Stătea tolănită lângă sobă și sorbea tacticoasă din cana mare de cafea. Unghiile roși, bine îngrijite încolăceau licoarea și o făceau să pară valoroasă, banala cafea căpăta noi valențe. Mereu am admirat-o, este frumoasă, este îngrijită, isteață, tupeistă și are marea calitate de a pica mereu în picioare. Și e mereu atât de veselă.

Știi care a fost cel mai trist moment din viața mea?

Mi-am calculat repede de când o cunosc. Să tot fie 10 ani. Știu că a fost și tristă în timpul ăsta. A fost tristă și înainte, mi-a povestit câteva episoade. Încerc în gând: atunci când te bătea tatăl tău? Atunci când ți-ai pierdut firma?

Apoi gândul s-a mutat de la ea la mine. Nu știu cum… Când a murit tata? Când mă critică mama? Când omul pe care-l iubesc nu-mi vorbește?

Stăteam în brațele lui (ale soțului) pe canapea, mă ținea de după umeri și ne uitam la televizor. De fapt se uita el. O fată de pe ecran mi-a amintit de o fostă prietenă și gândul a fugit aiurea. M-am trezit că făceam un fel de inventar: și S și-a găsit iubit, până și L are o relație după atâta amar de vreme, chiar și M care era resemnată și nici nu mai căuta și tot și-a găsit pe cineva….numai eu nu am pe nimeni, sunt singură de-atâta timp și nu pare că asta se va schimba prea curând. Apoi mi-am adus aminte că sunt în brațele lui, că-s măritată…dar așa singură mă simțeam încât am uitat toate astea. Mi s-a părut atât de trist. Încă-mi vine să plâng când îmi amintesc cât de singură m-am simțit în brațele lui.

A sorbit apoi din cafeaua cu mult lapte și am vorbit despre altceva. Era tristă cu unghiile ei roșii, perfecte.