Lalele, lalele, frumoasele mele lalele…

lalele

Atâtea întrebări fără răspuns în mintea mea….Prea des îmi spun că nu știu ce să fac mai departe, atâta mă îndoiesc, mă las strivită de ziduri și-mi imaginez că niciodată nu voi mai ieși de-acolo. Aștept soluții numai dintr-un anume loc pentru că așa am hotărât eu, că numai din acea direcție răsare soarele. Uit să mai privesc spre stele, nu le mai ascult, nu le mai văd, uit de ele. Soarele e atât de ocupat să lumineze viața din jur încât nu mai are timp și de întrebările mele, trimite doar o rază care aprinde-n stele răspunsul. Dar ce folos dacă eu nu mai privesc spre stele? Cum să aflu eu orice când privesc în altă direcție?

Toate răspunsurile vin de la soare, nu trebuie decât să privești aproape de tine, să urmezi cu privirea calea luminii. Sună a clișeu, știu, dar așa este. Am învățat asta în ultimul an. Degeaba cauți departe, degeaba aștepți răspunsuri de la cineva, degeaba te lași păcălit de umbre, răspunsurile sunt lângă tine, în curtea ta, mai aproape chiar decât crezi și întotdeauna sunt luminate.

Zidurile s-au surpat m-au prins acolo, m-au strivit, nu m-am putut mișca, n-am mai putut respira dar n-am murit de tot. A rămas vie dorința de a ieși de sub dărâmături. Vroiam înapoi la viață, în lume, la soare. Și ce-am făcut? Am așteptat să mă scoată Cineva de-acolo…Cineva să dea zidurile mele la o parte, Cineva să aducă soarele la mine, Cineva să-mi dea înapoi respirația și lumea. Altcineva,nu eu. Cineva care este departe, atât de departe încât cu greu mi-l mai pot imagina. Într-acolo îmi căutam răspunsul când au răsărit lalelele. Din bulbii pe care chiar eu i-am îngropat prea adânc acum doi ani, au răsărit lalelele. Din bulbii peste care s-a zidit un gard au răsărit lalelele și odată cu ele, răspunsul. Au mers spre soare, n-au așteptat ca soarele să răsară special pentru ele. Nu i-au cerut soarelui să intre în pământ, ci ele au ieșit la lumină. Nu i-au cerut zidului să se dea la o parte ci au ocolit zidul. N-au așteptat pe cineva care să le învețe drumul, singure l-au găsit. Pentru că au vrut. Au vrut ca și primăvara asta să le ghicesc culoarea, au vrut să mă bucure din nou și mai mult de-atât au mai avut o treabă, să mă învețe să ies de sub dărâmăturile mele: simplu, elegant, discret dar cu putere. La fel ca ele și eu mai am niște treabă, mai am de bucurat câteva suflete, mai am culori de oferit și zâmbete și viață. Lalelele mele nu știau dacă și anul ăsta mă vor găsi aici, dar tot au răsărit, cu speranță și cu credință că mă vor afla în preajma lor, că mă voi bucurea de ele. Asta e și calea mea.Decât să stau sub zidurile dărâmate așteptând confirmarea că Cineva mă așteaptă dincolo, mai bine ies. Sigur găsesc pe Cineva în lumină!

Laleaua e răspunsul în primăvara asta. Voluptoasă, sinceră și directă, nu te păcălește cu mirosul, cu gingășia, este puternică, viguroasă, carnală, proaspătă. Nu încearcă să te cucerească, nu cerșește milă, pare să se descurce singură, plină de viață și de culoare, zveltă și robustă în același timp. Nu poți spune despre ea că este drăgălașă, gingașă ori complicată. Simplă, cu frunze drepte, petalele-i lipsite de secrete, își arată soarelui interiorul, nerușinată, obscen de frumoasă. Oferă viață și nu cere nimic privitorului.

Anunțuri

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s