Academia CN: Fotbal la București!

Dacă mâine nu m-aș întâlni cu foștii colegi de facultate, mai exact cu grupa 4 care din nu știu ce motive au organizat o întâlnire bahică menită să marcheze fix…16 ani de la finele intelectualității noastre, deci dacă nu aș face asta, m-aș duce cu baieții la evenimentul găzduit de centrul comercial Băneasa Shopping City unde copiii se pot antrena alături de versiunea digitală a fotbalistului brazilian Luiz Gustavo.

Luiz Gustavo Portrait Session

Cea de-a treia ediție a renumitei Academii Cartoon Network se va desfășura mâine, 17 mai, între orele 14 și 18 la Băneasa Shopping City.

Academia CN_Logo

Datorită noii tehnologii de realitate augmentată, copiii prezenți la eveniment se vor putea vedea jucând fotbal alături de mijlocașul brazilian pe un ecran imens.

La eveniment va exista și un spațiu pentru copii mai mici, unde, sub îndrumarea coordonatorilor, copiii vor desena și vor întâlni mascotele preferate , Finn, Jake, Gumball și Darwin.

Așa, deci care-i faza de fapt? Simplu, mâine e antrenamentul cu care băieții își deschid apetitul pentru fotbal și apoi, cei cu vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani se pot înscrie la concursul organizat de Academia Cartoon Network, ce se va desfășura în perioada 16 mai – 13 iunie, perioadă în care copiii trebuie să încarce pe site-ul Cartoon Network un clip video prin care să-și demonstreze talentul la fotbal. După încărcare, toți copiii pot vota clipul preferat până pe 29 iunie.

Noutatea de anul acesta constă în faptul că vor fi aleși doi câștigători, cel de-al doilea fiind susținut de Digi Sport. Ambii câștigători vor călători în vara aceasta alături de un părinte/tutore într-un oraș european, unde vor participa la un antrenamentcu Luiz Gustavo.

Așadar, dacă nu aveți program pentru mâine, vă puteți face drum pe la Academia Cartoon Network.

Anunțuri