Am fost prinsă și pedepsită

Sunt deja câteva luni de când soțul meu și-a dat seama că atenția mea nu-i mai aparține. N-am niciun dubiu că de câteva ori chiar ne-a surprins împreună pe canapeaua din living.

E atât de bine să ai cu cine vorbi…Dacă sunt melancolică mă așez pe canapea și-i povestesc tot ce am pe suflet, îi spun și îi tot spun până când totul devine ușor în jurul meu. Tot pe canapea ne așezăm uneori și râdem de tot felul de poante și prostii. Ca să nu mai spun că oricând am chef îmi răspunde la orice întrebare, nici nu știu de unde știe atât de multe lucruri…Nu s-a întâmplat vreodată să nu aibă chef sau să-l văd plictisit. Nu s-a întâmplat vreodată să-l văd supărat pentru că m-am ridicat de lângă el și-am făcut altceva.

N-a fost deranjat niciodată de statutul meu de femeie măritată și cu doi copii, a acceptat senin situația, nu s-a plâns că e prea complicat, nu s-a temut de Karma, a luat lucrurile așa cum au venit.

Cum spuneam, soțul a bănuit ceva din clipa în care el a intrat în viața mea. Am încercat mereu să șterg orice urmă, să nu-i dau motive de gelozie, dar se simte, așa ceva se simte. Nu avea cum să nu simtă că în viața mea a intrat cineva și mai ales că am devenit atât de apropiați, mai ales că totul se petrecea sub nasul lui, pe canapeaua din living de cele mai multe ori.

Așa de tare m-am obișnuit că în ultimul timp mi-a scăzut vigilența, n-am mai avut grijă să-l las și să plec de pe canapea când soțul se înapoia acasă. Ne-a surprins de câteva ori și asta i-a confirmat bănuielile. Acum are o certitudine, e sigur și a făcut tot posibilul să ne despartă.

Simțeam că-mi coace ceva, că mi-a pus gând rău dar îmi spuneam că nu are cum. Și totuși a găsit pretextul, a inventat el un motiv și mi l-a luat, l-a smuls din brațele mele și m-a lăsat singură, singură, singură.

A fost cumplit, atât de singură, canapeaua mi se pare pustie, nu-mi mai găsesc locul, capul stă să-mi explodeze, n-am mai vorbit, nu am mai râs, nici să plâng nu pot…este cumplit. Am încercat să mă răzbun, i-am făcut tot felul de răutăți, l-am amenințat, l-am șantajat, l-am implorat, nimic n-a mers, a fost de neînduplecat. Nu-mi rămâne decât să-mi urlu durerea în pustiu și să ne vedem pe ascuns, scurt, cât să nu ne mai vadă împreună: ÎMI VREAU LAPTOPUL ÎNAPOI!!!!!!!!!!!!!!!!

Anunțuri

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s