Ne-iubirea face perspectiva morții sumbră

Ți-e frică de moarte? Mda, știu, nu te-ai gândit prea des la asta. Nici eu. Mă gândesc la ce-o să fac mâine, la vacanța pe care mi-o promit la vară, la sărbătorile ce vor urma. Îmi amintesc de oameni și mă întreb ce-or mai face, îmi amintesc ce nebună eram în liceu.Mă uit la mine acum și-mi dau seama că-s tot nebună. La moarte nu mă gândesc decât când mă provoacă cineva. Acum câțiva ani mă provoca mai des un individ care mă învăța diverse despre viață, despre mine, despre oameni…Simțeam un gol nedefinit. Aș numi-o frică, dar era o frică fără obiect. Îmi era frică de moarte, fără să știu ce-i aia moarte. E ca și cum aș spune că mi-e frică de șerpi boa. Nu am fost niciodată față în față cu un boa, l-am văzut doar în poze, în filme, am citit despre el…la fel e și cu moartea. Moartea mea îmi e străină, nici nu mi-o pot imagina, am văzut oameni morți, am văzut filme cu morți, poze cu morți, am citit despre moarte, dar nu are contur. Mi-e frică, dar de ce mi-e frică? Să-mi fie frică oare să nu-mi pierd viața? Ăsta e cel mai bun răspuns pe care l-am găsit. Mi-e greu să-mi imaginez că nu mi-aș mai vedea băieții. Asta doare. Dar, ca un demers filosofic ce este, îmi spun că oricum n-aș mai simți nimic, deci nu contează nimic de după. Băieții îi văd acum, dacă aș fi moartă aș știi oare că nu-i mai pot vedea? Regretul că ai pierdut ceva îl ai când ești viu…mort nu regreți nimic.

Și-atunci?

Mi-ar fi fost frică să mor și să nu am copii? Da, cu siguranță.

Mi-ar fi fost frică să mor ne-măritată? Nu, categoric.

Mi-e frică să mor fără să fi văzut anumite locuri? Nu, nu cred.

Mi-e frică să mor fără să cunosc anumiți oameni? Ce oameni? Dacă nu-i știu, nu îmi e frică….

Și totuși de curând m-am trezit cu o frică teribilă de moarte. Prima dată în viața mea n-am mai putut nici respira de frică. Am rămas încremenită ca să verific dacă sunt bine. Nu-s bine, nu atât de bine încât să nu mă gândesc deloc la moarte. Ăsta-i adevărul. Și? Ce-i diferit de astă dată? Ce-aș pierde de-ar fi să mor acum? Nu mi-am refuzat nimic…sau? Frica mă paralizează, mă simt legată, neputincioasă, pustie, vulnerabilă.

Se spune că atunci când mori nu iei nimic cu tine. Eu cred că iei, iei regretul ne-iubirii. Dacă puteai iubi și n-ai făcut-o, ăsta-i un lucru pe care-l porți o veșnicie. Ne-iubirea îmi face perspectiva morții sumbră, apăsătoare, terifiantă. Da, mi-e frică că o să mor și n-o să apuc să te iubesc.

 

Anunțuri

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s