Antrenament la scris lui Moș Crăciun

Zilele astea i-am tot acompaniat pe copii în fabricarea celei mai frumoase și mai colorate scrisori către Moș Crăciun. Au refăcut-o de câteva ori, ba nu erau bune dorințele, ba nu era bun desenul, ba s-a întins culoarea prea mult…Acum e gata, așteptăm să vină Moșul să o ia sau măcar un spiriduș dacă Moșul e prea prins cu împachetatul cadourilor.

Toată tevatura asta m-a făcut să mă gândesc la ce aș vrea eu să primesc și la ce aș vrea să dăruiesc anul acesta

Eu îmi doresc de ceva timp un cadou dulce foarte special dar mi-e frică să intru în magazinele de specialitate, mi-e că aș leșina  de poftă și nici nu aș reuși să mă decid doar asupra unui singur produs așa că atunci când am dat peste magazinul Borealy.ro am fost foarte surprinsă să găsesc un prea minunat cadou exact pe gustul meu. Moșule sper că ți-ai pus ochelarii cei buni și că citești și blogul meu. Să fii atent și la poze, te rog!

leonidas-concert-for-christmas

Și dacă tot am început să cotrobăi printre ideile de cadouri de Crăciun, mi-am dorit tot pentru mine și această minunată corabie, chiar dacă pare să fie un cadou pentru un bărbat.  N-am apucat să-mi doresc bine corabia că am descoperit pe același site un sextant numai bun pentru pasionații de navigație, astrologie și obiecte de colecție….cin’ se simte, cin’ se simte? Mda, pe ăsta i l-aș dărui vrăjitorului și tot cu el aș bea și vinul care însoțește corabia mea 😀

img_0496micsorata

Pentru mama mea am găsit un set de bijuterii cu albastru…mama are cei mai albaștri ochi din câți am văzut eu, albastru intens și are și o privire dintr-aia sfredelitoare, deci clar, niște bijuterii albastre ar completa perfect tabloul. Plus că e genul ăla de femeie care prin atitudine conferă personalitate oricărei bijuterii.

set_bijuterii_borealy

Ar mai fi câteva persoane dragi cărora mi-ar plăcea să le așez un dar frumos sub brad. Desigur, familia e pe primul loc, dar în afară de ei mai sunt prietenii speciali de peste an la care eu mă gândesc parcă mai mult și mai cu drag acum în decembrie. Sărbătorile de iarnă, care-s cele mai vesele vin totuși și cu dorința, uneori nostalgică, a unor prieteni pe care nu-i poți avea aproape. Exact pentru aceștia aș alege niște cadouri de suflet.

Dar să nu picăm în butoiul cu melancolie, zic!

Acum o să-mi iau o foaie parfumată și stiloul cu peniță de aur și o să-i compun Moșului cea mai frumoasă scrisoare, am inspirație, m-am antrenat cu copiii…știți care-i secretul unei scrisori reușite? Să ai întâi o listă cu toate persoanele cărora vrei să le oferi un dar și apoi să-ți lași inima să-și dorească, mintea să zburde și mâna să scrie. Spor!

Anunțuri

5 gânduri despre “Antrenament la scris lui Moș Crăciun

    • SNOB, SNOÁBĂ, snobi, snoabe s. m. și f., adj. (Persoană) care admiră și adoptă fără discernământ și cu orice preț tot ce este la modă. – Din fr. snob.
      Mi se pare ca accentul cade pe „fara discernamant” în definitia din dexonline. Deci, daca nu ai banii ăștia și totuși îți cumperi, atunci da, ești snob.

      • Interpretarea mea :daca ai salariu 2000 de lei si dai 1500 de lei pe un sextant esti snob/ identic pt faza cu bomboane,gasesti la pret mult mai mic ciocolata belgiana la alte magazine

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s