Serbarea de Crăciun

Hai să facem un exercițiu de imaginație: se ia una bucată adult, hai să zicem că ești chiar tu, ăsta care citești acum ce scriu. Se duce adultul la serviciu niște luni de zile, până-i vine sorocul la concediu. Și muncește pentru unul sau pentru mai mulți șefi, fiecare după posibilități. Uneori îi place ce face, alteori nu, zile mai bune, zile mai proaste…cert e că vine ultima zi de serviciu urmată de prima zi de concediu. Abia așteaptă adultul nostru. Darrrr, nu-i chiar așa de simplu. În ultima zi de serviciu, musai trebuie să învețe o poezie și să o recite frumos în fața șefului, ba mai mult, să se prefacă și fericit că face asta. Iar șeful îl aplaudă frumos, se preface și el fericit cu toate că s-a super plictisit să audă aceleași poezii stupide în fiecare an. Plus că fraierul de angajat așteaptă și el o primă sau un cadou, că pleacă doar în concediu. Așa a fost dresat, să aștepte ceva. Tot șeful l-a învățat așa. Dar acum sunt prea mulți fraieri, prea multe poezii, așa că…sory, anul ăsta nu primești nimic!

Ei bine, cum te simți, tu, adultule? Ți-e bine? Nu? Mă bucur.

Ia, toată lumea atenție la mine. Plodul de 7, 8, 9, 10 ani care merge zi de zi la școală, fie că-i place fie că nu, cam cum crezi că se simte când își așteaptă vacanța ca pe pâinea caldă dar mai are de învățat o poezie și mai trebuie să se și maimuțărească în fața a 30 de perechi de ochi evaluatori ai părinților cu un ego grande care-și spun mulțumiți: uite ce frumos recită! Om fac din el! Îți zic eu, asta dacă nu cumva vrei să-ți întrebi plodul personal. Se simt nasol. Nu le place. Nu e nicio bucurie să reciți o poezie în fața clasei. Decât dacă ți-ai dresat plodul să se bucure de aplauze. Chiar și așa, bucuria nu e foarte mare decât dacă primește și ceva, un premiu, un cadou. Aici vroiam de fapt să ajung. Hai să admitem că 99% dintre copiii noștri așteaptă să primească altceva în afară de m…aplauze când prestează poezia în fața clasei. Mai ales la serbarea de Crăciun.

Din experiența mea de câțiva ani de grădiniță și de școală, am observat că indiferent de locul instituției, într-o clasă există, ÎNTOTDEAUNA, o minoritate, cam o treime, care nu are bani să dea pentru acest nenorocit de cadou. În mod real. Nu-s musai boschetari, sunt oameni care în acel moment din viața lor nu au de unde să dea 15-20 lei. Din restul de două treimi rămase, o treime ar da bani și ar fi dispusă chiar să dea ceva în plus ca să acopere și treimea fără bani. Și mai e ultima treime care, chiar dacă are să dea bani, nu dă. Nu dă pentru că nu vrea să dea cu un leu în plus ca să i se cumpere cadou și amărâtului al cărui părinte nu are atunci bani. Uite-așa, de-al dracu, nu dă. De ce să dea el și pentru altul? Mai și izbește cu pumnul în masă și-și urlă supărarea la ședința cu părinții. Treimea care ar da bani, nu mai zice nimic, pleacă capul și face precum urlă cel cu pumnul mai tare. Treimea fără bani se simte nașpa rău de tot, așa că decide să nu-și mai aducă copilul la serbare.

Serbarea are loc, cu doar două treimi dintre copii, care recită plat poeziile stupide, pe repede înainte în așteptarea cadoului. Care cadou nu e, pentru că o treime a considerat că-i mai bine să se zgârcească la un leu.

Finalul? Ceea ce se vroia de fapt o serbare a copiilor, care s-ar presupune că le aduce bucurie copiilor, se transformă într-un moment de mare orgoliu gonflat al unora, de mare plictiseală al altora și de mare dezamăgire a copiilor. În loc să vezi luminițele din ochii copiilor, cele atât de cântate pe blogurile și-n statusurile mămicești, vezi dezamăgire, iar în drum spre casă, auzi chiar și întrebarea: dar Moșul? De ce nu a venit și la noi? Păăăăi, să vezi, e destul de simplu, pentru că X și Y n-au vrut să dea bani ca să acopere și cadoul lui sulică.

Așa, și ce-i cu asta, o să mă întrebați. Nimic. Mai nimic. Doar câteva sfaturi:

  1. Dacă ai copil la școală și te plictisești de serbările stupide încearcă să-i propui învățătoarei ceva mai mișto.
  2. Dacă ai copil la școală și ți-ai dat și tu seama că de fapt la serbare copilul nu are nicio bucurie, doar trebuie să facă frumos în fața părinților, încearcă să schimbi asta. Cum ar veni, dacă tot e musai să marcăm cumva finalul de an, hai să alegem o variantă plăcută pentru toată lumea, cum ar fi de exemplu o petrecere, în care copiii să se joace cum îi taie capul și părinții să socializeze. Cam cum facem fiecare din noi pe la casele noastre. Eu n-am fost la niciun eveniment de-ăsta marcator, în care să se recite poezii. De fiecare dată copiii se joacă, iar adulții socializează…ĂĂĂĂĂ, cum sună asta?
  3. Dacă nu merge punctul 1 și 2 și totuși serbarea stupidă are loc, iar tu te afli în grupul celor care nu vrea să dea cu 2 lei în plus pentru a acoperi și plata cadourilor acelor copii ai căror părinți se află într-o perioadă proastă…ești un bou și nu am ce sfat să-ți dau.
  4. Dacă ești în grupul celor care ar da bani dar se lasă intimidați de cei ce dau cu pumnul în masă, capul sus și primește sfatul meu: nu te transforma și tu în bou! Dă și tu cu pumnul în masă și luptă-te ca să cumpărați câte un covrig pentru fiecare copil al clasei.
  5. Dacă ești printre cei ce nu au bani acum, nu te simți prost, privește boul în ochi și spune-i că e bou.
  6. Dacă nu vrei să dai bani pentru că ți se pare stupidă toată mascarada măcar nu-i umili pe ceilalți. Specifică clar motivele tale, ia în calcul punctul 1 și punctul 2, poate iese totuși altceva mai bun decât o dezamăgire.

Serbarea de anul acesta de la clasa lui Victor a fost salvată prin bunăvoința celor de la Apollo Mod și Boomerang, care au găsit disponibilitatea de a oferi câteva cadouri unor copii care nu-s nici bolnavi, nici retardați, nici orfani, ci doar au avut neșansa (o treime dintre ei) de a se naște din părinți care consideră că un copil de 7 ani merită să fie dezamăgit doar pentru că părintele lui este, poate, șomer în această perioadă…

Anunțuri

15 gânduri despre “Serbarea de Crăciun

  1. Din fericire nu am patit asta pana acum la vreo serbare, fetele au fost incantate si fericite, toata lumea a primit cadou,nu a lipsit nimeni,s-au distrat cu rolurile…Anul asta sper sa fie la fel.
    Discutii au mai fost intre copii cand erau cadouri diferite (gen- punga lui e mai mareee :(( ) sau la impartirea rolurilor,dar s-au reglat pe parcurs.
    Asa ca noua ne plac serbarile si en bucuram inca de ele,cade la 9-10 ani va trebui sa ne rezumam la niste petreceri si atat.
    Anul asta avem serbare si film, abia astept :P.

  2. noi avem azi serbare, dar n am auzit sa se dea cadouri, asadar nici nu asteapta nimeni cadouri. in plus, copiii canta impreuna niste cantece si danseaza, cam atat. mai mult, azi n-au scoala, fiind serbare. iuhuuu, sa sarbatorim!

  3. mi se pare ca ai exagerat totusi prea tare pentru a sustine o idee anume si a putea la finalul povestii sa lauzi bunavointa a doua firme care au salvat situatia..

    lucrurile nu sunt asa de rele.. pana la urma, pentru a cumpara covrigi intregii clase nu cred ca avea nimeni nevoie de aprobarea nimanui.. e un gest frumos pe care daca vrei il faci, daca nu, nu.. nu cred ca trebuie folositi ceilalti parinti (rau-voitori) ca pretext pentru lipsa de initiativa a celorlalti

    fiecare are motivele lui sa se comporte intr-un fel sau altul, iar a incuraja agresivitatea verbala (spune-i ca e bou) iarasi nu cred ca este solutia

    in final, vreau sa spun ca fiul meu a recitat si a cantat la serbarea de final de an exact pentru niste mere si covrigi pe care i-a primit din partea invatatoarei dar nu asta a fost recompensa cea mai mare, ci aceea ca a vazut in ochii parintilor aprecierea, mandria, iubirea si emotia sincera..

    • As vrea sa intelegi ca pe blogul meu povestesc intamplari din viata mea, este experienta mea, deci a decide tu ca am exagerat sau nu, mi se pare cel putin aberant. Aceasta e experienta mea punct.
      Ca fiul tau se bucura sa recite si ca recompensa e ceea ce a vazut in ochii parintilor…mi se pare de domeniul sf, eu n-am intalnit niciun astfel de copil. Asta nu inseamna ca el nu exista ci doar ca prin clasele prin care ne-am perindat noi nu au existat astfel de copii.
      Despre restul nu are sens sa combat, pentru ca e clar ca nu ai inteles. Nu este vorba despre decizia de a cumpara sau de a nu cumpara un covrig ci despre felul cum ii afectezi pe ceilalti cu decizia ta.
      Sarbatori fericite!

      • S-ar putea ca fiecare să fi-nțeles în felul lui ce-ai scris, Olandezo, dar eu unul aș fi destul de aproape ca poziție cu Andra: oamenii au fel și fel de motive pentru care fac sau nu fac cutare treabă.

        Poate că unii părinți nu vor să dea bani pentru că-s intimidați de alții – dar la fel de bine funcționează și reversul: unii dau bani doar pentru că ceilalți o fac (i.e. fondul clasei, al școlii, al darului de 8 martie, etc., etc.). Peer pressure funcționează în ambele sensuri și nu e unul mai bun decât cel’lalt.

        Poate că unii părinți nu vor să dea bani pentru a nu fi ei „fraierii” (i.e. cei care plătesc și pentru alții). E modul lor de a vedea lumea, n-au decât să trăiască în ghereta lor îngustă – până la urmă tot ei vor avea mai mult de pierdut, pentru că probabil vor rata o mulțime de interacțiuni cu alții din astfel de motive.

        Poate unii părinți nu vor să dea bani pentru că pur și simplu nu le place ideea de control al unui comportament prin pedepse / recompense (în cazul de față recompensă pentru recitat / cântat nu știu ce). Protest ideologic, ca să-i zic așa.

        Și naiba mai știe ce alte motivații ar mai putea să aibă alți părinți. Treaba lor! Câtă vreme fiecare mai poate decide pentru sine eu aș zice că-i mai coșer să le respectăm decizia decât să-i catalogăm de cornute.

        Mie mi se pare că cel mai bine ar fi fost ca părinții să se fi organizat între ei (cu sau fără implicarea unui profesor pe post de coordonator) la modul: cine vrea să dea bani pentru un mic cadou pentru toți copiii prezenți la serbare să o facă până la data de, la cutare strângător de fonduri. Eventual și sugerată o sumă oarecare, dar precizat că e o acțiune pur voluntară, fără nici un fel de obligație atașată (asta ca să nu se creeze presiune suplimentară pe treimea aia care chiar nu-și permite). Iar după data cu pricina se numără câți bani s-au strâns, câți copii au să fie prezenți, și se cumpără ceva din suma respectivă pentru toți – covrigi dacă a participat numa’ un părinte, covrigi + mere dacă-s doi, etc., etc.

      • Pai măi Moga, am și zis la pct. 6, dacă altele-s motivele, să le zică, să le susțină, tocmai ca să fie corect…practic însă unicul pumn în masă e al celor care nu vor să dea pentru că ăi de n-au fie sunt țigani, fie las c-am văzut eu că bani de țigări au, fie da să se ducă domne la muncă, că eu nu dau bani pentru putori. Cel mai tare pumn în masă e însoțit musai și de o judecată care mie mi se pare total nepotrivită…

  4. Articolul tau m’a uns pe suflet!!!!Eu sunt mama unui baietel de aproape 5 ani care,daca aude de invatat poezii ,urla ca din gura de sarpe(la propriu!).N’ar invata o strofa nici in ruptul capului!Nu e retardat sau nimic patologic lol,insa nu’i face placere sa recite poezii…insa stie pe deasupra toate replicile din Cars 1si 2:))))Memorie imi dau seama ca are deci…Si asa,eu,ma vad pusa in neplacuta situatie de a calma acel „ego grande” de care faci vorbire al familiei extinse,care nu vrea sa priceapa si basta! ca fii’miu nu e ca ceilalti copii,”in randul lumii”,sfatul consecutiv fiind „sa’l fortez sa invete,ca nu e de capul lui”:))))
    Eh ,eu nu’l fortez,si asist cu neplacere la „chinul” multora dintre colegii lui care nu au asa parinti cooperanti:)
    Craciun fericit iti doresc si multumesc pt articol.U made my day-ca sa zic asa:)

    • Clar învață / memorează ceea ce le face plăcere. Eu înțeleg că dacă serbarea e pentru ei, atunci noi, părinții și învățătorii ar trebui să facem ceva care să le facă lor plăcere. Mi s-ar părea foarte tare o serbare în care părinții să recite poezii iar copiii să stea în bănci și să se distreze, să comenteze, să evalueze. Până la urmă ei sunt cei care-și fac datoria zi de zi cu mersul la școală iar noi suntem cei cărora ar trebui să le mulțumim din când în când că și-au făcut treaba. Dar nu, în fapt, tot ei sunt micii circari care ne distrează pe noi, stăpânii lor. Bleah
      Și acum sigur o să apară cineva care o să spună că ei ar trebui să ne mulțumească pentru că le facem marele bine de a le turna cu forța materie în capetele seci. Bleah încă o dată.

  5. La gradi a noastra de stat directoarea e desteapta si cumpara din fondul gradinitei in fiecare an cadouri identice pt toti copiii. Si asa s-au terminat discutiile. Iar cadourile chiar au fost serioase. Noi am dat doar 8 lei ca sa angajam un Mos.
    In schimb am auzit de gradinite particulare unde vin parintii cu cadouri de acasa URIASE, Cu cat mai mari cu atat mai bine, Frumos, nu? 😉

  6. Se mai intampla si ce spui tu, dar la gradi a noastra toate serbarile la care am participat au fost OK.Sa fim optimisti totusi pentru ca unii copii se bucura pentru cadoul acela cat de mic si neinsemnat este el.Spor!

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s