Matrimoniale

Oricât nu-mi place mie să mă compar cu cei din jur, mi-a fost imposibil să nu observ că eu fac lucrurile cel puțin altfel decât majoritatea femeilor pe care le știu. O să pară că mă laud, intenția este doar să surprind realitatea, dar, recunosc că-nu mă deranjează să mă și laud, mai ales că nimeni altcineva nu o face.

Nici nu știu cu ce să încep…hai să zic de prima cezariană, cu primul copil și cu primul cărucior, pe care din nu știu ce rațiuni ciudate l-am cumpărat pe post de jeep, avea în jur de 20 kg și nu încăpea în lift. Ei bine, din prima zi acasă, asta însemnând a 8-a zi de la naștere, am coborât și urcat căruciorul-mastodont pe scări, un etaj ce-i drept, dar orișicât. De ce-am făcut-o? Pentru că prefer să mă doară un pic dar să nu-mi pierd autonomia, vreau să știu că pot umbla, că mă pot deplasa. Ce-au făcut celelalte femei pe care le cunosc eu, într-o situație similară? Au așteptat cuminți în casă până când bărbatul a binevoit să care căruciorul pe scări. Unele au așteptat o zi, altele o săptămână, altele cu lunile.

Când m-am mutat la curte, la 10 km de București, n-am avut decât o mașină care-l transporta pe soț, pe principiul „merge cu mașina cine produce mai mulți bani” (între noi fie vorba, e cam umilitor și degradant principiul, dar dacă-l mesteci bine și-l iei cu ceva miere, îl poți înghiți). Orice altă femeie pe care eu o cunosc, ar fi stat frumos în casă și-ar fi suspinat în batistă până când soțul ar fi scos-o la plimbare cu mașina. Eu, de data asta dotată cu o cârpă care-mi permitea să pun plodul cel mic în cârcă, am plecat agale, pe ulița cu noroiul până deasupra gleznei, cu un copil în spate și cu altul de mână, pe jos spre microbuz. Ajunsă la asfalt am curățat pantofii de noroi, am urcat în microbuz, apoi încă vreo două mijloace de transport în comun și am ajuns unde aveam treabă. Toată chestia asta s-a întâmplat cam de două ori pe săptămână timp de un an de zile, bașca drumul dus-întors de la școală, de două ori pe zi…Toate cunoștințele mele de sex feminin au declarat la unison că n-ar fi făcut așa ceva. Ba chiar și câțiva bărbați mi-au spus că sunt nebună. Nu mă consider nebună. Nebună aș fi fost să mă las blocată în mijlocul câmpului, să-mi tai aripile…atâta timp cât stă în puterea mea să umblu, o să umblu.

Să ne înțelegem: nu mi-a făcut plăcere, nici să car greutăți după cezariană, nici să merg prin noroaie și cu microbuzul. Nu mi-a fost ușor, este chiar greu, foarte greu uneori.

Am făcut-o asumat, ca să nu depind de bărbat, ca să am libertatea mea și să nu-l privez nici pe el de libertatea lui. Orice dependență este un atentat la libertatea mea și a altuia și dacă eu prețuiesc atât de mult libertatea mea, mă gândesc că și libertatea altuia e neprețuită.

Mi s-a ars becul, l-am schimbat. Mi s-a făcut frig, am făcut focul. Nu mai erau lemne în casă, am adus lemne de-afară. Am nevoie de cumpărături, îmi fac cumpărături. Nu pot să car doi copii și sacoșe de 20 de kg, nu-i nimic, fac două drumuri. Nu am decât eu concediu, duc eu copiii în vacanță. Eu muncesc de acasă, tradus în limbaj masculin – stau acasă, deci fac curățenie, gătesc, spăl vasele, spăl rufe, de călcat nu calc decât când e nevoie. Fără ajutor.

Nu am avut niciodată bonă. Nu am avut niciodată femeie la curățenie. Nu am avut niciodată om care să gătească la muncitori când s-a lucrat la casa. În 99% din timp fac totul singură.

Asta îmi asigură autonomie și o oarecare încredere în forțele proprii. Prețul plătit este unul foarte mare, chiar dacă tot ceea ce fac singură este asumat și nu reproșez nimănui că eu singură fac toate câte le fac, îmi este greu și uneori chiar neplăcut.

Nu mă interesează ce cred ceilalți, m-a interesat ce crede omul alături de care stau în casă. Și omul ăla crede că duc mult, că e firesc, că așa stau lucrurile. Ei bine, lucrurile nu stau așa. Aș prefera să am ajutor, să împart cu el o parte din sarcini, păstrându-mi autonomia, faptul că pot fiind doar garanția libertății noastre. Mi-ar plăcea să aprecieze că pot, să-i fie confortabil dacă lipsește de-acasă, nu să-și facă griji pentru mine sau să nu mai plece, dar când revine aș vrea să-l văd că mă menajează. Dar nu, este o dulce indiferență cu răbufniri de răutate “dă-i că poate!”

Eu am crezut mult timp că m-a luat de proastă. Ce aș putea crede altceva când el se așteaptă să vină de la birou și să găsească curtea săpată, de mine? Mă gândesc că atunci când un om nu mai distinge între niște lucruri făcute pentru a satisface nevoi de bază (hrană, căldură etc.) și lucruri care presupun un efort uriaș și nici nu satisfac vreo nevoie imediată, înseamnă că de fapt își închipuie că eu nu disting între cele două categorii, de proastă ce sunt. Așa am crezut, dar nu-i așa.

Bărbații își doresc femei neputincioase care să le permită lor să fie puternici fără să depună un efort prea mare. Când domnița își suflă delicat mucii în batistuța albă brodată de bunica, suspinând că nu are croissante la micul dejun, el se va simți foarte puternic dacă va coborî până la non-stopul de la scară să cumpere o pungă de 7 days. Când domnița jelește câteva zile pentru că i-a sărit oja de pe degetul mic de la mâna stângă, el se va simți un fel de semi-zeu să-i ofere douăj de lei pentru o manichiură. Când ea e palidă ca lumânarea pentru că n-a mai ieșit din casă de-o săptămână pentru că nu poate să împingă peste prag căruciorul sport de doar 5 kg, el va fi super eroul care o duce cu mașina până în Herăstrău. E mai comod pentru bărbați să aibă astfel de femei. Este mai ușor pentru ei să obțină aprecierea femeii după ce au dat zăpada din jurul mașinii, atunci când femeia nu știe cum este pentru că nu a pus mâna în viața ei pe o lopată. Ea va crede că e cea mai grea muncă de pe fața pământului…când însă ea singură dă la lopată și știe că-i greu dar că nu-i capătul pământului, mai greu îi va fi bărbatului să obțină o laudă.

Sunt destul de rare femeile puternice…te-ai aștepta poate ca acele cupluri în care este o astfel de femeie să răstoarne munții…ei bine, nu. Pentru că bărbatul are în continuare nevoie să fie el cel puternic, dar nu-i dispus să depună efort, el sesizează imediat riscul la care se expune, intuiește că va trebui să consume multă energie ca să-și păstreze statutul de “puternicul casei” și-atunci aplică strategia “subminarea încrederii în sine a nevestei”, subtil, discret, cu tact și cu răbdare, în ani de zile, până când ea începe să creadă că este cea mai fraieră ființă de pe fața pământului.

Din acest moment se desprind câteva posibile situații:

  1. El găsește o “neputincioasă” care-l face să se simtă puternic și-atunci își părăsește nevasta. Multă lume nu înțelege și se întreabă cum se face că ăla care avea așa nevastă faină a lăsat-o pentru una care-i mult inferioară. E simplu, cea de-a doua îl face să se simtă puternic și asta e tot ce contează pentru un bărbat.
  2. Ea își dă seama de strategia “subminarea încrederii în sine a nevestei” și iese din joc.

2.1.Își continuă viața de una singură. Sunt acele femei mișto dar singure.

2.2.Își încearcă norocul cu un alt bărbat și ajunge fix în aceeași situație.

2.3.Are șansa să întâlnească un bărbat dispus și capabil să fie puternic cu ea…wow, ăștia sunt la fel de rari ca și ele, deci șansele să se întâlnească sunt minime. Dar și când se întâlnesc…ies lucruri mărețe, sunt acele cupluri care fac ca lumea să fie mai bună…

Și-acum, eu ce să-mi doresc? Să fiu și eu o “neputincioasă” de succes sau să-mi doresc să întâlnesc un bărbat care să se simtă puternic alături de mine? Ce șanse am?

Anunțuri

6 gânduri despre “Matrimoniale

  1. Uite de ce-mi mergi tu mie la inima!!

    „Bărbații își doresc femei neputincioase care să le permită lor să fie puternici fără să depună un efort prea mare.”

    Sper sa raman la 2.1. Testez 2.x. Sper ca X=3, dar daca X=2, atunci macar stiu cine sunt, iar „el” o sa isi faca bagajele. 2.1 nu e deloc rau!

    Cat despre primul plecat… a gasit o neputincioasa care l-a reciclat. Macar acum nu-l umileste nimeni schimband o priza. E atat de complicat, ca de-aia s-au inventat electricienii.

    • Dacă n-aş şti adevărul, aş crede, dar mă doare sufletul să vorbeşti aşa de el, fratele soţului meu! E bine să ne asumăm greşelile, nu să le aruncăm în spatele celor din jur. Cât despre primul plecat, mai gândeşte-te!

  2. Ma regasesc in descriere! Am 3 plozi si pe toi ii vreau aproape, ii car la deal la vale prin Bucuresti (noroc ca exista lift la metrou) desi soacra-mea dupa ce am nascut primul copil s-a suparat foc ca nu ii accept ajutorul, si da-I suparari si nervi de ambele parti. Frate ! Vreau sa-i cresc eu ca de aia I-am facut si ma descurc cum pot ca altfel nu-I mai faceam! Si eu schimb becuri…

  3. Si una si alta…..in orice trebuie sa existe un echilibru, femeia trebuie sa fie si delicata dar si puternica, in ziua de azi noi trebuie sa fim orice si oriunde. Eu nu stiu sa cer ajutorul dar daca il cer ma astept sa il primesc, pe de alta parte – el/acela/the one 🙂 vrea sa ii cer ajutorul dar sa fiu si puternica asa ca…sunt o mica profitoare – daca ma supara ma descurc, daca ma descurc singura vine la mine, daca vine la mine il iubesc si am nevoie de el….concluzia, in orice trebuie sa existe un echilibru si un sfat pe care l-am primit de la o buna prietena – cand vrei o schimbare incepe cu tine.

  4. situatia descrisa de tine seamana destul de mult cu peisajul copilariei mele. copil fiind, admiram cat de puternica si razbatatoare e mama, insa remarcam cat de stanjenit era tata uneori cand se repezea sa faca mai bine decat el unele chestii, sau unele lucruri care-i ieseau mai bine 🙂 acum, femeie, vad lucrurile in felul urmator: sa fii femeie puternica inseamna sa poti face ce-ti propui, nu inseamna insa sa le si faci 😉 so, eu, de un exemplu marunt, pot f bine sa-mi desfac borcanele si sa zdrobesc usturoiul si sa aprind cuptorul si o si fac cand gatesc si baietii sunt afara in parc. daca El e in prin preajma, ii solicit ajutorul. se simte si util, si cocos, si chiar mi-e mai usor sa se ocupe el. un altul, mai mare, legat tot de unica masina pe familie. am mers multa vreme cu metroul si el cu masina (nu mai tin minte care era raportul de venituri atunci, dar nu s-a pus vreodata problema asa intre noi), din marele motiv ca lui ii era mai comod, iar mie imi era groaza de parcari. cand m-am mutat cu serviciul la mama dracului de trebuia sa schimb 3 mijloace de transport, si-a mutat el fundul in metrou si eu am luat masina, cu toata groaza de parcari (am pocnit-o, s-a facut misto, dar am supravietuit). ce carnatz am scris la tine acasa 😀 pe scurt, voiam sa-ti spun ca mai trebuie sa lasi si de la tine, o femeie puternica e si o femeie inteligenta, iar uneori lucrurile marunte fac diferenta si duc la altele mai mari si chiar importante. iar barbatul perfect nu exista, exista numa’ ala perfect pt tine 🙂

  5. si eu sunt o femeie puternica si pot sa fac orice fara ajutorul nimanui…dar ii si zic barbatului meu ca pot sa traiesc si fara el dar cu el imi este mult mai usor si bine:)
    criteriul dupa care se fac lucrurile la mine in familie este confortul si usurinta, drept exemplu daca eu trebuie sa duc copiii nu stiu unde iau masina ca este dificil sa ma tarasc cu ei in autobuz si metrou si ia el metroul ca e unul singur, daca eu nu pot sa fac curat si el si-ar dori mai sclipitor e invitatul meu sa puna mana pe aspirator…daca nu am avut timp sa gartesc face el un cartof prajit sau comanda o pizza:)

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s