Printre defecte, cu acceptare

Mai mulți oameni au găsit de cuviință în ultimele zile să-mi spună cum sunt. Normal că recunoașterea calităților o diger mai bine dar de data asta aproape că m-am bucurat că se vede de la distanță că-s grăbită, nerăbdătoare, lacomă și egoistă. Mda, cam nasol, știu…eu știam asta despre mine de ceva timp, numai nu reușeam să o arăt și celor din juru-mi.

Am citit de curând pe un blog de femeie o recunoaștere a defectelor și mi-a plăcut mult. Nu găsesc acum blogul, aș fi vrut să vă arăt…dacă-l știe careva, să-mi lase și mie mesaj, pliz! Mi-am promis atunci că o să fac și eu asta dar n-am avut dispoziție…cine are chef vreodată să se vorbească pe sine de rău și mai ales în public? Eu nu, cu siguranță! Dar e un bun exercițiu al zilelor ultime.

Sunt grăbită. N-am răbdare să ascult, n-am răbdare să las lucrurile să se întâmple. Mai ales asta e nasol. Mă grăbesc, stric, apoi îmi pare rău, dacă e ceva ce merită încerc să repar, toată energia mea se duce într-acolo și iar nu am răbdare…când provoci o rană trebuie să-i dai timp să se vindece iar eu nu am răbdare. Eu vreau acum, repede. Graba asta mă face să pierd foarte mult timp și mai ales foarte mulți oameni.

Sunt lacomă. Vreau mult, nu mi-e de ajuns puțin, nu mi-e de ajuns nici măcar destul. Eu vreau mult, vreau tot. Totul nu este pentru mine. Nu-i numai pentru mine și asta mă nemulțumește. În loc să mă bucur, să savurez ce am, las timpul să se scurgă dorindu-mi totul pe care niciodată nu-l voi avea și odată cu timpul pierd și bucuria.

Sunt egoistă. Primul gând este întotdeauna către mine, eu vreau, eu să am, eu să pot. Nu-mi pasă cum ești tu, nu mă gândesc întâi la tine, niciodată. Asta-i destul de greu să vadă cei din jur pentru că, slavă părinților care m-au făcut, pe lângă acest odios defect mi-au dat și darul de a fi totuși un om bun, pozitiv, vesel și hrănitor, fără să mă străduiesc prea mult. Iubesc oamenii și mă ofer lor fără să stau pe gânduri – asta-mi maschează egoismul. M-aș bucura totuși să-l vedeți, el este și e mare.

Sunt materialistă. Vreau să am confort. Știu că nici asta nu se vede cu ochiul liber, va trebui să mă credeți pe cuvânt. Confortul meu nu înseamnă hotel de 5 stele, mi-e confortabil și în cort pe câmpul plin de margarete. Dar trebuie să pot pleca cu cortul când vreau eu. Confortul meu înseamnă libertate de mișcare, să pot să plec când vreau, să pot să stau cât vreau. Nu-mi trebuie șampanie scumpă, mă bucur mai mult de o înghețată ieftină. Dar înghețata aia trebuie să o am oricând am chef de ea. Tu trebuie să mi-o dai exact în clipa când o cer. Nu uita, sunt grăbită, lacomă și egoistă! Libertatea mea trebuie să mi-o dai tu, asta-i esența materialismului meu. Nu mă impresionează un inel cu diamante, dar dacă nu-mi cumperi brățara banală fix atunci când vreau eu, mai mult ca sigur că voi plânge, lumea mi se va nărui, o să fac scandal și se va duce dracului și lumea ta.

Nu pretind concedii scumpe, dar dacă vreau să plec azi la Brașov și nu ai bani să-mi dai, va fi nasol de tine.

Sunt un mic persecutor. Când nu-mi iese ceva, tu ești de vină și o să-ți repet asta până când o să scap eu de durere și până când tu vei crede că ești unicul responsabil de nefericirea mea.

Sunt ofticoasă. Ei bine da! Dacă mi-ai promis sau dacă doar mi-ai dat de înțeles că va urma ceva și nu te-ai ținut de cuvânt sau te-ai oprit din drum mi-e ciudă și greu reușesc să merg mai departe, dacă reușesc. De multe ori rămân blocată în oftica mea și plâng ca un copil căruia i s-a luat jucăria cu forța.

Știu că nu se văd toate, știu că joc teatru de multe ori, că mă ascund și nu m-arăt așa cum sunt. Știu că odată ce-am luat act de defectele mele ar trebui să le schimb. Dar oricât le-aș schimba, ele rămân, poate nu la fel de grave, poate că mult ameliorate dar asta sunt, până la urmă.

Vorbește lumea despre acceptare…acceptarea nu-i numai să-i vezi celuilalt defectele, ci să i le iei ca pe-un buchet de flori și să-ți împodobești viața cu ele, ca și când acelea ar fi cele mai frumoase flori de pe fața pământului. Aia e acceptarea. Îmi ceri să te accept așa cum ești, dar nu vrei să mă grăbesc, să nu fiu lacomă? Hahaha, tocmai ai ratat lecția despre acceptare!

Anunțuri

5 gânduri despre “Printre defecte, cu acceptare

    • Mai fata, eu am cunoscut femei care-s dispuse sa astepte cateva luni pana primesc inelul cu diamante. Ca sa nu mai zic ca prefera sa nu plece mai departe de usa blocului daca nu-si fataie fundul in vreo masina scumpa. Eu nu-s de-aia, eu am defecte chiar mai mari 😀

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s