O sâmbătă aventuroasă

Vineri seara m-am băgat în pat cu sentimentul că am uitat să fac ceva. M-am gândit la asta până am adormit…dimineața, m-am trezit fresh, cu chef de treabă, dar cu aceeași senzație că trebuia să fac ceva și n-am făcut.

Când am ieșit în curte și am dat cu ochii de multele perechi de încălțăminte puse la scurs mi-am adus aminte brusc despre ce era vorba. Pentru că mi-a fost lene să curăț noroiul de pe adidașii mei și ai lui Victor, i-am băgat la mașina de spălat. Și ca să nu meargă mașina în gol, am băgat în ea toate încălțările ce se pretau șa așa ceva…mi-am propus să fac focul în sobă ca să se usuce până dimineață, dar am uitat. Ar fi trebuit să se usuce pentru că urma să mergem la atelierul la care ne invitase Cristina.

Iată-mă deci, sâmbătă dimineață cu chef de atelier dar fără încălțăminte uscată pentru Victor. Eu aveam ceva pantofi, lui Vlad îi scăpaserăadidașii de curte, dar Victor…el nu avea nimic uscat. Renunțasem la ideea de a mai pleca și-mi beam cafeaua amărâtă, când am primit mesaj de la un prieten în care mă întreba ce facem…i-am spus că aș fi mers la atelier dar n-am cu ce încălța copilul. A venit cu ideea salvatoare: desculț. De la asta s-a produs declicul, nu desculț, dar în papuci aș fi putut…Atelierul începea la 11, era deja trecut de 10, ne-am îmbrăcat în cea mai mare grabă, nu ne-am mai pieptănat și am ieșit pe ușă, eu ca o doamnă, cu pantofi cu toc, Victor în niște papuci cu 5 numere mai mari iar Vlad cu niște adidași maidegrabă de fetiță dacă e să ne luăm după canoanele sociale. Mașina nu mai avea benzină, așa că am intrat sigură pe mine în prima benzinărie, m-am așezat lângă pompă cât am putut eu de bine și am coborât: șoc și groază, rezervorul era pe partea cealaltă!!!!!!!!!!!! Urcă-te, ieși de la pompă, intră la altă pompă, când am deschis ușa deja tânărul mă privea cumva ironic și cu milă în același timp: să vă ajut, doamnă? I-am pus cheile în mână și am făcut pe inabordabila.

În drum spre centrul educațional Prokinder, ne-am agățat și prietenul care ne-a ajutat să ne urnim, și iată că am ajuns cu o întârziere acceptabilă de până într-un sfert de oră. Oamenii deja lucrau, Cristina m-a integrat imediat, dezvăluindu-mi din secretele quillingului, în timp ce băieții și-au făcut de lucru cu pictatul și niscaiva joculețe.

Deci, la început mi s-a părut de-a dreptul înspăimântător, era nevoie de motricitate fină, nu că n-aș avea dar era totuși sâmbătă dimineața și destul de agitată. Apoi, migălos, migălos, migălos. Nu în ultimul rând, când mă uitam la operele copiilor cu care Cristina lucrase la alte ateliere, mai că mă apuca plânsul, mi se păreau atât de frumoase, în timp ce broscuța mea părea că nu se va aduna niciodată.

Totuși, după ce Alina mi-a atras atenția că i-am lipit broscuței limba pe bărbie (bine măcar că nu i-am pus-o pe ureche), după ce Iris mi-a dat de înțeles că sunt cam anti-talent, am reușit un colaj chiar simpăticuț.

IMG_20140512_094814

Și nu numai asta, m-am ales și cu ideea de a-i face lui Victor costumul de pom pentru serbare, folosind tehnica quilling, inspirându-mă din revistele pe care le-am primit de la Editura Casa și cu materiale de la ProfiArt&Hobby Center şi Hartmann

Cu toată teama de la început, mi-a plăcut mult, m-am relaxat, am râs cu câteva fete frumoase, una peste alta am petrecut o dimineață de sâmbătă foarte faină. Mulțumim Cristina!

Anunțuri

Un gând despre “O sâmbătă aventuroasă

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s