prin scris pot cuprinde și profunzimile. Așa cum alții pictează și surprind în formă și culoare lucruri care ochiului normal scapă, eu am impresia că reușesc să surprind în scris subtilități pe care un observator obișnuit le pierde. Pentru că în scris mă pot concentra, nu mă mai distrag detalii ori argumentări colaterale.

9. Scrisul atinge și corasonul cititorilor. Mi s-a întâmplat de câteva ori, mai spre multe ori de fapt, să scriu o trăire de-a mea și să-mi spună diverși necunoscuți că parcă am scris despre ei, că am reușit să deschid un capitol despre care demult nu mai pomeneau. Am supărat și câțiva cunoscuți, chiar am provocat dureri și furie și mi s-a cerut socoteală. Dar zic eu că asta e de bine, pentru că dacă prin scris se transmite și se provoacă emoție, înseamnă că e un bun instrument de dezvoltare personală atât pentru scriitor cât și pentru cititor.

10. Scrisul m-a ajutat să-mi mai reamintesc gramatica. Mdea, încă-mi mai scapă greșeli pentru că nu am răbdare să recitesc și să corectez textele și probabil că așa va rămâne, dar măcar încep să mă preocup de acest aspect și chiar dacă știu k nik nu-i mai mișto akm k plm, asl, cp, np, măcar mi-a intrat în sânge că știi, scrii, să fii se scriu cu doi i și că noștri se scrie întotdeauna cu un i.

11. Scrisul m-a ajutat să cunosc oameni faini. Chiar dacă aparent pe unii i-am cunoscut în autocar, de fapt scriind pe blog am ajuns să citesc alte bloguri și să-mi doresc să cunosc autorii. Și am constatat că și cei care mă citesc pe mine (o parte, desigur), ajung să fie curioși să mă întâlnească, așadar scrisul face ca oamenii să-și dorească să iasă din bârlog și să se întâlnească la o cafea. 😛

Anunțuri

3 gânduri despre “Și ce rezolvi cu scrisul ăsta?

  1. Pingback: 5 moduri în care scrisul mi-a schimbat viața | Dezvoltare personala cu Motivonti

  2. Pingback: De ce ar trebui sa-ti faci blog - Andrei Chira

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s