Iarna la sat. Despre mită

M-a umplut de spume faptul că de fiecare dată când am avut o părere diferită mi-a fost imediat băgat în gură pumnul cu „dacă tu nu faci nimic, măcar lasă-ne pe noi să facem”. Ba fac, fac măcar cât faceți și voi, dacă nu chiar mai mult. Și oricum, nu o să închid ochii ca să mă prefac că nu văd că nu-i tocmai corect cum faceți. A se observa că din start m-am poziționat în altă tabără, asta ca să nu se creeze confuzii inutile.

Mai exact este vorba de șpagă. Îmi cer scuze că nu m-am extaziat în fața acțiunilor de mazilire a învățătoarei șpăgare, dar eu cred că aia e doar juma’ de acțiune. Pentru ca aia să ia șpagă cineva trebuia să-i dea șpagă. După părerea mea o mazilire corectă ar fi fost una completă, numită și învățătoarea dar și părinții care au dat șpagă.

Și legat de cum nu fac eu nimic…Ba fac, fix ce ar trebui să facă orice cetățean: mă situez pe poziția celui care nu dă șpagă sau îmi asum responsabilitatea și totodată riscul de a-mi primi sancțiunea legală dacă dau șpagă. – ăsta e cel mai important lucru pe care l-aș putea face. Apoi, prin mijloacele de care eu dispun în acest moment, semnalizez neregula: scriu pe blog (mda, la fel ca tine), comentez pe facebook (tot ca tine), schimb mesaje private cu persoane direct implicate (asta faci și tu), îmi primesc amenințări cu dat foc la casă pentru că am îndrăznit să abordez subiectul, mă mai consult cu câte un avocat dispus să-și dea cu părerea gratis. Cam asta. Mai mult nu știu ce aș putea eu face. Legal, desigur.

Ideea pe care eu am desprins-o din discuțiile publice și private din online precum și din discuțiile face-to-face este că șpaga ca și fenomen este mai mult decât acceptabilă, ceea ce merită sancționat este de fapt lăcomia exagerată – e în regulă să dai și să iei șpagă, toată lumea o face, măcar o ciocolată asistentei și tot dăm. Așa-i frumos, așa e cumsecade. Dar când persoana se plânge că n-a fost de-ajuns atunci trebuie sancționată. Invocăm aici modestia. Înțeleg eu de aici că, într-un anumit fel, cei care dau șpagă, stabilesc de fapt o limită. Până la acea limită șpaga e acceptabilă, peste acea limită ea devine infracțiune. În cazul acesta cel care oferă șpaga nu va fi în veci infractor pentru că el va avea grijă să respecte limita. Și chiar dacă o depășește, tot nu se constituie în infracțiune pentru că oricând poate spune că a stabilit o nouă limită. Cel care ia șpagă, dacă spune doar mulțumesc, este și el în regulă, e modest și modestia este o virtute. Abia când e nemulțumit devine infractor și legea trebuie respectată, facem anchete, îl arătăm cu degetul, îl scuipăm etc. Suntem un popor credincios, legea o putem ignora, ne ghidăm după patimi și virtuți. Nu?

Și mergând pe același fir logic, dacă scriu pe blog și schimb mesaje private menite să-l incrimineze pe cel ce a luat șpagă, se cheamă că fac ceva ca să rezolv situația. Dacă scriu pe blog și schimb mesaje private menite să demaște șpaga de ambele părți, cu riscul de a arăta că chiar și banala ciocolată tot șpagă e, se cheamă că nu fac nimic, ba mai mult, cică stric ce fac ăia care demască primitorul de șpagă și-l protejează pe oferitorul de șpagă, pe principiul că dacă nu dă mai mult de-o ciocolată e ok.

Nu e ok. Așa cum scriam și pe facebook, mita este o infracțiune corelativă, nu se poate lua mită fără să se ofere mită. Nu contează volumul, cantitatea, ci scopul în care oferi ceva. Dai o ciocolată căți-era ție poftă de dulce și te-ai gândit să împarți și cu asistenta? E ok. Dai o ciocolată ca să primești o vorbă dulce de la asistentă? Nu e ok, e șpagă. Dacă ancheta în cazul învățătoarei Blându ne arată că ea a luat șpagă, aceeași anchetă e musai să ne arate și cine a dat șpaga. Că nu i-a picat din cer, nu i-a băgat în buzunar o mână invizibilă. Dacă dorința este ca doar ea să plătească, pentru că s-a lăcomit, înseamnă că nu suntem corecți și că de fapt, noi am vrea ca șpaga să dăinuie, dar să dispară lăcomia – cu chestia asta nu-s eu de acord. Și da, sunt total împotriva demersului de mazilire a șpăgarului în spiritul protejării șpăguitorului. După mintea mea, amândoi sunt la fel de vinovați și trebuie pedepsiți. Aleg să-mi spun părerea pe tema asta și să semnalizez prin orice mijloace această neregulă care persistă în conștiința noastră ca popor. Nu șpaga mare e infracțiune, ci șpaga în sine.

În afară de aceste situații pe care le voi comenta oricând și oricât, în ciuda pumnilor în gură, în anul ce vine îmi propun să scriu mult și bine despre iarna, primăvara, vara și toamna la sat.

Anunțuri

3 gânduri despre “Iarna la sat. Despre mită

  1. Primul mare semn de întrebare pe care l-am avut vis-a-vis de mult-prea-mediatizatul caz a fost de ce acel părinte s-a apucat, viteaz nevoie mare, să filmeze întreaga poveste cu telefonul mobil și nu i-a spus măcar un cuvințel tovarășei în cauză, cuvințel din care să rezulte că nu e de acord cu ceea ce îndruga mneaei acolo. Adică da, mi se cere șpagă. Ce fac ? Cer lămuriri, întreb, mă revolt ? Nu. Dau, dar filmez cu telefonul mobil să o fac naibii de căcat, nu ?

    • Nu stiu sa-ti raspund, poate ca cel ce a filmat n-a dat…Eu stiu ca la noi la scoala doamna nu primeste nimic si totusi parintii se cramponeaza sa inventeze cadoul pe care sa-l primeasca. Cand le-am spus ca eu nu dau in primul rand pentru ca-i respect pozitia invatatoarei au strambat din nas si apoi s-au ferit de mine. Cu toate ca aia in continuare se tine pe pozitie si nu ia spaga, eu sunt persona non grata.

      • Mai, romanul e umil. Romanul trebuie sa fie umil. Este ocupatie nationala. Ne umilim la doctor, la profesor, la toata lumea. Cine nu se umileste si nu se streseaza nu este roman, este…olandez zburator :))

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s