Veronica face minuni

Hai să vă zic o poveste cu minuni. Am multe, de fapt așa e cam toată viața mea, dar v-o povestesc doar pe ultima. Coincidență, să-i zicem! (eu am impresia că la mine toate se leagă cumva, dacă nu chiar acum, atunci mai încolo, dar cândva orice mic detaliu capătă sens. Pentru mine, desigur! – din seria paranoia)

Dar să revenim. Nu am ținut niciodată secret că îmi doresc o fetiță și mai ales că pe fetiță o să o cheme Veronica.

Din poveștile cu Vrăjitorul cred că toată lumea s-a prins că eu cred în minuni și că ele mi se întâmplă. De fapt nu numai că mi se întâmplă, cred că ori le atrag ori am darul să le descopăr la fiecare pas.

Despre 2014 n-am apucat să spun decât o singură dată că a fost un an în care s-au întâmplat minuni. Azi vă mai spun o dată.

Și-acum fiți atenți cum se leagă chiar și numai aceste banale fapte…

Am scris mai demult pe blog, cerând ajutorul pentru o acțiune umanitară, obișnuită fiind să nu obțin mare lucru. Cineva a dat un share pe Facebook, Veronica a citit și a venit. Simplu, nu? Nu, nu ne cunoșteam, nu a fost nevoie să mă știe ca să mă ajute, ea poate și altfel.

Aici fac o paranteză. Habarnam de unde ideea preconcepută că oamenii cu suflet mare sunt aproape debili, diafani așa ,plutind pe un norișor de bunătate, cu broboadă pe cap, serioși, cu ochii veșnic lăcrămoși, vorbind șoptit de atâta durere cât[ e pe lumea asta, cu un vocabular ales cu mare grijă, femei nearanjate, lălâi, prin asta etalându-și puritatea sufletească. Nush dacă am reușit să zugrăvesc bine imaginea. În contextul ăsta eu mă simțeam cumva neadecvată, eu aia puternică, cu părul vopsit în toate culorile pământului, machiată, eu aia care râd și mă distrez și pare că nu am niciodată lacrimile la mine…Eu, asta care sunt, am cunoscut-o pe Veronica. Și ca și când nu ar fi fost suficient o mai cheamă și Soare 🙂

Veronica e frumoasă, e cochetă, e puternică, radiază de bună dispoziție, râde, se mișcă, glumește, vorbește mult și tare, e sclipitoare, provocatoare, șarmantă. La fel ca mine 😀 Ok, eu sunt și modestă dar fie vorba între noi, o suspectez și pe ea de modestie.  A găsit un câine fermecat. Veronica fată, știi că și eu am găsit cândva un câine fermecat? Cam tot cum ai găsit-o tu pe Lola și acum când scriu nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva între Lola ta și Med al meu e vreo legătură…Dar să lăsăm asta!

În puținul timp petrecut împreună, Veronica m-a și învățat ceva. Mi-a spus, plesnind de bucurie, că ea vrea să facă fapte bune. Că, uite, chiar dacă nu ai bani să donezi, e simplu să ajuți: ea a făcut 40 de borcane de zacuscă, cu toate că nu mai făcuse zacuscă în viața ei, le-a pus etichete frumoase și le-a vândut. Banii astfel strânși s-au dus către niște copii care aveau nevoie de ajutor. Chiar e simplu!

Chiar e simplu, măi oameni! Minunile se întâmplă ușor, că doar de-aia sunt minuni. Acum că există și o Veronică ce face ca lucrurile să pară simple, chiar nu mai avem nicio scuză.

Dacă v-am spus un pic cum e Veronica să vă spun mai departe care-i legătura cu minunile. Veronica face minuni, jur! Atât de simplu! Pentru că 2014 e pe final și pentru că a fost anul meu cu minuni în fiecare zi și pentru că mă apucase teama că se sfârșește, uite că a apărut în viața mea Veronica cea care face minuni. Ai față de vrăjitoare, dragă fată!

BDS_1587

Veronica e cea din stânga, cu șorțul cu buline, cum altfel?

Anunțuri

Lasă-mi un comentariu! Îți răspund imediat :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s