Casa Magicianului

N-am mai fost la un film în cinematograf de câțiva ani, cred. La unul 3D chiar de foarte mult timp. Aș fi încercat dar mi-era teamă că se sperie Vlad de la muzica exagerat de tare, așa că m-am blocat la stadiul de dorință.

Până când am primit invitație la Casa Magicianului. După un an de zile în care am tot scris despre Vrăjitor, asta era mersul firesc al lucrurilor. Bașca reclama de la Cartoon Network, care nu a fost deloc ignorată de picimea din casă. Da, la noi merge televizorul muuuult timp pe Cartoon, pentru că nouă, ăstora mari, ne plac tare mult desenele difuzate. Impresia mea e că-s poante de oameni mari 😀 Savuroase!

Sfârșit de vacanță, continuare, început de vacanță, toate la un loc, iată că fix cu o zi înainte de plecarea la mare despre care o să scriu separat, ne-am dat întâlnire cu prieteni buni, în holul de la Sun Plaza, nerăbdători să vedem Casa Magicianului.

the-house-of-magic-197037l

Nu vă povestesc filmul, vă spun doar să mergeți să-l vedeți, chiar și cu puradei mici. Cel mai potrivit cuvânt pentru a descrie filmul este frumos. Da, știu că 3D-ul este spectaculos pentru că altufelu n-ar fi deloc, dar ăsta e chiar un film plăcut ochiului. Și povestea e drăguță, educativă. Iar muzica, cea de care mi-era mie frică, pentru că de fiecare dată o simt în stomac, a fost decent de tare. Deci totul ok pentru copii dar și pentru adulți. Așa că poftiți în Casa Magicianului!

Anunțuri

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s