Viața e Jocul. Tu ce ești?

Citesc și aud mereu despre o altă viață, viața de dinainte de copii, despre alt nivel, despre cum era atunci și cum este acum, despre oameni care aleg să nu se complice cu un soț/o soție, despre oameni pentru care viața cu copii pare prea grea așa că aleg să nu, despre oameni care au făcut alegeri greșite și o iau de la capăt. Totul îmi pare un joc.

De la naștere și până la asumarea traiului cu un partener stabil (nu-i musai să fie căsătorie mi se pare mai important sentimentul de “el e omul cu care vreau să joc Jocul”), mi se pare că funcționăm în modul demo, statici spectatori ai jocului din jurul nostru cu posibilități infime de intervenție. Cei mai mulți aleg să joace de la un moment încolo și încep cu primul nivel: căsătoria/concubinajul/traiul în comun/whatever, viața în doi cu gândul că “până când moartea ne va despărți”.

Sunt unii, mai puțini ce-i drept, care încep Jocul de la nivelul 2, gen fac un copil. Pentru ei există opțiunea să joace mai departe ce le rezervă viața sau să se întoarcă să joace și primul nivel.

Cert e că aceste prime două niveluri sunt oarecum mai cunoscute, în sensul că fiecare are impresia la început măcar că știe cum se joacă. Pe parcurs lucrurile se complică, alegerile pe care le facem ne duc în direcții total necunoscute, ajungem la niveluri nebănuite pe care nici cei mai buni creatori de jocuri nu și le-ar putea imagina.

Nivelul 1 de cele mai multe ori este frumos, captivant și destul de facil, pesemne ca să prindem gustul și să mergem mai departe, cei mai mulți nici nu simt că joacă. Abia de la nivelul 2 lucrurile par să se complice, probabil că de aceea mulți se raportează la acest moment al jocului ca fiind “înainte și după”…

Când Jocul a înaintat suficient de mult, este posibil ca o parte să ajungă la un nivel la care din varii motive, partenerul dispare. Ei bine, de-aici începe uimirea mea, pentru că Jocul continuă, toți aleg să joace mai departe, reiau nivelul 1, joacă mai mult nivelul 2, trec la un alt nivel, dar rămân în joc. Pentru unii Jocul devine greu, urât, inaccesibil și totuși nimeni nu renunță. Suntem niște game player înrăiți, jucăm până la ultima suflare și cu toate că avem alternativa întoarcerii la demo, nu o facem. Dar avem oare alternativa asta în mod real? Odată ce-am jucat ne mai putem lăsa sau am suntem addicted din prima clipă? Să fie oare jocul cel mai puternic drog, cel ce-ți relevă halucinante posibilități, un drog la care nu poți renunța indiferent cât rău îți face?

Cine sunt cei care trec de vârsta recomandată pentru nivelul 1, își ratează șansa pentru nivelul 2 sau deliberat nu joacă la acest nivel, cine sunt cei care trăiesc eternul demo? Privesc cu invidie spre alți jucători care mi se pare că au jucat mai bine ca mine, privesc cu milă și uneori dau sfaturi unor jucători mai slabi, dar ăștia, ăștia care nu au jucat niciodată? Pe ăștia cum să-i privesc? Cu milă că ratează Jocul? Cu respect că nu s-au lăsat prinși? Chiar nu s-au lăsat prinși sau pur și simplu nu au avut curaj să facă pasul? Sunt ei liberi de dependența Jocului iar noi, restul, ne-am pierdut libertatea când ne-am drogat întâia dată? De ce niciun jucător nu renunță la Joc când devine prea greu sau prea urât pentru a se întoarce la modul demo? De ce toți jucătorii caută să se perfecționeze într-atât încât să joace bine și ușor? De ce demo nu reprezintă o opțiune pentru niciun jucător?

De ce eu nu mă întorc la demo? Pentru că m-aș plictisi atât de rău încât aș muri repede și trist, pentru că m-am născut ca să joc Jocul, pentru că sunt dependentă de jocul ăsta, pentru că am ajuns atât de departe încât numai înainte vreau să merg, pentru că nu vreau să fiu spectator ci jucător, pentru că nu-mi place doar să-mi fac filme despre cum ar fi dacă, eu vreau să fac, să simt, să fiu acolo, să joc, să creez strategii, să mă adaptez, să cad și să mă ridic, să pierd și să câștig bătălii, pentru că nu mă încântă deloc să fiu anonimul din fața televizorului și unica mea putere să stea în butonul telecomenzii, eu vreau să fiu regizor, scenarist, producător, actor,eu vreau să joc Jocul, nu doar să privesc filmul.

Anunțuri

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s