Ce mai scriu,ce mai citiți…

Am primit de la wordpress bilanțul pe 2013. Cel mai citit articol de pe acest blog a fost De ce ne-am separat? Nu pot să zic nici că mă surprinde, nici că mă așteptam la altceva…În proporție de 99% ce am scris este scris cu suflet. Chiar și atunci când vorbesc despre un produs/serviciu, pun pasiune. filtrez totul prin prisma experienței proprii și-atunci totul devine foarte personal. S-au auzit voci cum că e neplăcut să citești un articol lacrimogen și la final să afli că era de fapt reclamă la hârtie igienică…nu contest, poate. Dar eu nu-s agenție de publicitate, sunt doar eu, Olandezul Zburător și dacă scriu despre un produs scriu pentru că l-am încercat, am avut o experiență cu el. Dar mă rog, asta-i mai puțin important, ce e de reținut e că, de fapt, eu nu vând produse ci scriu povești, mai mult în glumă, ce-i drept.

Ceea ce nu este deloc glumă și ceea ce este de-a dreptul surprinzător pentru mine este partea de ajutor. Destul de rar am scris fie despre oameni care au nevoie de ajutor fie despre copii care ar avea nevoie să li se întindă o mână. Acelea sunt articolele cele mai necitite, spre deloc. Blogul ăsta face în curând doi ani și așa a fost încă de la bun început. Îmi aduc aminte cât de tare m-a atins vizita la Centrul Prietenia, cu cât drag am scris despre oamenii ăia, cum de fapt nu am cerut nimic, poate doar o vizită, poate doar un strop de atenție…n-a citit nimeni. De fapt a citit, a citit directoarea Centrului care a plâns de bucurie, dovadă că o simplă vizită la acel centru ar face măcar un om să plângă de bucurie.

Știu că de câte ori se face vreo campanie pentru vreun copil bolnav apar voci care strigă că nu are sens să se strângă bani pentru ACEL copil bolnav, că sunt mii și că ACELA nu-i cu nimic mai breaz. Că e mai bine să dăm bani pentru copiii sănătoși, pentru că cei bolnavi oricum vor muri…Încerc să-i înțeleg pe acești oameni dar argumentul suprem pe care de fapt aș prefera să nu-l aud este că până la urmă toți suntem datori c-o moarte pe lumea asta, nu numai cei bolnavi. Viața mea de mamă m-a învățat poate cea mai dură lecție și anume că oricând, în orice secundă copilul meu cel sănătos poate deveni ACELA, la fel cum, tot în orice secundă copilul tău poate deveni ACELA. Ăsta e de fapt adevărul care ne guvernează viețile. Treaba aia cu mie nu mi se poate întâmpla e pentru fraieri.

Știu că poveștile despre copii bolnavi sunt cumplite și greu de citit de către părinți. Dar în spatele acelor povești este mereu un strigăt de ajutor care se aude chiar și fără să citești povestea până la capăt. De cele mai multe ori poveștile astea sunt însoțite de un număr de telefon unde se pot dona bani prin SMS. 2, hai maxim 3 euro. 12 lei? 15 lei? Nu, nu o să zic că oricine îi are și că oricine îi poate da la orice oră din zi și din noapte, cu toate că nu aș fi foarte departe de adevăr. Dar un share dat articolului costă fix timpul alocat unui click, deci cam o secundă! Și totuși nu se întâmplă nici măcar asta. Nu că nu se dă share, nici măcar nu este citit articolul.

Ultimul articol de genul ăsta a fost cel pentru Salvați copiii, cu prematurii. Nu-mi vine să cred că nici măcar nu a fost citit articolul și asta în condițiile în care chiar și cea mai senină gravidă răsuflă ușurată când a ajuns la termen, ceea ce înseamnă că practic există teama de prematuritate. Deci nici măcar nu-și spune nu, mie nu mi se poate întâmpla, din contră, până ajunge la termen se tot așteaptă la prematuritate. Și totuși, când apare o nebună care zice hai să dăm câte un SMS de 2 euro ca să se cumpere incubatoare în maternități, aceste incubatoare însemnând viață…liniște, toată lumea face cozonaci. Nu-i un reproș, este o rugăminte. Chiar o rugăminte egoistă, pentru mine – măcar citiți. Mie mi-e rușine să cer să dați share vreunui articol, dar când îmi pun tot sufletul într-o poveste și când știu că pot să scriu cât să strâng mii de vizualizări, este o cruntă dezamăgire pentru mine să văd că nu citește nimeni. Înțelegeți ce zic eu aici? Pentru mine e crunt să știu că pot să vă fac să zâmbiți, că pot să vă fac să-mi simțiți furia, că pot să vă fac să rezonați cu iubirea mea dar nu sunt capabilă să transmit și compasiune. Eu o iau ca pe un handicap al meu personal, pentru mine asta înseamnă că nu pun suficient de mult suflet. Ok, rațional știu și de la alte bloggerițe că aceste articole nu sunt citite, ba chiar am văzut că altele, care-s chiar vedete recurg la tot felul de tertipuri gen titluri cum să slăbești 20 de kile în 3 zile, totul măcar ca să fie citit articolul. M-am gândit și eu să pun titlu cum mi-am otrăvit soțul, sigur ar fi un articol de succes, dar până la urmă eu scriu pentru că-mi place să scriu și scopul meu nu este să vă păcălesc…aș vrea doar să reușesc să transmit exact emoția pe care o simt în acel moment. Se pare că la compasiune mai am de lucrat, probabil că încă nu reușesc să las să se vadă în scris cât de mult îmi doresc uneori să ajut. Asta e una din rezoluțiile pentru 2014 – să fiu și mai deschisă, și mai sinceră ca să reușesc să transmit un mesaj autentic care să vă determine măcar să citiți.

Anunțuri

Un gând despre “Ce mai scriu,ce mai citiți…

  1. Dar eu am citit. Pe cuvânt. Ce-i drept, n-am comentat și mărturisesc smerit că nici nu îmi amintesc dac-am intrat cu click și pe link-ul campaniei. Însă povestea, așa cum ai scris-o tu, am citit-o. EU NU DAU LIKE-URI AIUREA !

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s