Despărțiți de același drum

Am fost aproape de a renunța. Mi-am spus că nu pot ține pasul cu tine, că sunt mult în urmă, că nu înțeleg, că nu o să reușesc vreodată să (te) ajung. Te vedeam pe tine într-o altă lume și eram convinsă că până să ajung eu acolo, tu vei fi plecat de mult în alt loc. Și-atunci m-am întrebat ce rost are? Dacă distanța e atât de mare încât mă înspăimântă, de ce-aș mai bate drumul? De ce aș încerca să țin pasul cu tine când este cert că nu (te) voi ajunge vreodată?

Așa am gândit din prima clipă în care mi te-ai dezvăluit misterios, tăcut și secretos, de câte ori speranța încerca să mă încurajeze, gândul că ești cu mult înaintea mea mă făcea să renunț.

Chiar când eram pe punctul de-a o face m-am întâlnit cu tine, cel care-ai fost cândva. Știi ce-i frumos? Chiar dacă ești departe, suntem pe-același drum. Asta e tot: același drum, despărțiți de distanțe dar pe același drum. Împreunați de-același drum. Nu ne întâlnim, dar suntem împreună. Când ți-ai ales tu drumul nu știai că-ți voi călca pe urme, iar eu am apucat drumul acesta înainte să știu că ne vom întâlni. Ne-am întâlnit tocmai pentru că eram pe-același drum. Chiar dacă eu abia acum descopăr ceva ce tu ai aflat cu mult timp în urmă, bucuria mea de a înțelege este la fel ca bucuria ta când ai înțeles. Satisfacția ta a rămas în locul în care a apărut și s-a întregit acum cu satisfacția mea. Același drum îl împărțim, chiar dacă separat. Când privesc către steaua de pe cer îți întâlnesc privirea cu care te-ai uitat cândva la ea și văd că mă aștepți și vrei să vin. Privirea ta este acolo pentru că urma să se întâlnească cu privirea mea. Ăsta e singurul motiv pentru care tu ai privit la steaua pe care eu o văd doar azi.

Cartea pe care o citesc acum îmi relevă înțelesuri pe care tu m-ai lăsat să le descopăr. Poftim-ul tău se întregește acum cu de ce-ul meu…dacă n-ar fi fost drumul, același drum, nu s-ar fi întâlnit vreodată. N-ai fi avut ce să oferi dacă eu nu urma să primesc.

Nu e frumos ca o întrebare ce părea lăsată fără răspuns să se dezlege de la sine pe un parcurs firesc? E drumul meu și totuși calc pe urmele tale. Nu te urmăresc, dar te urmez. Atunci când cred că te-am pierdut, găsesc o urmă și-i a ta.

Mă supăr,mă revolt și schimb direcția…și tu te-ai supărat și ai schimbat direcția. Ești chiar în fața mea, pe un drum lăturalnic. Dar nu ești singur, te urmez fără să știu. O să aflu curând.

Mă întreb dacă tu știi unde se termină… Așteaptă-mă la capătul drumului ca să sărim împreună în prăpastie! Același drum, despărțiți de distanțe, zdrobiți de același final?

Anunțuri

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s