Vacanță cu miros de alge și drum prin sate izolate

Marea mea cu gust de amintire nu este legată de cazări în hoteluri de 5 stele, nici măcar de 4 stele, nu are legătură cu mese copioase la restaurante fastuoase. Marea mea este cu plaje întinse și destul de goale, cu nisip fin și curat, fără pet-uri, chiștoace, coceni de porumb, resturi de gogoși. Este cu zgomot de valuri și de pescăruși, fără muzică, fără strigătele rimate ale vânzătorilor ambulanți. Este cu trezit devreme și plimbat pe malul mării până când temperatura permite o primă baie în marea pustie cu apă limpede prin care se văd clar onduleurile de nisip. Este cu stat în slip de dimineață și până noaptea când apar țânțarii, cu bălăceală totală, așa cum spune Victor, aka stat în apă cu orele, cu volei, fotbal pe plajă, cu vizite scurte la ghiol, cu castele de nisip, căutat de scoici, nisip în fund, stat la plajă pe cearceaf, miros de alge, explorat zone necunoscute, furtuni, prieteni…În niciun caz nu e cu tarabe cu colaci, saltele, țoale, pălării și alte nebunii. Nu e cu oră de intrat în cameră, nu e cu duș obligatoriu seara, nu e cu haine de ieșit la promenadă pe faleză.

Îmi doream de mult să le ofer copiilor o mare de-asta cu gust de amintire, dar nu credeam că mai există. Am plecat cam pe nepusă masă, fără nimic aranjat, așa că am ales o stațiune cumva familiară, o stațiune de care mă leagă amintiri nebune din tinerețea-mi zbuciumată, o stațiune în care am mai călcat în anii trecuți și în care șezlongurile erau lipite unul de altul, jegul cât cuprinde, tarabe cu de toate cât e faleza de lungă, muzică tare, gogoși, porumbi etc.

Am avut așa o inspirație de moment să le spun dragilor mei că, de fapt, toată mizeria și aglomerația se termină la un anumit dig, după care urmează o plajă neamenajată care de obicei e goală…așa se face că am avut parte de 5 zile de mare cu gust de amintire. Nu spun mai mult, las doar câteva poze care să vorbească despre o Românie în care încă e posibil să mergi la mare pentru apă și soare și să fii totuși în stațiune. Aici o să fiu un piculeț critică cu cei care admiră poze cu plaje pustii de prin țări exotice, dar când se află pe malul mării noastre aleg șezlongul pe care dacă te așezi riști să afli ce a mâncat vecinul cu o zi înainte, plus că dacă ești mai cunoscător așa poți face un inventar al cremelor cu protecție solară în funcție de mirosurile care plutesc în aer. Alegerea ne aparține, putem alege să luăm o piersică în sacoșa de plajă sau să cumpărăm o gogoașă de la vânzătorul ambulant. Putem alege dacă admirăm țâțe, buci și ultimul răcnet în materie de costume de baie sau lebede și pescăruși. Putem alege dacă ascultăm ultimele hit-uri urlate la maxim sau valurile mării. Întotdeauna e vorba despre alegerea personală., nu este vorba despre România, Grecia, Turcia sau alte destinații.

DSC_0383 DSC_0394IMG-20140827-WA0043 IMG-20140828-WA0004

Cealaltă parte care a făcut ca vacanța să fie frumoasă a fost autostrada. Dar nu în sensul în care credeți. Adică ne-am tot dus la mare șnur, autostradă de-acasă până la hotel, nimic de reproșat. Doar că mi-au lipsit țăranii care vindeau piersici la poartă în satele de lângă Constanța. Și am avut o revelație: construim autostrăzi ca să legăm orașe între ele, nu? La prima vedere așa pare, că autostrada leagă. În fapt însă ea izolează, izolează sate, orașe, întregi zone prin care nu mai calcă nimeni, pentru că toți alegem să mergem pe autostradă, pentru că ne grăbim, pentru că avem concedii scurte și nu ne permitem să pierdem timpul pe drum, pentru că dacă vrem rustic mergem la vreo pensiune și gata, am rezolvat problema. Mergem tot pe autostradă, tot fără să vedem nimic în jur, dar mergem, privim iepurii în cușcă, vaca unică ce justifică laptele cumpărat din magazin care ne este livrat ca fiind proaspăt muls, cele două oi ținute în țarc ce justifică brânza de oaie cumpărată din Metro, brânză ce ne este servită la micul dejun pe post de telemea făcută în gospodăria proprie, cele 5 găini îngrădite care dau ouă proaspete din care se fac omlete pentru cei 50 de turiști cazați în pensiunea-gospodărie țărănească pe care bunicii bunicilor au construit-o cu camere cu budă individuală.

Așadar, ca să nu mă mai lungesc, la întoarcere am luat-o pe traseul Mangalia – Negru Vodă – Adamclisi – Ostrov – Călărași.

Ce înseamnă asta practic? Înseamnă că am străbătut o serie de sate neturistice, în care gospodăriile țăranilor erau gospodării de țărani, iar țăranii erau țărani și nu gestionari ai unor unități turistice, în care privind casele puteai distinge specificul zonei, ca și culoare, formă, materiale folosite la construcție, în care animalele erau libere, multe și fericite, în care la porți erau flori de dragul florilor și nu pentru a crește tariful la cazare. Am văzut trei femei așezate la poartă care coseau la o față de masă, am văzut garduri de piatră, specifice zonei, case joase din care se vedea doar acoperișul, bolți de viță de vie care umbreau curțile, copii care se jucau pe uliță, cai liberi, am așteptat în urma unei turme de oi până când ciobanul le-a dat într-o parte, am văzut o cireadă de vaci pe care tocmai le mulgeau niște femei, am admirat relieful calcaros care face ca zona să fie cea mai bogată în peșteri. Am vizitat monumentul de la Adamclisi și cetatea, ne-am abătut pe la Mânăstirea Sfântului Andrei unde Victor și-a scris o dorință pe un petec de hârtie și a înfipt-o în peretele grotei unde Sfântul pare-se că a trăit. Ne-am minunat de zona agricolă ce pare să fie. Nu în ultimul rând am străbătut o parte din cei mai vechi munți ai României care chiar dacă nu-s înalți sunt frumoși.

Am cântat (a se citi urlat) cât ne-au ținut plămânii A ruginit frunza din vii și rândunelele-au plecat când am trecut printre niște dealuri terasate pline de viță de vie.

Și nu în ultimul rând am traversat Dunărea cu bac-ul. N-am mai făcut asta din copilărie. Tot drumul ăsta mi-a amintit de delegațiile petrecute cu ai mei în zonă, de vara petrecută la Ostrov și asta a fost suficient pentru a le spune copiilor povești adevărate despre mine și copilăria mea…

Drumul a durat jumătate de zi, cu tot cu vizite, cu opriri la poze, cu mers încet ca să admirăm peisajul…ne-am propus pentru la anul să ne lăsăm o zi întreagă pentru drumul de întoarcere de la mare, ne-am propus să vizităm și alte zone, să evităm autostrada.

Șosea mărginită de nuci

DSC_0409

 

Garduri specifice zonei, construite din pietre

 

DSC_0411 DSC_0413

Relieful calcaros plin de grote și peșteri

DSC_0426 DSC_0423

 

Satul Pietroasele care probabil își trage numele de la lespezile de piatră pe care e așezat. Tare-s curioasă cum își sapă fântânile

DSC_0434 DSC_0433

 

 

Intrare în casă specifică zonei

DSC_0436

Uliță

DSC_0438

Ne-am așteptat rândul în spatele turmei

DSC_0418

 

Cireadă de vaci la muls

DSC_0410

 

Monumentul de la Adamclisi

DSC_0439 DSC_0452

 

Zidurile cetății de la Adamclisi

DSC_0470

 

Clopotul de la Mânăstirea Sfântul Andrei și luminatorul (nu știu cum se numește) peșterii în care a locuit

DSC_0483 DSC_0476

 

 

Anunțuri

2 gânduri despre “Vacanță cu miros de alge și drum prin sate izolate

  1. vrei rustic? du-te in apuseni….noi am avut concediul de vis acolo….plecam dimineata de la cazare, veneam seara la culcare…in rest, zeci de kilometri pe jos intr-o saptamana….am vazut zeci de vaci si sute de capite de fan, si cai liberi pe dealuri….peisaje de vis….

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s