De prin vacanță

Știu că la modă sunt vacanțele all inclusive în Bulgaria sau Turcia, ori marea în Grecia, știu că preocuparea românului fără copii sau cu copii mărișori este mâncarea – „cum e mâncarea? A fost bună mâncarea?” Iar pentru românul cu copii mici de interes este tot mâncarea – „este safe mâncarea? Am ce să-i dau și celui mic, mai sănătos, așea?” Deci știu și o să zic și despre mâncare când ajung la capitolul ăsta.

Îmi propusesem mai demult să scriu despre de ce nu-mi place mie sistemul all inclusive, dar n-am avut chef, așa că zic acum pe scurt:

–          Pentru a fi atât de ieftin, sistemul all inclusive se bazează pe reciclarea mâncării, aka ce n-ați mâncat de dimineață, dragi turiști, vă servim la prânz. Desigur, camuflat într-o ciorbiță sau tocăniță de-ți lasă gura apă. Ei bine, chiar dacă la mine în bucătărie reciclarea alimentelor este la mare cinste, chiar dacă nu mă deranjează să merg la prieteni și să-mi fie servită o pizza construită din resturi, când vine vorba să dau de la mia de euro în sus ca să mănânc mâncare reciclată, nu-mi mai place. Deci nu.

–          Mersul la mare în sistem all inclusive te leagă de glie. Dacă ai baftă de vreme bună, aia e, nu te dezlipești de apă și de plajă și vacanța e ok. Dacă însă plouă, nu poți nici măcar să te plimbi pentru că ai plătit deja mâncarea, nu-ți convine să pierzi masa. Îți permiți așadar excursii de maxim 2-3 ore…nesatisfăcător.

–          În ciuda aparențelor, vacanțele all inclusiv sunt pentru oameni cu venituri medii care venituri, în proporție covârșitoare sunt asociate și cu educație medie, aka țopârlănism. În orice club all inclusiv te-ai afla, musai îți împarți șederea cu alți români veniți în grup mare și care nu știu din ce motive consideră urlatul la masă o mare distracție. Nu, nu-mi place.

Acestea fiind lămurite, este evident că nu am mers la all inclusive. Și nici prin vreo agenție n-am rezervat cazare sau masă.

Am plecat să ne distrăm. Locul de înnoptat a fost Brașov și Poiana Brașov, asta am știut de la început.

Prima tentativă de ieșire a fost Muzeul de pânze și povești…mare, mare țeapă, la câtă reclamă i se face. Ne-a întâmpinat o poartă închisă și ridicatul din umeri al sătenilor, deci nu știu dacă s-a desființat, era închis în ziua aia ori altceva. De evitat, din păcate, cu toate că numele sună tare bine.

10534711_921109994572608_8300784240226042680_n

Dar dacă tot ne pornisem la drum am virat dreapta către Șinca Veche, o mânăstire rupestră care i-a încântat pe copii, undeva în pădure, curte frumos aranjată cu multiple posibilități de cățărare, jucat cu apa de la izvorul sfințit, șoricei aproape domesticiți care stăteau la poză.

10502351_921151387901802_2339034229899491232_n

O altă zi petrecută la Aventura Park a fost de mare efect. Nu am mers eu pe cel mai greu traseu, dar tot am parcurs un traseu ușor de mai multe ori. Ușor pentru cei care-s familiarizați, pentru mine a fost greu, de, fundul mare, sedentarism…dar lucrez la asta. Tiroliana peste lac am prins-o pe o ploaie torențială, nici în visele mele cele mai frumoase nu speram să prind așa ceva. E mai tare ca mersul cu bicicleta prin ploaie. S-a lăsat cu febră musculară ziua asta, dar cu gust plăcut. Revenim și chiar mai mult experimentăm și parcurile din jurul Bucureștiului.

10502239_922007081149566_5195616179670239452_n

Aqua Park-ul din Brașov nu se compară cu Divertilandul din București, dar are totuși câteva avantaje care merită menționate. Are o piscină mare. Pentru cei ca mine care merg în formula 1 adult+2 copii, dintre care unul micuț, este bine să fie și piscină. Cel mic de obicei nu are liber acces la tobogane, așa că rămâne varianta mânecuțe/colac și bălăceală în piscină. La Aqua Park din Brașov există un tobogan multipistă unde, ca adult îți poți lua micul plod în brațe și îți este permis să te dai cât te țin picioarele să urci scara. Mai este un tub-spirală unde e permis accesul picilor în brațele adultului, dar ăla era așa de mic încât probabil că aș fi adormit până jos 😀 Ca idee de petrecut o zi, merită, mai servim.

10492420_923169131033361_5643234273932454868_n

Mici excursii pe munte se pot face oricâte, copiilor le place, fesierii lucrează, pădurea-i răcoroasă…

10403658_925715147445426_6901865803261251558_n

Cea mai tare chestie pe care am făcut-o în vacanța asta a fost vizita la Mihnea, la Cross Country Farm. Mihnea este fostul meu coleg de liceu, băiat frumos, simpatic și sufletist care și-a urmat visul și l-a transformat într-un loc cum puțini oameni au văzut. Spun asta pentru că timpul petrecut la ferma lui Mihnea mi-a amintit de copilăria mea, când am stat cu ai mei, aflați în delegație, la un nene care-și făcuse casa pe o vale, între doi munți, avea apă curgătoare, pădure, câmp, deal, fân, flori, multe animale (vaci, cai, iepuri) și mulți câini. Nu avea garduri și dacă-l întrebai cât e curtea lui, arăta așa în zare, nu se știe exact până unde. De-atunci, oricui am spus că aș vrea să revăd locul ăla s-a uitat chiorâș la mine, neîncrezător iar comentariile au fost de genul „nu cred să existe așa ceva în România”. Uite că există, ferma Cross-Country este exact așa, o casă pe o vale între munți, cu mulți cai ce-ți sunt prezentați cu drag și cu mândrie. Paznicii locului sunt niște câini foarte foarte simpatici și prietenoși. Oamenii locului sunt profesioniști și mari iubitori de cai și de natură. Nu am nevoie de confirmarea lui Mihnea, sunt sigură că dacă alte afaceri cu cai sunt pornite pe principiul „ce-ar merge, din ce-aș putea scoate bani?” urmat de cumpărat câțiva cai și eventual un mic teren unde te învârți un pic cu calul, în cazul ăsta principiul a fost altul „iubesc caii, deci fac tot ce-mi stă în puteri să am cai. Acum că îi am, ia să vedem ce aș putea face cu ei ca să-mi placă și mie și cailor”…și uite așa apare Cross-Country farm. Îmi pare rău că nu am poze, mi-a fost teamă să scot telefonul, să nu-l scap, să nu mă scape calul, să nu mă certe Mihnea, să, să, să, ideea e că vreme de mai multe ore nu vezi țipenie de om, poate doar urme de mistreți și căprioare, asta dacă nu cumva căprioara ce zburda chiar pe lângă casă nu a fost regizată 🙂 Satul prin care am trecut la întoarcerea din expediția noastră călare, Hoghilag parcă-i zicea, a fost așa, de făcut bagajul și de mutat acolo. În afară de câteva babe frumoase care salutau curioase, nimeni nu era pe-acasă, probabil la muncă, doar găinile ciuguleau în voie, fără teamă de mașini, circulație, hoți ori mai știu eu ce. Și era liniște, o liniște din aia profundă care-ți relaxează creierul oricât de multe griji ai avea. Și aș mai scrie mult despre asta, dar mai bine mă opresc și scriu separat și dedicat despre Mihnea și căluții lui.

1926927_926614387355502_6763419127986794628_n 10456029_926376120712662_757540804085945059_n 10505388_926376050712669_7260044992555761539_n

De la Mihnea n-aveam nicio scuză să nu vizităm și cetatea Sighișoara care are farmecul ei aparte. Mă gândesc că dacă aș sta acolo, să zicem că aș petrece mai multe zile, m-aș plictisi. Dar așa cum am văzut-o eu, câteva ore într-un an, o zi în alt an, încă găsesc ceva nou de descoperit, faină de plimbăreală.

10157305_926449557371985_5576031764762115583_n

Așa, și acum că am gătat cu ce-am văzut, să revin la aspectul care pare-se e pe primul loc în topul intereselor în ceea ce privește concediul: mâncarea. Din experiența de până acum cu doi copii am constatat că nu reușesc să le refuz înghețata și prăjiturile la diverse cofetării nou deschise în oraș. Așa că, micul dejun l-am luat acasă și a constat fie în salate preparate ad-hoc, fie în za’atar adus de-acasă, brânză cumpărată de prin piață, dulceață de cireșe făcută de mine, adusă tot de-acasă…pe cât posibil un mic dejun consistent. Chiar dacă la nici juma de oră de când ieșeam din casă Vlad mi se plângea că nu mai are în burtă decât o frimiturică. Prânzul a încălcat toate dar absolut toate regulile parentingului modern, în sensul că, el, ca și masă efectivă a lipsit cu desăvârșire. Vai mie, ce rușine, ce mamă dementă 😛 De când ieșeam pe ușă și până ne întorceam cumpăram, nu neapărat în ordinea asta, înghețate (folosesc pluralul), prăjituri, fructe de pădure, prăjiturele cu răvaș, pufuleți, ștrudele cu mere…Am considerat că în tot acest haos plăcut și relaxant nu își avea locul o masă gomoasă la restaurant, mai ales că fără doar și poate s-ar fi sfârșit prin a mă lamenta că am dat o căruță de bani și nimeni nu s-a atins de mâncare…Masa de seară, aproape fără excepție a fost compusă din pizza. O, da, știu că e la fel de nesănătoasă și tristă ca pufuleții, dar e bună, copiii mănâncă, iar eu sunt recunoscătoare inventatorului ei. 😀

10342409_921215144562093_8229270744737780035_n

Nu, n-am culcat copiii la prânz, dacă le-a fost somn au dormit în mașină. Nu, n-au avut oră fixă de masă și nici trei mese pe zi. Nu, nu le-am stricat programul, pentru că nu au unul. Da, au fost și momente mai puțin bune, spun doar două: primul când Vlad a vrut să facă caca aici, acum, în mijlocul orașului, iar eu nu aveam șervețele – a făcut, l-am șters cu chiloții pe care i-am pus în buzunar împreună cu caca-ul prestat, până la primul coș. Al doilea, momentul când bancomatul mi-a spus tranzacție eșuată – card expirat din aprilie, 0 lei în buzunar, duminică la prânz, casierie închisă. Da, ne-am cam distrat 🙂

Anunțuri

5 gânduri despre “De prin vacanță

  1. Tare. Îmi place. Nici eu nu înțeleg ce demență ii cuprinde pe oameni, sa isi doreasca sa stea cantonati in același loc, sa vadă aceleași fete, sa manince si sa bea același balaceli. Cum eu nu pot sta mai mult de 2 zile in acelasi loc…. e clar ca nu cadrez. Nici cind am avut copil de un an nu am stat locului.

    Ma bucur mult pt voi. Imi doresc mult Divertiland. Servim?

  2. eu am servit un all inclusive. Pt ca eram intr-o perioada greu deplasabila (copil 1 an, eu cu probleme cu spatele, nu masina) – 1 sapt. la turci all inclusive a fost o experienta nemaipomenita. Am fost in 2 excursii de acolo, una intr-un orasel turcesc, cu o masa intr-o taverna de a lor – de la tzara, si alta la un parc cu delfini. Nu, nu o sa mai merg a 2a oara asa curand asa in vacanta, sper sa nu am probleme cu spatele.

    Pt ca totusi marea e mare, si pe de alta parte eu tin la mancare, anul asta am fost la Sulina. Combinatia ideala: aerosoli pe plaja, mancat 3 mese pe zi ( regula e regula si in vacanta, stomacul meu cere la ora fixa, ma dor in cur de reguli si altele, eu fac urat rau la foame 😀 ) si am profitat de bunataturile pescarilor locali care trebuie sa se descurce si ei: peste la pranz, peste seara (mic dejun adus de acasa). In 2-3 ani, vom servi cu cortul, doar sa mai creasca printesa colocatara si sa ii zboare fumurile. Sper sa mai fie trenuri, ca tot nu avem masina. Prefer sa fac economie la cazare, dar totul pana la mancare 🙂

    • o data am fost si eu la all inclusive, fix din aceleasi motive ca tine, plus ca mergea tot romanul,deci si io. Iar cu mancarea…n-am zis ca nu mancam. din contra, eu sunt o mare gurmanda si tocmai de-asta, uite, daca am chef de fructe de mare vreau sa manc tot concediul fructe de mare, nu ca la all inclusive cand serveau doar martea…

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s