Când cireșul se ambiționează să trăiască se naște Casa cu frumos

Când m-am mutat la curte primul lucru pe care l-am făcut a fost să cumpăr pomi fructiferi, am calculat, am măsurat și i-am sădit unde am crezut că este mai bine. La doar câteva zile au venit muncitorii să lucreze la gard și dintre toți pomii s-au împiedicat de un cireș. Mi-am spus atunci că decât să-l omoare, mai bine îl mut, așa că l-am scos, am săpat altă groapă și l-am replantat. După alte câteva zile, din nu știu ce motiv, muncitorii l-au legat pe Krug, câinele simpatic, care, de nervi, a ros cireșul. De tot. Mai avea câțiva centimetri de la sol. Mi-a părut rău de el, dar nu l-am scos, l-am lăsat acolo. S-a ambiționat să trăiască…a dat o frunză, încă una…la doi ani de atunci este mic, nu știu ce fel de cireș ar putea ieși din el, dar eu mi-am spus că dacă el vrea să trăiască la mine în curte, cine sunt eu să mă împotrivesc? Așa că l-am lăsat. De prisos să spun că între timp gutuiul, liliacul și alunul au ales să moară. În definitiv nu toți cireșii e musai să fie la fel. Toți prietenii care-l văd îmi spun să-l scot și să pun altul mare…Aș putea face asta, dar deocamdată mi-e drag cireșul meu, așa că-l las acolo, poate că el crește acolo pentru cineva de peste ani și ani.

Cireșul este viu, îl văd cum crește, am dovada, dar un obiect? O statuetă ori un tablou, o cană, un ceas, o mobilă? Acestea-s fier, piatră, lemn, nimic mai mult, așa am fi tentați să credem.

La 14 ani de când tatăl meu nu mai este, halba pe care-o are de la tatăl lui, este mai mult decât un ciob.
În lipitura care n-o face decât să stea adunată, lichidul scurgându-se din ea, este o amintire despre tata. Mi-l amintesc foarte clar, la masa din bucătărie, sub lampa tot de el meșterită, lipind bucățile de halbă. Știa că nimeni niciodată nu va mai bea bere din ea, dar a lipit-o pentru că e frumoasă. O am în bucătărie și țin în ea o amintire dragă.

IMG_20140528_195246

 

Când bunicii n-au mai fost, mama a vrut să ne mutăm în apartamentul lor. Nu pentru apartament, ci pentru mobilă, veche, frumoasă și mare, n-ar fi încăput nicicum în micul nostru apartament din Drumul Taberei. Niciând n-aș fi aflat despre părinții mei cât sunt de puternici și de curajoși dacă n-ar fi fost această mobilă. Toți ar fi vrut acel apartament al nostru din Calea Victoriei…mită, șpăgi, firme, pile și mama, singură, luptând pentru mobila ei. Eram copil, am întrebat-o de ce, de ce toți nervii, toată supărarea. Mi-a explicat atunci, am înțeles acum: bunica a ales mobila aia pentru că era frumoasă și-n jurul ei a construit o casă, o familie, o viață. Într-adevăr, la bunica mirosea cumva, cele mai mari prostii le făceam cocoțată pe masă, doar pe acele scaune se potrivea perfect pernuța bunicului pe care mi-o doream atât de mult…bunicii au murit dar mobila mai avea încă viață în ea, urma să ne țină pe noi alături, pentru ca mai apoi și Victor să deschidă ușile bufetelor în căutare de comori, și el avea să simtă mirosul de lemn îmbibat cu vanilie de la prăjiturile pitite de bunica, de mama și de mine…Nu au suflet obiectele? Posibil, dar țin în ele amintiri. La masa mare din sufragerie, bunicii mei au jucat poker, părinții mei au invitat oameni dragi, eu i-am făcut prima băiță lui Victor. Ce suflet îi mai trebuie, nu e destul? În fiecare crăpătură este un zâmbet, un secret, o lacrimă, o iubire ascunsă și cine știe ce altele mai sunt.

De curând un om drag i-a dat lui Victor o mașină veche. Victor nu a fost niciodată atașat de jucării. Ca orice alt copil, își dorește în permanență jucării, altele și altele, se bucură când le primește, dar nu se atașează. Nu-mi amintesc de vreo jucărie preferată. Nu-mi amintesc să-l fi auzit vreodată vorbind cu jucăriile. Nu a dormit vreodată cu vreo jucărie. Acum s-a bucurat. Nu știu să explic cum mă simt eu privind la copilul meu care ține în brațe o mașină și are privirea aia pe care o aveam eu când îl țineam pe el în brațe. Simon, așa o cheamă pe mașină, s-a integrat în familie, doarme cu Simon, mănâncă cu Simon, l-a luat la școală, nu ca să-l arate copiilor ci ca să-i arate lui Simon școala, vorbește cu Simon, visează cu Simon. Nu știu cine e Simon și ce copil s-a jucat cândva cu el, dar pot să îmi imaginez că a fost un copil la fel de solar ca al meu…sau poate-au fost mai mulți copii. Nici măcar nu știu cât de vechi e Simon. Cert e că cine l-a avut prima oară și-a imaginat probabil că e doar o mașină. Ei bine, se pare că nu, scopul lui Simon a fost să-i aducă visul lui Victor, să-l facă să imagineze călătorii, să își dorească să cunoască.

IMG_20140528_195617

Dacă îți cumperi o cană de la Ikea, povestea-i simplă: magazin via fabrică. O mobilă din pal ultramodernă, dacă nu este via magazin, atunci este via tâmplar. O mașinuță nouă? La fel. Fără poveste.

Eu le prefer pe cele vechi, cineva a pus atâta suflet acolo încât ele se ambiționează să trăiască, precum cireșul meu, altfel decât restul, cu personalitate, cu parfum de amintire, cu povești scrise și altele ce abia acum se nasc.

Se apropie 1 iunie, am primit tot felul de invitații la locuri de joacă, teatre, ateliere, concursuri, tot felul de chestii pentru copii. Nu m-a tentat nimic. Mi-aș fi dorit să le ofer copiilor ceva nemărginit, poveste, imaginație, libertate. Azi am aflat de Expo Bazar Art. Vom merge să ne plimbăm prin Centrul Vechi al Bucureștiului ca și când am face asta pentru prima oară și vom asculta chemarea obiectelor de pe tarabe. Vom lua cu noi acasă încă o fărâmă din viața altor oameni, bucățică ce va aduce ceva nou în viețile noastre, probabil nu întâmplător, sunt sigură cu nu noi alegem să cumpărăm ci obiectele ne vor alege pe noi.

De exemplu, din Casa cu frumos, locul unde în viitor vor exista multe obiecte cu povești, pe mine mă cheamă copilul ăsta ce se joacă cu un animal…eu sunt un copil și-mi plac animalele, visez să plec în Africa să salvez o gorilă 🙂

IMG_20140521_205647

 

 

 

Anunțuri

Un gând despre “Când cireșul se ambiționează să trăiască se naște Casa cu frumos

  1. Pingback: Jurnal de femeie simplă 36 – Am salvat o viață | Iubesc Viaţa

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s