Singur printre alți părinți

Am avut din nou ședința cu părinții. Doamna a mulțumit celor care fac ceea ce ea le spune. Știam că mie nu-mi mulțumește. De mine nu este mulțumită. Un pic m-a durut, mi-a fost teamă ca nemulțumirea ei față de mine să nu se răsfrângă asupra copilului. Dar am tăcut. Nu am cu cine să împărtășesc. Am privit în jur: numai capete plecate. Alți părinți, de care doamna era mulțumită. Dar ei nu păreau mulțumiți. Cu o parte dintre ei vorbesc zilnic. Nu le place să-și pedepsească copilul ca să-și facă lecțiile, dar o fac totuși. Nu au nicio mulțumire, decât, poate, mulțumirile doamnei învățătoare. Și speranța că ceea ce fac fac înspre binele copilului. Speră să ajungă cineva, să învețe carte, să se realizeze, să scoată oameni din ei.

Nu au curaj să vorbească între ei. La ușa clasei, când așteptăm copiii, toți se laudă: copilul meu citește mult, al meu scrie lecțiile singur, al meu socotește repede…și totuși, capul plecat la ședință arată…ce?

Poate că asta e calea cea mai bună, nu știu, nu o contest. Până la urmă fiecare alege cum să-și crească copilul. Dar noi, ca părinți, avem nevoie de sprijin, avem nevoie să vorbim unii cu alții, avem nevoie să ne arătăm așa cum suntem și mai ales, avem nevoie să putem spune altora la fel ca noi cât de greu este.

Nevoia asta apare de îndată ce devenim părinți și nu cred că dispare vreodată. Ne simțim mult mai liniștiți dacă știm că și alți părinți se confruntă cu aceleași probleme, parcă nu mai suntem așa singuri, parcă suferința celui de lângă noi ne dă speranță. Știu că sună egoist, dar așa este: dacă și el a trecut prin asta și a supraviețuit, înseamnă că am și eu o șansă.

Cam astea sunt motivele pentru care m-am gândit ca din 14 aprilie să dau drumul unui grup de suport pentru părinți. Ne vom vedea în fiecare luni, pentru aproximativ două ore și ne vom împărtăși greutățile legate de statutul de părinte, totul pentru o mai bună înțelegere cu proprii noștri copii.

Mai multe detalii aici. Vă aștept!

Anunțuri