Totul a pornit de la articolul Laurei în care povestea despre petrecerile cu candy bar. M-a încântat nu atât candy bar-ul cât confirmarea faptului că indiferent cât și ce pregătești pentru o petrecere de copii, copiii nu mănâncă. De când ne-am mutat la curte am încercat să facem petrecerile acasă. De fiecare dată m-am creierit în legătură cu meniul, am făcut chifteluțe, șnițele mici, fripturi, brioșe, nebunii, stat cu zilele să gătesc. Rezultatul? Mâncau doar adulții, copiii nici nu se atingeau. Poate doar saleurile…Și mă încerca așa o ușoară oftică, în definitiv petrecerea e pentru copii iar eu nu reușeam nicicum să fiu pe placul lor. Nu mă deranjează să fac pregătiri, ba chiar mă încântă maxim, dar mi-ar plăcea să simt că se bucură de ele sărbătoritul și invitații lui, nu aparținătorii invitaților (să mă scuze dragii părinți :D).

Așa că anul acesta am făcut un mic plan de bătaie, altfel: candy bar, câteva aperitive total inofensive, nimic gătit, cașcaval, șuncă, salam, legume, măsline, saleuri, o fripturică la cuptor făcută cu o zi înainte, pe care doar să o încălzesc în ziua cu pricina, un piure făcut pe moment, murături și tort.

Dar punctul forte rămâne candy bar-ul. Tot căutând idei, am dat peste o pinata…așa că am adăugat la plan confecționarea unei pinata. Am căutat un loc de care să o pot agăța…foișorul, de fapt fostul foișor, că n-a mai rămas din el decât scheletul, pânza a sfâșiat-o vântul. Ei bine, da, foișorul era minunat, dar urât cu spume, așa că pe lângă pinata o să confecționez și niscaiva ornamente care să înveselească locul.

Pinata

M-am inspirat din articolul ăsta.

Așadar am cumpărat un balon din cel mare, am luat de la mama câteva ziare, le-am tăiat fâșii și am preparat maglavaisul. Aici aș avea de făcut o precizare: zice în articolul de mai sus că pui apa la fiert și apoi pui 10 linguri de apă peste făină…ei bine, nu! Atenție! Făina se desface cu apă rece, dacă apa e caldă se fac numai cocoloașe. Deci, se măsoară cantitatea necesară de apă, din care se iau 10 linguri cu care se desface făina, lichidul obținut se toarnă peste restul de apă și abia apoi se fierbe. Să recapitulăm:

3 linguri de făină, o cană de apă, 4 linguri de zahăr. Făina se amestecă cu 10 linguri de apă rece, apoi se adaugă restul de apă și se fierbe 2 minute, amestecând continuu ca să nu se prindă. După ce se oprește focul se adaugă zahărul și se lasă la răcit.

Eu am început să lipesc fâșiile de ziar când lipiciul era încă călduț.

Ideea e că nu poți realiza pinata de pe o zi pe alta. Nici măcar două zile nu-s de ajuns. Procesul e lung. Durează măcar 3 zile până lipești și usuci cele 3 straturi de hârtie. Dacă mai pui încă o zi vopsitul și uscatul final, ajungi la 4 zile, plus ornatul încă o zi…5 zile. Deci o pinata o realizezi în minim 5 zile, hai să zicem o săptămână, pentru siguranță.

Am umplut-o cu: multe punguțe de ursuleți gumați, gume Turbo, biluțe de cauciuc, cutii de baloane de săpun, trompețele.

Rămânea problema bețelor cu care să lovească pinata. După un raid prin garaj, am găsit soluția: baghete – colțar pentru tavane. Sunt ușoare, se rup repede, deci pericolul de accidente era minim. Așa că am potrivit 6 bețe, le-am ornat și pe ele frumos și asta a fost – de mare senzație. Repetăm figura și de ziua lui Vlad.

Candy bar-ul

Am ignorat total și mai ales voit curentul la modă acum, cel cu interzicerea dulciurilor pentru copii. Așadar am avut multe soiuri de caramele, napolitane, ciocolată, bombonele, biscuiți, fursecuri, marshmallows, fructe proaspete și fructe confiate. Vedetă au fost însă acadelele, alea cât mai colorate 😀

Totul a funcționat așa cum anticipasem, copiii au fost fericiți, dulciurile s-au mâncat iar eu am fost mulțumită că în sfârșit a fost pe gustul lor.

Pe lângă masa cu dulciuri, a existat și o masă cu aperitive, banale, cașcaval, salam, mușchiuleț (vă dau și-un pont, carmangeria din Auchan Militari face cele mai faine mezeluri, curate, neinjectate), slană afumată – producție proprie, legume, chips-uri și saleuri. De data asta s-au mâncat și astea. Iar ideea cu fripturica la cuptor și piureul e testată din anii trecuți, este un fel de mâncare care e pe placul majorității copiilor, niciodată n-am dat greș.

 

Distracția

La capitolul ăsta, am preferat să am încredere în ei că vor avea imaginație și au avut 😀

Au prestat cu succes baba oarba, țară țară vrem ostași, fotbal și un soi de tăvăleală cu mingea de gimnastică. Ad-hoc s-a organizat și o mică excursie la pădure.

Elementul surpriză a fost un mic recital de flaut oferit sărbătoritului de către unul dintre copilașii invitați.

Iar surpriza oferită de mine au fost lampioanele la lăsarea întunericului.

Tortul

În fiecare an îmi comanda Victor tot felul de forme ciudate de tort, castele, mașini, personaje…dar în 9 ani de zile lui nu i-a plăcut niciodată niciun tort, nici din cele făcute de mine, nici din cele cumpărate, nici din cele mâncate pe la alții. După o scurtă analiză, am decis că anul acesta vom avea tort de înghețată. Am prospectat oferta și am găsit fie torturi prea mici fie torturi de o calitate îndoielnică. Și cum “mama lui Victor poate să combine orice și iese ceva fain, poate să combine chiar și un bou cu niște aripi de vultur” (citat din David, 8 ani, unul dintre invitați) am pus pe o tavă 5 cutii de înghețată Betty Ice, așa cum am reușit ca să le fac să stea, am turnat peste ele două toppinguri, unul de ciocolată și unul de zmeură, am împrăștiat 3 punguțe de skittles, am înfipt lumânările și am avut cel mai senzațional tort, din care în sfârșit a mâncat și Victor până am zis că face poc.

Aș mai adăuga câteva vorbe despre băuturi…cu toate că aceeași Laura avertizase în articolul ei despre faptul că la petreceri copiii preferă să bea apă, eu am cumpărat multe sucuri. Ei bine, pe testate, copiii preferă să bea apă. Sucurile au rămas neatinse, în timp ce apa a avut cea mai mare căutare.

Cam asta a fost petrecerea lui Victor de anul ăsta, nici pe departe de fițe, a fost destul de ieftină și ce e cel mai important e că am simțit-o ca fiind cea mai…de suflet dintre toate. Memorabilă!